Zadarnic pe geam pictezi inimi
(de Paul Celan)
Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prințul tăcerii
strânge ostași, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalță-n copac – o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oștirii iarba tristeții, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.
Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfășurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări și tu rosteai omenește: Iubito...
El manta nu o cunoaște și steaua n-a implorat-o și se ia după frunza ce-i plutește-nainte.
“O, iarbă”, i se pare c-aude, “o, floare a timpului”.
În românește de Maria Banuș
Poezii culese din "Poezia germană modernă de la Stefan George la Enzensberger", Editura pentru literatură, 1967