Noaptea zadarnic m-așteaptă…
Noaptea zadarnic m-așteaptă
Albele ceasuri târzii;
Cine să cânte? –
Visele-s frânte
– Frunze pe drumuri pustii.
Fugar,
Hoinar,
Gândul vâslește spre zări...
Printre zăbrele
Caut sub stele
Drumuri ce duc nicăieri.
Noaptea zadarnic aprinde
Albe lanterne de vrăji.
Fruntea fierbinte
Tristă, mormânt e-n
Curtea cu gratii și străji.
S-a stins,
În plâns,
Viersul acelor chemări.
Visele-s frânte...
Cine să cânte
Drumuri ce duc nicăieri...?
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
Noaptea zadarnic m-așteaptă
Albele ceasuri târzii;
Cine să cânte? –
Visele-s frânte
– Frunze pe drumuri pustii.
Fugar,
Hoinar,
Gândul vâslește spre zări...
Printre zăbrele
Caut sub stele
Drumuri ce duc nicăieri.
Noaptea zadarnic aprinde
Albe lanterne de vrăji.
Fruntea fierbinte
Tristă, mormânt e-n
Curtea cu gratii și străji.
S-a stins,
În plâns,
Viersul acelor chemări.
Visele-s frânte...
Cine să cânte
Drumuri ce duc nicăieri...?
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
Cad frunzele
Rugină și aur din cer se preling,
covor nostalgiei pe drumuri pustii.
E giulgiul de moarte al toamnei târzii,
țesut din tristețe și frunze de sânge.
Când vântul adie, din ramuri se frâng,
în largi serpentine plutind liniștite –
spre cer se ridică, dar cad obosite,
și nimeni n-aude cum frunzele plâng.
Poteci de aramă spre zări se întind
acolo-unde toamna bolnavă murise –
Colindă la cel mai feeric colind.
Din lacrimi de rouă răsar paradise
și noi curcubee în suflet s-aprind
sub ploaia de frunze și ploaia de vise.
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
"Acești mari poeți mici"
Rugină și aur din cer se preling,
covor nostalgiei pe drumuri pustii.
E giulgiul de moarte al toamnei târzii,
țesut din tristețe și frunze de sânge.
Când vântul adie, din ramuri se frâng,
în largi serpentine plutind liniștite –
spre cer se ridică, dar cad obosite,
și nimeni n-aude cum frunzele plâng.
Poteci de aramă spre zări se întind
acolo-unde toamna bolnavă murise –
Colindă la cel mai feeric colind.
Din lacrimi de rouă răsar paradise
și noi curcubee în suflet s-aprind
sub ploaia de frunze și ploaia de vise.
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
"Acești mari poeți mici"
Rătăcind prin stele... visuri
Umblă vântul prin rețele, noaptea-i veac fără sfârșit.
Sboară gândurile mele și se pierd în infinit...
Cine-s eu? mă-ntreb adesea, gând mistuitor și greu:
Dintre câți trăiesc în mine, cine sunt – știu numai eu.
Luni
...Se rotesc fulgi de zăpadă
Și se pierd în noaptea grea.
Luna mare stă să cadă
Peste câmpul alb de nea.
I
Cine sunt? Simt în străfunduri răzvrătire de haiduc
Hăituit mereu de poteri, rătăcind prin câmpi, năuc.
Cruntă-mi este răzbunarea, sângeroasă spada grea –
Nu știu mila și iertarea când mă lupt cu cineva.
Marți
Nistrul spumegă în praguri
Vânăt, rece, ‘nvolburat,
Se oprește-apoi în vaduri,
Loc de veci netulburat...
II
Cine sunt? O balalaică plânge dragostea de ieri;
Suspinând dup-o rusoaică, -n vis mă pierd seri după seri.
Mi-a rămas inima frântă, peste Nistru, undeva –
Numai visul mă alintă și-mi descântă dragostea.
Miercuri
Sboară caii vulturește,
Ceru-i boltă de topaz,
Acolo-unde-nflorește
Trandafirul de Șiraz.
III
Cine sunt? Prin stepa largă călăresc aripi de vânt –
Soră-mi este iapa șargă: lupt mereu, petrec și cânt.
Numai “Bir Nimrud”-ul știe cine-s eu, de unde vin...
Mă desparte-o veșnicie de Ceahlăul Carpatin.
Joi
Lin adie briza mării
Duh de vis peste Bosfor:
În azurul înserării
Sângerează-un colț de nor...
IV
Cine sunt? Pe puntea mare, sprijinit de balustradă,
Cânt pierdut în depărtare, mării dragi, o serenadă.
Stropi de spumă diamante – irizează curcubee,
Vin sirene și bachante în adâncuri să mă ieie.
Vineri
...Clocotește în baloane
Elixirul veșniciei –
În bordeie și saloane, toți sunt
Robi nimicniciei...
V
Cine sunt? În eprubete se-nfiripă altă lume:
Doar formulele discrete cunosc taina fără nume.
Despre viață, despre moarte, nici o lacună nu am –
În borcane și retorte, eu creez “Noul Adam”.
Sâmbătă
...Peste dune luna plânge
Și-n amurgul african
Nilul pare râu de sânge,
Sfinxul – stâncă de mărgean...
VI
Cine sunt? O dulce fată, în decor de feerie
Din ghitara fermecată lăcrimează nostalgie.
Fluiere și tamburine plâng povești orientale.
Doruri noi aprinde-n mine cântul vrăjilor fatale.
Duminică
Vântul încrețește marea,
Spuma valul încunună
Și-ntr-o clipă frământarea
Se preface în furtună...
VII
Cine sunt? Pe baricade flutur steagul răzvrătirii –
În vârtej ridic noroade pentru ceasul izbăvirii.
Cade ‘lutul’ de pe mine și, văpaie de credință,
Mă avânt spre noi destine de calvar sau biruință.
Cine sunt? În nopți de veghe, caut să dezleg misterul:
Sboară gândul mii de leghe, ocolind pământul, cerul...
Gânduri, vise, frământare, în zadar mă-ntreb mereu
Căci răspunsul la-ntrebare-l știe unul Dumnezeu.
Simt în orice strop de sânge altă viață și chemare.
Sufletul sărman se frânge zbuciumat fără-ncetare.
Toți strămoșii sunt în mine: mii de vieți înverigate
În același lanț ce ține suflete încătușate.
Cine sunt? În lumi de stele rătăcesc mereu pribeag
Și în visurile mele caut un prieten drag...
Soroca. 24 decembrie 1943
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
Umblă vântul prin rețele, noaptea-i veac fără sfârșit.
Sboară gândurile mele și se pierd în infinit...
Cine-s eu? mă-ntreb adesea, gând mistuitor și greu:
Dintre câți trăiesc în mine, cine sunt – știu numai eu.
Luni
...Se rotesc fulgi de zăpadă
Și se pierd în noaptea grea.
Luna mare stă să cadă
Peste câmpul alb de nea.
I
Cine sunt? Simt în străfunduri răzvrătire de haiduc
Hăituit mereu de poteri, rătăcind prin câmpi, năuc.
Cruntă-mi este răzbunarea, sângeroasă spada grea –
Nu știu mila și iertarea când mă lupt cu cineva.
Marți
Nistrul spumegă în praguri
Vânăt, rece, ‘nvolburat,
Se oprește-apoi în vaduri,
Loc de veci netulburat...
II
Cine sunt? O balalaică plânge dragostea de ieri;
Suspinând dup-o rusoaică, -n vis mă pierd seri după seri.
Mi-a rămas inima frântă, peste Nistru, undeva –
Numai visul mă alintă și-mi descântă dragostea.
Miercuri
Sboară caii vulturește,
Ceru-i boltă de topaz,
Acolo-unde-nflorește
Trandafirul de Șiraz.
III
Cine sunt? Prin stepa largă călăresc aripi de vânt –
Soră-mi este iapa șargă: lupt mereu, petrec și cânt.
Numai “Bir Nimrud”-ul știe cine-s eu, de unde vin...
Mă desparte-o veșnicie de Ceahlăul Carpatin.
Joi
Lin adie briza mării
Duh de vis peste Bosfor:
În azurul înserării
Sângerează-un colț de nor...
IV
Cine sunt? Pe puntea mare, sprijinit de balustradă,
Cânt pierdut în depărtare, mării dragi, o serenadă.
Stropi de spumă diamante – irizează curcubee,
Vin sirene și bachante în adâncuri să mă ieie.
Vineri
...Clocotește în baloane
Elixirul veșniciei –
În bordeie și saloane, toți sunt
Robi nimicniciei...
V
Cine sunt? În eprubete se-nfiripă altă lume:
Doar formulele discrete cunosc taina fără nume.
Despre viață, despre moarte, nici o lacună nu am –
În borcane și retorte, eu creez “Noul Adam”.
Sâmbătă
...Peste dune luna plânge
Și-n amurgul african
Nilul pare râu de sânge,
Sfinxul – stâncă de mărgean...
VI
Cine sunt? O dulce fată, în decor de feerie
Din ghitara fermecată lăcrimează nostalgie.
Fluiere și tamburine plâng povești orientale.
Doruri noi aprinde-n mine cântul vrăjilor fatale.
Duminică
Vântul încrețește marea,
Spuma valul încunună
Și-ntr-o clipă frământarea
Se preface în furtună...
VII
Cine sunt? Pe baricade flutur steagul răzvrătirii –
În vârtej ridic noroade pentru ceasul izbăvirii.
Cade ‘lutul’ de pe mine și, văpaie de credință,
Mă avânt spre noi destine de calvar sau biruință.
Cine sunt? În nopți de veghe, caut să dezleg misterul:
Sboară gândul mii de leghe, ocolind pământul, cerul...
Gânduri, vise, frământare, în zadar mă-ntreb mereu
Căci răspunsul la-ntrebare-l știe unul Dumnezeu.
Simt în orice strop de sânge altă viață și chemare.
Sufletul sărman se frânge zbuciumat fără-ncetare.
Toți strămoșii sunt în mine: mii de vieți înverigate
În același lanț ce ține suflete încătușate.
Cine sunt? În lumi de stele rătăcesc mereu pribeag
Și în visurile mele caut un prieten drag...
Soroca. 24 decembrie 1943
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
Nopți carpatice
În noaptea grea se odihnesc Carpații,
- cirezi de zimbri cu capul frânt pe labe.
Ecoul tace în silabe,
Cascadele se-ngânã somnolent.
În coama vânătă dorm spații,
Mitologii, legende dorm și anii,
Și tăinuiesc cu Dumnezeu ciobanii
Ca-n zilele din Vechiul Testament.
Se-adună neguri vii în cete
Ca duhuri din Istorii răsculate,
Să-ncoroneze frunți înviforate,
Să cearnă secolii în plete.
În grote și în peșteri daco-trace
Se spovedesc urgiile cumplite.
Zalmoxe!
Trecutul tot se odihnește-n pace
Cernut în funerare stalactite.
...Doar umbrele pășesc în noapte
Spre Orion, pe Căi de Lapte...
Se scoală din morminte și pisanii
În platoșe de-argint vitejii -
Și călăresc în umbra veacurilor cnejii,
Când Domnul vorovește cu ciobanii...
Din antologia alcătuită de
Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
În noaptea grea se odihnesc Carpații,
- cirezi de zimbri cu capul frânt pe labe.
Ecoul tace în silabe,
Cascadele se-ngânã somnolent.
În coama vânătă dorm spații,
Mitologii, legende dorm și anii,
Și tăinuiesc cu Dumnezeu ciobanii
Ca-n zilele din Vechiul Testament.
Se-adună neguri vii în cete
Ca duhuri din Istorii răsculate,
Să-ncoroneze frunți înviforate,
Să cearnă secolii în plete.
În grote și în peșteri daco-trace
Se spovedesc urgiile cumplite.
Zalmoxe!
Trecutul tot se odihnește-n pace
Cernut în funerare stalactite.
...Doar umbrele pășesc în noapte
Spre Orion, pe Căi de Lapte...
Se scoală din morminte și pisanii
În platoșe de-argint vitejii -
Și călăresc în umbra veacurilor cnejii,
Când Domnul vorovește cu ciobanii...
Din antologia alcătuită de
Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
Spre aventură
Pas... pas... pas...
În slova cărei pagini am rămas în drumul meu spre Marea Aventură?
Prin junglă, prin savană, prin pampas, opinci de vis sub cumpene de zgură.
Pas... pas... pas...
Când negura burează plumb topit, mă rătăcesc pe strada cu mistere:
...e poate-ncețoșatul Downing Street sau cine știe care alt eres -
parizianul enigmatic Montparnasse, Fifth Avenue sau Belvedere,
din ultimul roman al lui Wallace. Colo, la poarta ferecată-a unui han,
o umbră și-o mârțoagă - monument.
Aha!
Nu-i oare însuși cavalerul D’Artagnan,
ce-așteaptă mușchetarii lui Dumas impacient?
Pas... pas... pas...
Prin junglă, prin savană, prin pampas:
cow-boy, iscoadă sau brigand, am înnoptat la focuri de popas
– Alăturea de oameni și de cai –,
cu Winetu, Halef, Old Shaterhand, s-ascult vrăjit povestea lui Karl May.
Șopteau în iarbă greierii într-una, sub zodiac, la marginea potecii –
...eu rătăceam să-l prind pe Inciu Ciuna ș-apoi fumam cu dânsul pipa păcii.
Pas... pas... pas...
în care spațiu și an,
prin Singapore, Bombay sau Ceylon, am stat cu Aventura la taifas?
Ții minte templul indian cu fildeșul bătut în diamante,
sub verzi îmbrățișări luxuriante, în care-n miez de noapte ne-nchinam?
Sau serile când iarăși rătăceam pe cheiul portului exotic,
ca să străbatem alte mii de mile - ca-n ocularul unui vechi panoptic -
prin Caroline, Celebes, Antile, prin Borneo, Sumatra sau Hawai...
Iar mai târziu, la braț cu Unchiul Sam, noi palpitam divers, în barul din
Broadway?
Ne-am îmbătat cu opium la Calcutta, înfășurați în visuri ca în plasă –
am rătăcit cu prospectorii prin Alaska, ne-am întâlnit în Mahattan
cu Masca
și obosiți, cuminți, ne-am reîntors acasă, ca astăzi iar să reîncepem ruta.
Pas... pas... pas...
– Fără spațiu, fără ceas –
pe sub garduri, pe sub porți, ziduri albe, negre bolți,
prin ceață, prin ploaie, prin beznă, nostalgie, nostalgie...
– Noaptea-i aripă la gleznă: mă adun, visez, mă-mpart...
Spre care aventură cenușie, cu Marius, Raymondo și Jean Bart?
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
Pas... pas... pas...
În slova cărei pagini am rămas în drumul meu spre Marea Aventură?
Prin junglă, prin savană, prin pampas, opinci de vis sub cumpene de zgură.
Pas... pas... pas...
Când negura burează plumb topit, mă rătăcesc pe strada cu mistere:
...e poate-ncețoșatul Downing Street sau cine știe care alt eres -
parizianul enigmatic Montparnasse, Fifth Avenue sau Belvedere,
din ultimul roman al lui Wallace. Colo, la poarta ferecată-a unui han,
o umbră și-o mârțoagă - monument.
Aha!
Nu-i oare însuși cavalerul D’Artagnan,
ce-așteaptă mușchetarii lui Dumas impacient?
Pas... pas... pas...
Prin junglă, prin savană, prin pampas:
cow-boy, iscoadă sau brigand, am înnoptat la focuri de popas
– Alăturea de oameni și de cai –,
cu Winetu, Halef, Old Shaterhand, s-ascult vrăjit povestea lui Karl May.
Șopteau în iarbă greierii într-una, sub zodiac, la marginea potecii –
...eu rătăceam să-l prind pe Inciu Ciuna ș-apoi fumam cu dânsul pipa păcii.
Pas... pas... pas...
în care spațiu și an,
prin Singapore, Bombay sau Ceylon, am stat cu Aventura la taifas?
Ții minte templul indian cu fildeșul bătut în diamante,
sub verzi îmbrățișări luxuriante, în care-n miez de noapte ne-nchinam?
Sau serile când iarăși rătăceam pe cheiul portului exotic,
ca să străbatem alte mii de mile - ca-n ocularul unui vechi panoptic -
prin Caroline, Celebes, Antile, prin Borneo, Sumatra sau Hawai...
Iar mai târziu, la braț cu Unchiul Sam, noi palpitam divers, în barul din
Broadway?
Ne-am îmbătat cu opium la Calcutta, înfășurați în visuri ca în plasă –
am rătăcit cu prospectorii prin Alaska, ne-am întâlnit în Mahattan
cu Masca
și obosiți, cuminți, ne-am reîntors acasă, ca astăzi iar să reîncepem ruta.
Pas... pas... pas...
– Fără spațiu, fără ceas –
pe sub garduri, pe sub porți, ziduri albe, negre bolți,
prin ceață, prin ploaie, prin beznă, nostalgie, nostalgie...
– Noaptea-i aripă la gleznă: mă adun, visez, mă-mpart...
Spre care aventură cenușie, cu Marius, Raymondo și Jean Bart?
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
