Floarea-soarelui
(de Radu Stanca) Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp, După făptura ta strălucitoare, Iar când apui în zarea călătoare Obrazul mi-l aplec către pământ. Stau noaptea-ntreagă aplecat așa Și numai când răsari tu dimineața, Descătușând din neguri fruntea grea Eu îmi ridic setos spre tine fața. Sorb razele pe care le trimiți Pe câmpul plin de-o harnică speranță, Și simt, treptat, cum nervii mei trudiți Se umplu de-o frenetică substanță. Aceasta îmi străbate trupu-ntreg, Și-mi urcă prin arterele rebele, Până când, împlinit, rodesc și leg Cu toate florile ființei mele. |