Ion Horea – La cules de cucuruze
(de Mircea Micu) S-a făcut deodată toamnă, pică frunza de durere, cucuruzu-i copt de-acuma, copți și pomii cei cu mere; și dovleci ca niște bombe, explodează pe tarlale, de te nimerește vreunul, vai de treburile tale ! Prunele brumate tare s-au făcut răchie bună, care sună în butoaie și, de-o bei, în cap îți sună. Mi-este poftă să dau iama lipăind prin cucuruze ; foșnetul acelor săbii proaspăt încă în auz e, și să duc coceni cu brațul, să-mi călesc mușchiulatura, și de-atâta oboseală să strig : ura ! ura ! ura ! iar când luna cade bleagă ca o mură în fântână, să mă duc la primărie cu un cucuruz în mână. Să zic : iată, domn primare, ce de boabe clasa-ntâia are cucuruzul ăsta care-i galben ca lămâia, dă-mi și mie o parcelă s-o lucrez, să nu fiu trist, în natura cea bogata, să mă bucur că exist. - Frați ai mei din capitală, vă sfidez și vă acuz, dacă nu veniți cu mine la cules de cucuruz ! |
|