Silentium amoris

Cum văpaiata soarelui cunună
Grăbește palida, învinsa lună
Spre negrul ei abis, mai înainte
De orice cântec de privighetori,
În fața ta, frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cântări și mi se-aștern palori.

Și când pe șesul gol, în seara pală,
Pe-aripe aprigi vântul dă năvală
Și frânge trestii mari când le sărută,
Fiind chiar flautele lui de cânt,
Furtuna pasiunilor m-a frânt:
Iubind prea mult, iubirea mea stă mută.

În ochi-mi vezi ca-n slovă tipărită
De ce eu tac, iar lira-i nestrunită.
Ne-om despărți... Plecând, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zări: 
Eu voi chema nedate sărutări
Și cântece rămase necântate.

Din “Simbolismul european”
În româneste de N. Porsenna
Impressions

II. La fuite de la lune

E-atâta pace împrejur,
Cuprins e totul de visare,
Tăceri adânci în umbra mare,
Adânci tăceri ți-n clar-obscur.

Un țipăt doar a săgetat
Singurătatea: un crâmpei;
Își cheamă soața un cârstei;
Răspunde-n dealu-ncețoșat.

Și iată, luna-și mută-n pripă
Din calea zilei secera
Să se-adâncească-n peștera-i;
Zăbranic galben și aripă.

Din "Simbolismul european"
În româneste de Mihai Radulescu
Artistul - poem în proză

   Într-o seară i se ivi în suflet dorința de a făuri o imagine  a Plăcerii care se statornicește doar o Clipă. Și o porni prin lume să caute bronz. Pentru că nu putea gândi decât în bronz.
   Dar tot bronzul din întreaga lume pierise; în întreaga lume nu mai puteai găsi bronz deloc, de nu ar fi să pomenim bronzul imaginii Mâhnirii care suferă Pururea.
   Acum, imaginea aceasta el însuși, și cu propriile-i mâini, o făurise și o așezase pe mormântul singurului lucru pe care-l iubise în viață. Pe mormântul acelui lucrul mort pe care cel mai tare îl iubise  așezase imaginea modelată de el însuși, ca să poată sluji drept semn al iubirii ce nu moare, a omului, și ca simbol al mâhnirii care durează pururea, a omului. Și în întreaga lume nu mai exista alt bronz în afara bronzului acestei imagini.
   Și luă imaginea pe care o făurise și o depuse într-un mare cuptor, și o dărui focului.
   Și din bronzul imaginii Mâhnirii care suferă Pururea el făuri o imagine a Plăcerii care se statornicește doar o Clipă.

În românește de Mihai Rădulescu
Impression de voyage

Safir părea că-i marea; ceru-ardea
Ca un opal aprins în înălțimi;
Sus pânzele sub vântul unanim,
Răsăritean, cu-albastra feregea!
La prova, stând, privirea mi-o chema
Zakintos, cu pâraie și măslini,
Itaca și Licaon de nea plin
Și florile ce-ncânta-Arcadia.
O pânză pe catarg de-a lipăit
Și unda clipocind de lemnărie,
La pupa râsul gingaș, epirot,
Atât se auzea. Apusul tot,
Deodat, pălălăii-n devălmășie:
Helada și Pamântul, în sfârșit!

Din "Simbolismul european"
În româneste de Mihai Radulescu
Casa cu fete

Am rătăcit cu dansatori
Și ne-am oprit întrebători
La casa pașilor incerți.

Prin multă vorbă, zarvă, sfadă,
Se auzea până și-n stradă
Un Strauss știut: "Treues liebes Herz".

Se proiectau pe jaluzele
Ușoare umbre, umbre grele,
Grotești, mecanice, ciudate.

Nălucitor se depănau,
Corn și vioara le cântau,
Păreau că-s frunze-n vânt jucate.

Automate marionete,
Siluetatele schelete
Se înlinau într-un cadril.

S-a luat de mâna-ntreaga bandă
Dansând o gravă sarabandă; 
Strident au râs și infantil.

Un amorez ca o fantomă
Chircit la vreun piept cu goma
Părea să-ncerce a cânta

Ori un automat cumplit
Ieșea s-aprindă un chibrit
Și c-un om viu chiar semăna.

Și m-am întors spre-amorul meu:
"Se-nvârte prafu-n praf mereu,
Dansează morții doar cu morți."

Dar ea era numai urechi
Pentru vioară. -Ntre perechi
Pătrunse-n casă, pe sub porți.

Deodată tonul a fost fals,
Se plictisiră toți de vals
Și umbrele înțepeniră.

Când zorii, strada poleind 
Cu încălțări din fir de-argint,
Înfricoșati, mi se iviră. 

Din "Simbolismul european".
În româneste de Mihai Rădulescu