|
Silentium amoris
Cum văpaiata soarelui cunună Grăbește palida, învinsa lună Spre negrul ei abis, mai înainte De orice cântec de privighetori, În fața ta, frumoaso, n-am cuvinte; Tac dulci cântări și mi se-aștern palori. Și când pe șesul gol, în seara pală, Pe-aripe aprigi vântul dă năvală Și frânge trestii mari când le sărută, Fiind chiar flautele lui de cânt, Furtuna pasiunilor m-a frânt: Iubind prea mult, iubirea mea stă mută. În ochi-mi vezi ca-n slovă tipărită De ce eu tac, iar lira-i nestrunită. Ne-om despărți... Plecând, te vei abate Spre alte buze dulci, spre alte zări: Eu voi chema nedate sărutări Și cântece rămase necântate. Din “Simbolismul european” În româneste de N. Porsenna Impressions
II. La fuite de la lune E-atâta pace împrejur, Cuprins e totul de visare, Tăceri adânci în umbra mare, Adânci tăceri ți-n clar-obscur. Un țipăt doar a săgetat Singurătatea: un crâmpei; Își cheamă soața un cârstei; Răspunde-n dealu-ncețoșat. Și iată, luna-și mută-n pripă Din calea zilei secera Să se-adâncească-n peștera-i; Zăbranic galben și aripă. Din "Simbolismul european" În româneste de Mihai Radulescu Artistul - poem în proză
Într-o seară i se ivi în suflet dorința de a făuri o imagine a Plăcerii care se statornicește doar o Clipă. Și o porni prin lume să caute bronz. Pentru că nu putea gândi decât în bronz. Dar tot bronzul din întreaga lume pierise; în întreaga lume nu mai puteai găsi bronz deloc, de nu ar fi să pomenim bronzul imaginii Mâhnirii care suferă Pururea. Acum, imaginea aceasta el însuși, și cu propriile-i mâini, o făurise și o așezase pe mormântul singurului lucru pe care-l iubise în viață. Pe mormântul acelui lucrul mort pe care cel mai tare îl iubise așezase imaginea modelată de el însuși, ca să poată sluji drept semn al iubirii ce nu moare, a omului, și ca simbol al mâhnirii care durează pururea, a omului. Și în întreaga lume nu mai exista alt bronz în afara bronzului acestei imagini. Și luă imaginea pe care o făurise și o depuse într-un mare cuptor, și o dărui focului. Și din bronzul imaginii Mâhnirii care suferă Pururea el făuri o imagine a Plăcerii care se statornicește doar o Clipă. În românește de Mihai Rădulescu |
Impression de voyage
Safir părea că-i marea; ceru-ardea Ca un opal aprins în înălțimi; Sus pânzele sub vântul unanim, Răsăritean, cu-albastra feregea! La prova, stând, privirea mi-o chema Zakintos, cu pâraie și măslini, Itaca și Licaon de nea plin Și florile ce-ncânta-Arcadia. O pânză pe catarg de-a lipăit Și unda clipocind de lemnărie, La pupa râsul gingaș, epirot, Atât se auzea. Apusul tot, Deodat, pălălăii-n devălmășie: Helada și Pamântul, în sfârșit! Din "Simbolismul european" În româneste de Mihai Radulescu Casa cu fete
Am rătăcit cu dansatori Și ne-am oprit întrebători La casa pașilor incerți. Prin multă vorbă, zarvă, sfadă, Se auzea până și-n stradă Un Strauss știut: "Treues liebes Herz". Se proiectau pe jaluzele Ușoare umbre, umbre grele, Grotești, mecanice, ciudate. Nălucitor se depănau, Corn și vioara le cântau, Păreau că-s frunze-n vânt jucate. Automate marionete, Siluetatele schelete Se înlinau într-un cadril. S-a luat de mâna-ntreaga bandă Dansând o gravă sarabandă; Strident au râs și infantil. Un amorez ca o fantomă Chircit la vreun piept cu goma Părea să-ncerce a cânta Ori un automat cumplit Ieșea s-aprindă un chibrit Și c-un om viu chiar semăna. Și m-am întors spre-amorul meu: "Se-nvârte prafu-n praf mereu, Dansează morții doar cu morți." Dar ea era numai urechi Pentru vioară. -Ntre perechi Pătrunse-n casă, pe sub porți. Deodată tonul a fost fals, Se plictisiră toți de vals Și umbrele înțepeniră. Când zorii, strada poleind Cu încălțări din fir de-argint, Înfricoșati, mi se iviră. Din "Simbolismul european". În româneste de Mihai Rădulescu |
