Corbii
(de Mihai Codreanu)
Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.
În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Și corbi sporesc în cete înmiite...
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...
Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...
... Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Își năpustesc sălbatica grămadă...
Din volumul „Statui – Anotimpuri”, 1914
Texte culese din Mihai Codreanu, "Scrieri", Editura pentru Literatura, București, 1968
(de Mihai Codreanu)
Din iarna sufletului meu pornește
Un stol de corbi spre zările cernite:
Sunt dorurile mele nemplinite;
... Și-n iarnă cugetarea-mi viscolește.
În gemete pustii se prelungește
Ca-n golul unei vetre părăsite;
... Și corbi sporesc în cete înmiite...
Și stolul tot mai jalnic croncănește!...
Nu văd în zări nici urma unei stele;
Doar viscolul din gândurile mele
Tot mai pornit prin gerul lui mă poartă...
... Iar corbii, presimțindu-și trista pradă,
Spre inima-mi pe jumătate moartă
Își năpustesc sălbatica grămadă...
Din volumul „Statui – Anotimpuri”, 1914
Texte culese din Mihai Codreanu, "Scrieri", Editura pentru Literatura, București, 1968