Primăvara-n crâng
(de Maria Banuș) Cu frunze negre, cu flori de soc, Mă ține primăvara-n loc, În crângul mic pe care-l știi Cu dragostile fumurii. De iarbă crudă și de lut Mi s-a făcut dor neștiut, Obrazul la pământ l-am pus Să-mi amintesc de-un dor apus. Dar altcum inima-i zvâcnea, Pământului, sub fața mea, Îndepărtate țări și ape Veneau din toate, mai aproape. Am pus urechea la pământ, Să prind o pulbere de cânt, Dar firul mic, ca de vioară, Un cântec larg mi-l împresoară. De sub culcate ierburi, iată, Dă zvon țărâna zbuciumată, Tovarăși mulți, în marșuri grele, Din țări cu scrâșnet de zăbrele. ............................................... Cu fața-n iarbă, la pământ, Mă ține crângul fremătând, Nu crângul mic, pe care-l știi Unde-așteptam demult să-mi vii, Ci crângul tot unde ne-ncape Și dor, și pasăre, și ape, Nu primăvara ta și-a mea, Mai firavă ca lacrima, Ci cântul larg ce ne-nfășoară Plapânda strună de vioară, Ci hora soarelui și-a lunii Cu toată primăvara lumii. |