Cu ciobul minții
(de Virgil Maxim)
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minții mele
în bojdeuca mea…
Și… nu știu ce-am făcut
fiindcă,
din ziua
și chiar din ceasu-n care-am început,
i se cojesc pereții
și cade toată tencuiala ei de lut!...
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minții mele…
Și-acum, zidirea mea,
pe Stâlpii-Înțelepciunii o-nnoiesc
și-așez Icoană,
Chipu-Împărătesc,
Al Celui-ce-a-făcut,
cu darul Lui,
Din ciobul minții mele
Tron Ceresc!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
(de Virgil Maxim)
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minții mele
în bojdeuca mea…
Și… nu știu ce-am făcut
fiindcă,
din ziua
și chiar din ceasu-n care-am început,
i se cojesc pereții
și cade toată tencuiala ei de lut!...
Doamne,
m-am apucat să car Lumina Ta
cu ciobul minții mele…
Și-acum, zidirea mea,
pe Stâlpii-Înțelepciunii o-nnoiesc
și-așez Icoană,
Chipu-Împărătesc,
Al Celui-ce-a-făcut,
cu darul Lui,
Din ciobul minții mele
Tron Ceresc!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”.
Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu