Distihuri pentru Ixion
(de Perpessicius)
Nu-l mai văzusem dinainte de război
Pe flașnetarul foarte-n cinste pe la noi.
Cu toții-n mahala-l credeam defunct și-ades
Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
Când mai alaltăieri, subit, mi s-a părut
C-aud un timbru de flașnetă cunoscut.
Ciulii urechile, dar ce anacronism!
Nu-nțelegeam acest acces de romantism:
Nu mai era romanță și nici vals străvechi
Această melodie ce-mi venea-n urechi.
Cuprins de îndoieli, la poartă-am alergat:
Era tot el, cu-aceleași zdrențe îmbrăcat,
Cu-același papagal decolorat de timp
Ca și-un drapel plouat în tot acest răstimp.
Pusese jos flașneta și-nvârtea atent
Un marș foarte frecvent pe vremea-mi de student.
Deșteaptă-te, române!? și am zâmbit amar.
O! scumpul meu, o! bietul meu serenadar,
Pe ce tărâmuri, prin ce tainic emisfer
Ai rătăcit de parc-ai fi căzut din cer?
Cum, n-ai aflat că astăzi toți s-au deșteptat?!
Rotește-ți ochii și privește ce palat
Și-a ridicat băcanul ce stătea-n bordei!
Nu vezi ce plină-i casa de lachei?
La scară nu vezi ce automobil
Așteaptă să preumble pe copil?
Curând și doamna va ieși-n balcon,
Urmată de o doică și-un cocon.
Va asculta pierdută în extaz,
Cu fruntea rezemată de pervaz,
Și-ți va plăti cu-un leu-fără-cusur
Planeta ce i-a fost de bun augur...!
Se-oprește brusc din cântec și, netam-nesam,
În vreme ce prietenește-l dăscăleam.
Mă lasă și dispare-ncet-încet,
Nemângâiat și grav ca umbra din Hamlet.
Din „Albumuri - Album urban”
(de Perpessicius)
Nu-l mai văzusem dinainte de război
Pe flașnetarul foarte-n cinste pe la noi.
Cu toții-n mahala-l credeam defunct și-ades
Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
Când mai alaltăieri, subit, mi s-a părut
C-aud un timbru de flașnetă cunoscut.
Ciulii urechile, dar ce anacronism!
Nu-nțelegeam acest acces de romantism:
Nu mai era romanță și nici vals străvechi
Această melodie ce-mi venea-n urechi.
Cuprins de îndoieli, la poartă-am alergat:
Era tot el, cu-aceleași zdrențe îmbrăcat,
Cu-același papagal decolorat de timp
Ca și-un drapel plouat în tot acest răstimp.
Pusese jos flașneta și-nvârtea atent
Un marș foarte frecvent pe vremea-mi de student.
Deșteaptă-te, române!? și am zâmbit amar.
O! scumpul meu, o! bietul meu serenadar,
Pe ce tărâmuri, prin ce tainic emisfer
Ai rătăcit de parc-ai fi căzut din cer?
Cum, n-ai aflat că astăzi toți s-au deșteptat?!
Rotește-ți ochii și privește ce palat
Și-a ridicat băcanul ce stătea-n bordei!
Nu vezi ce plină-i casa de lachei?
La scară nu vezi ce automobil
Așteaptă să preumble pe copil?
Curând și doamna va ieși-n balcon,
Urmată de o doică și-un cocon.
Va asculta pierdută în extaz,
Cu fruntea rezemată de pervaz,
Și-ți va plăti cu-un leu-fără-cusur
Planeta ce i-a fost de bun augur...!
Se-oprește brusc din cântec și, netam-nesam,
În vreme ce prietenește-l dăscăleam.
Mă lasă și dispare-ncet-încet,
Nemângâiat și grav ca umbra din Hamlet.
Din „Albumuri - Album urban”