Recviem
(de Constantin-Aurel Dragodan)
Ideilor mari, luptătorii le-nchină
Elanul întreg, în bogată risipă,
Cum fluturii nopții s-avântă-n lumină
Chiar dacă-și vor arde plăpânda aripă.
Și-n clipa supremă, pe tainice clape,
Din jertfele lor înfloresc simfonii
Și cântec de lebădă sună pe ape:
Fior tremolat în prelungi agonii.
Noi știm că plecară, cu aripi ușoare,
Spre țărmul de pace din zări violete,
Dar, crunt, despărțirea aceasta ne doare,
Adânc sângerăm în tristeți și regrete.
Plângând tinerețile lor netrăite
Și gândul ce moare-n cuvântul nespus,
Doar lacrima grea, cu nădejdi infinite,
Mai miruie sufletul nostru răpus.
Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu
(de Constantin-Aurel Dragodan)
Ideilor mari, luptătorii le-nchină
Elanul întreg, în bogată risipă,
Cum fluturii nopții s-avântă-n lumină
Chiar dacă-și vor arde plăpânda aripă.
Și-n clipa supremă, pe tainice clape,
Din jertfele lor înfloresc simfonii
Și cântec de lebădă sună pe ape:
Fior tremolat în prelungi agonii.
Noi știm că plecară, cu aripi ușoare,
Spre țărmul de pace din zări violete,
Dar, crunt, despărțirea aceasta ne doare,
Adânc sângerăm în tristeți și regrete.
Plângând tinerețile lor netrăite
Și gândul ce moare-n cuvântul nespus,
Doar lacrima grea, cu nădejdi infinite,
Mai miruie sufletul nostru răpus.
Din antologia „Acești mari poeți mici”
alcătuită de Mihai Rădulescu