|
Voi ce-ascultați în aste răzlețe rime cum...
Voi ce-ascultați în aste răzlețe rime cum Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereții, La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieții, Pe când eram în parte alt om decât acum; Voi toți, dacă iubirea v-a scos din piept suspine - Că-n fel și chip aicea mă zbat și plâng avan Între speranța vană și între chinul van - Mă veți ierta, și mai mult: veți suferi cu mine! O, astăzi știu c-adesea întreaga lume rea A povestit atâta pe socoteala mea, Că singur eu de mine mă rușinai amarnic. Astfel, rușinea-i rodul greșelii de-altădată, Rușinea, pocăința, cunoașterea curată Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic! „Prolog” Traducere de Lascăr Sebastian Vrăjmașa mea, oglinda, în care-ți tot privești
Vrăjmașa mea, oglinda, în care-ți tot privești Fermecătoarea față, de cer și-Amor slăvită, Întru a mea pieire te face să-ndrăgești Nu vraja ei, ci vraja de dânsa oglindită. Din inima ta – dulce cuib mie - tu m-ai smult La sfatul ei: Prigoană haină și păgână!... Și totuși eu – chiar dacă iubesc atât de mult - Nu-s vrednic să fiu unde doar tu poți fi stăpână. Dar ea știind, oglinda, ce lanț cumplit mă leagă De tine, de ce face să-ți fii tu ție dragă, Și pentru mine aspră, trufașe iar și iară?... Narcis – ți-aduci aminte? - pe sine s-a-ndrăgit La fel. Aceeași soartă te-așteaptă la sfârșit. Dar nu-i pământul vrednic de-o floare-atât de rară! „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Amor m-a pus ca țintă de mult săgeții sale
Amor m-a pus ca țintă de mult săgeții sale; Și-s ca zăpada-n soare; ca ceara-n foc; și sunt Ca norul care fuge pe cer bătut de vânt... Și în zadar, Madonă, cer sprijin milei tale. Din ochii-ți lovitura porni ucigătoare, Că nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc; Și numai de la tine purced vânt, soare, foc, Cari m-au adus în astă nefericită stare. Obrazul tău mi-i soare; gândirile-s săgeata; Dorința – foc. Cu astfel de arme-Amor e gata Să-mi ia vederea, să mă aprindă și străpungă. Iar îngerescul cântec și dulcile-ți cuvinte Cu gingașul lor suflu, care m-au scos din minte, Sunt vântul fără milă ce viața mi-o alungă. „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian În vis mi-e fericirea și lenevesc ușor
În vis mi-e fericirea și lenevesc ușor; Pe-aripi de vânt, o lume de umbre eu cutreier; Pe-o mare fără țărmuri și fund încerc să treier; Fac din nisip palate și scriu în vânt de zor. Cum mi-ațintesc privirea la soare iar și iar, Lumina lui cea vie îmi ia vederea toată; Iar pe-o mârțoagă șchioapă, beteagă și înceată Pornesc la vânătoare să prind un cerb sprințar. Și orb cum sunt, de goana cea vană ostenit, Pierzania m-ajunge, căci o dorii mereu. Scăparea mi-e-n iubire, la Ea sau poate-n moarte. Ani douăzeci de-a rândul (ce chin făr' de sfârșit!) Doar de dureri și lacrimi și-oftaturi avui parte: Sub stea nefericită crescu amorul meu! „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Vai! chip frumos; vai! caldă și gingașe privire
Vai! chip frumos; vai! caldă și gingașe privire; Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări; Vai! dulce grai, tu care orice trufașe fire Smerit-ai, și-ai dat celui slab 'nalte cutezări! Vai! galeș râs în stare atâtea răni să-mi facă, Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun! Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun! Voi, numai voi suflare și flacără-mi sunteți; Lipsit de voi sunt astăzi – și-n cazna astei vieți Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins. Mi-ați dat speranțe, doruri în suflet mi-ați aprins La ceasul despărțirii de farmecul acel; Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el! „Întru moartea Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian |
Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas Ce numai el scurtează mizeria umană, Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas - Și să mai sper în vreme e amăgire vană. Spun gândurilor mele: Curând se va topi Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi, Căci vine potolirea simțirii în tumult. Cu trupul deodată, speranța se va duce - Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim - Și lacrima, și râsul, și teama, și mânia. E limpede cum printre păcatele năuce Și sterpe, regăsită se nalță omenia. Și cum ades zădarnic oftăm și suferim! „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Mi-i inima prea-plină de-o dulce desfătare
Mi-i inima prea plină de-o dulce desfătare Ce m-a vrăjit din ziua când am privit-o-ntâi, Și orb aș vrea de-acuma în viață să rămâi, Căci nu-ndur alte chipuri, de-ar fi ispititoare. Și totuși, părăsit-am pe-Aceea ce-o doresc Cu-atâta foc. Dar gândul mi-i învățat așa S-o vadă doar pe dânsa, că tot ce nu e Ea, Cu silă nesfârșită și ură ocolesc. În astă vale-nchisă, de stânci împrejmuită, Unde-și găsește-oftatul meu liniștea dorită, Mă retrăsei cu Amor, îngândurat stingher. Nu aflu-aici femeia, ci ape, stei și cer, Și soare, și icoana trecutei clipe care, Oriunde mi-ar fi gândul, în gândul meu apare. „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Fiți binecuvântate zi, lună, an și ceas
Fiți binecuvântate zi, lună, an și ceas, Și țară prea frumoasă și loc și punct în care Privirea ei cea dulce și învăluitoare M-a fost pătruns, și-n mine de-a pururi a rămas. Binecuvânt și-ntâia mea dulce întristare Din clipa când iubirea, vicleană, m-a robit, Și arcul și săgeata ce m-a străpuns cumplit, Și rana până-n suflet adânc sfredelitoare. Binecuvânt și zvonul stârnit de mine-n lume Când chem Madona dragă de-atâtea ori pe nume, Și dorul și suspinul și plânsul ne-ncetat. Binecuvânt și gândul născut numai de Ea, Și stihurile-mi toate și osteneala mea Prin cari iubitei faimă pe veci i-am câștigat. „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Îndrăgostiții pașnici și fără pasiune
Îndragostiții pașnici și fără pasiune Urăsc lumina zilei și seara o doresc; Eu totuși simt că seara durerile îmi cresc, Când dimineața este în ochii-mi o minune! Căci ziua, în aceeași clipită, cresc înalt, Cresc două răsărituri: un soare și-un alt soare Cu frumuseți și raze la fel de izbitoare, Că pân' și cel din ceruri iubește pe cellalt. Și razele de soare de cum țâșniră vii, S-au împlântat în mine cu rădăcină nouă. De-aceea mult mi-s ele mai dragi decât mi-aș fi. Și-astfel, e-o luptă-n mine și-s împărțit în două: Căci liniștea ce ziua mi-o dă, mereu o chem, Pe când de chinul nopții, ferindu-mă, mă tem. „Întru viața Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei
Privirea mea se-ntoarce acum la anii-acei Ce gândurile-mi toate le-au risipit în zbor; Și-au stins și focu-n care eu, înghețat, arsei; Și-au dat sfârșit odihnei de zabteri și de dor; Și-au frânt credința-n visuri de dragoste deșarte; Și-au sfâșiat în două drag bunul vieții mele: În țărnă zace trupul – virtutea-n cer, departe; Și mi-au răpit și rodul atâtor chinuri grele! Azi, zguduit, văd bine ce gol sunt și stingher, Că pizmuiesc și omul cel mai sărac sub cer: Mi-i jale și mi-i groază de mine însumi, iată! Ah, steaua mea! ah, soartă! ah, Moarte hrăpitoare! Ah, zi de-a pururi dulce și crudă totodată - Cum m-ați adus în astă înjositoare stare! „Întru moartea Madonei Laura” Traducere de Lascăr Sebastian Texte culese din Francesco Petrarca, „Sonete”, Editura Tineretului, București, 1959, Colecția cele mai frumoase poezii |
Powered by
