Noapte de iarnă
(de Karin Boye)
Zăpadă dură care scânteie și trosnește.
Singurătate, singurătate, noapte risipită de albul cărărilor.
O sete aspră mă umple:
spațiul, iarna.
Nu vei izbucni în curând la picioarele mele,
apă adâncă și rece ca și pământul,
lume ce uneori prinzi o pojghiță de brumă,
și voi, întunericuri dese
ce steaua-mi răpiți?
Atunci, amețeală dură, amețeală pură, vei îneca
fără mila minciunile putrede.
Unde ești, amar ocean
de gheață și adevăr?
Traducere de Veronica Porumbacu
(de Karin Boye)
Zăpadă dură care scânteie și trosnește.
Singurătate, singurătate, noapte risipită de albul cărărilor.
O sete aspră mă umple:
spațiul, iarna.
Nu vei izbucni în curând la picioarele mele,
apă adâncă și rece ca și pământul,
lume ce uneori prinzi o pojghiță de brumă,
și voi, întunericuri dese
ce steaua-mi răpiți?
Atunci, amețeală dură, amețeală pură, vei îneca
fără mila minciunile putrede.
Unde ești, amar ocean
de gheață și adevăr?
Traducere de Veronica Porumbacu