Fată de primăvară
Te prinde primăvară ca o rochie subțire Îmbrăcată la o despărțire. Primul fluture tresaltă-n soare; Ca să te asemui, caut o floare, Caut o floare-n vânt și-n minte. Fată mare, adu-ți aminte Cum treceai încununată de-albăstrele Și-n gând nevinovată de tot, Așa cum trec căprițele în turma de oi, Cu fire de iarbă în bot. Azi mersul ți-e catifelat. Și farmecul din tine crește pe-nserat; Atunci toate tainele se-nchid în gând Ca mâinile pruncului plăpând. În Olt
Larg unduia Oltul devale, departe, Apele-i se învolburau în albii late, Podul tremura pe bârne-mperecheate, Lutul cădea din malurile sparte. Fete voinice în vad cântau pentru-ndemn Rotind mănunchiuri de cânepă măruntă, Vergi de oțel plesneau spuma căruntă, Apa juca silită în cercuri fără semn. Trupuri ca pâinea în coajă castanie Se aplecau învoalte în cămeșoaie, Roiuri de-argint topeau beteala-n șivoaie Murind spumos în râul greu de glie. Venea furiș o seară cu păr roșcovan Sub cortul cerului – mătase înroșită Pe pod o turmă trecea grămădită, Fetele-n vad strigau către cioban. Trifoiuri schimbau miresmele în răcoare, Oltul pe vânăt drum pierdea lumini, Jocuri de pești presimțeau noaptea din arini, Vadul tăcuse deșirând gheme de vâltoare. Când ninge
Când ninge pe cheiul pustiu Aș vrea să știu să pictez. Să fiu un artist chinez Și cu cerneală de aur să scriu Un poem despre zăpadă Și despre o pasăre care s-a dus. Să zugrăvesc o cracă de bambus Împodobită moale, cu zăpadă. Apoi poem și cracă pe hârtia de orez Să mă împace și să meditez Asupra morții care nu vine diferit Când ninge sau când e prunul înflorit. Cineva să spună: „e poetul satului, Când se tânguie trestiile scrie Și răvașul, împodobit de mâna lui, Îl trimite prietenului din copilărie Însurat într-o casă la margine de râu Și care poartă pe zale și la frâu Un rotocol brodat cu balaur.” Când ninge, aș vrea să-mi fie cerneala de aur. Din volumul Cartea dimineții Poezii culese din Poezia română modernă de la G Bacovia la Emil Botta, Editura Pentru Literatură, 1968 |
Vacă spre sat
O vacă neagră, caldă ca țărâna-n vară, Coboară dâmbul amenințat de seară; Coboară în seară singură spre sat Și pică laptele din ugerul umflat Peste bănuții ierbii, sunători. Trandafiriul uger plin de flori Atârnă-n mers cu patru stalactite Ca bolta unei peșteri rumenite. Vaca mugește spre vițelul însetat, Laptele din flori și muguri adunat Apasă greu și doare. Pe coarne moare-o rază ultimă de soare. Pentru un băietan
De-aș fi prinț oriental, o, băietane, Aș îmblânzi pentru tine căprioare Să-ți doarmă neted la picioare Ca-n miniaturile persane. De-ai sta pe un covor de Ispahan Aș vedea lumea-nfiorată Ce ți se oglindește roată În ochiul tău de vultan. Ți-aș da un șoim pe mănușe Și-un cal arab de neam știut În locul cățelului slut Ce te precede la ușe. Poet la curtea lui Cosroes Pe douăzeci de moduri aș cânta Tot farmecul și tinerețea ta În fum de nard și de aloes. Și te-aș asemui c-un trandafir Aprins pe tulpină legănată Sau cu luna, ce răsare curată, Din îndepărtatul Nadir. |