Fată de primăvară

Te prinde primăvară ca o rochie subțire
Îmbrăcată la o despărțire.

Primul fluture tresaltă-n soare;
Ca să te asemui, caut o floare,
Caut o floare-n vânt și-n minte.
Fată mare, adu-ți aminte
Cum treceai încununată de-albăstrele
Și-n gând nevinovată de tot,
Așa cum trec căprițele în turma de oi,
Cu fire de iarbă în bot.

Azi mersul ți-e catifelat.
Și farmecul din tine crește pe-nserat;
Atunci toate tainele se-nchid în gând
Ca mâinile pruncului plăpând.
În Olt

Larg unduia Oltul devale, departe,
Apele-i se învolburau în albii late,
Podul tremura pe bârne-mperecheate,
Lutul cădea din malurile sparte.

Fete voinice în vad cântau pentru-ndemn
Rotind mănunchiuri de cânepă măruntă,
Vergi de oțel plesneau spuma căruntă,
Apa juca silită în cercuri fără semn.

Trupuri ca pâinea în coajă castanie
Se aplecau învoalte în cămeșoaie,
Roiuri de-argint topeau beteala-n șivoaie
Murind spumos în râul greu de glie.

Venea furiș o seară cu păr roșcovan
Sub cortul cerului – mătase înroșită
Pe pod o turmă trecea grămădită,
Fetele-n vad strigau către cioban.

Trifoiuri schimbau miresmele în răcoare,
Oltul pe vânăt drum pierdea lumini,
Jocuri de pești presimțeau noaptea din arini,
Vadul tăcuse deșirând gheme de vâltoare.
Când ninge

Când ninge pe cheiul pustiu
Aș vrea să știu să pictez.
Să fiu un artist chinez
Și cu cerneală de aur să scriu
Un poem despre zăpadă
Și despre o pasăre care s-a dus.
Să zugrăvesc o cracă de bambus
Împodobită moale, cu zăpadă.
Apoi poem și cracă pe hârtia de orez
Să mă împace și să meditez
Asupra morții care nu vine diferit
Când ninge sau când e prunul înflorit.

Cineva să spună: „e poetul satului,
Când se tânguie trestiile scrie
Și răvașul, împodobit de mâna lui,
Îl trimite prietenului din copilărie
Însurat într-o casă la margine de râu
Și care poartă pe zale și la frâu
Un rotocol brodat cu balaur.”

Când ninge, aș vrea să-mi fie cerneala de aur.

Din volumul Cartea dimineții

Poezii culese din Poezia română modernă de la G Bacovia la Emil Botta, Editura Pentru Literatură, 1968
Vacă spre sat

O vacă neagră, caldă ca țărâna-n vară,
Coboară dâmbul amenințat de seară;
Coboară în seară singură spre sat
Și pică laptele din ugerul umflat
Peste bănuții ierbii, sunători.
Trandafiriul uger plin de flori
Atârnă-n mers cu patru stalactite
Ca bolta unei peșteri rumenite.
Vaca mugește spre vițelul însetat,
Laptele din flori și muguri adunat
Apasă greu și doare.
Pe coarne moare-o rază ultimă de soare.
Pentru un băietan

De-aș fi prinț oriental, o, băietane,
Aș îmblânzi pentru tine căprioare
Să-ți doarmă neted la picioare
Ca-n miniaturile persane.

De-ai sta pe un covor de Ispahan
Aș vedea lumea-nfiorată
Ce ți se oglindește roată
În ochiul tău de vultan.

Ți-aș da un șoim pe mănușe
Și-un cal arab de neam știut
În locul cățelului slut
Ce te precede la ușe.

Poet la curtea lui Cosroes
Pe douăzeci de moduri aș cânta
Tot farmecul și tinerețea ta
În fum de nard și de aloes.

Și te-aș asemui c-un trandafir
Aprins pe tulpină legănată
Sau cu luna, ce răsare curată,
Din îndepărtatul Nadir.