Rada
(de George Coșbuc)
Are Dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orișiunde,
Dacă-ți știe ea răspunde
Grai ales și lin ca apa,
Apoi las' că Rada știe
Și-n ce fel să poarte sapa.
A fost și ea-n școli o toamnă,
Dar găsești că ea vreo doamnă?
Cu cosiță gălbioară,
Ea e naltă și ușoară
S-o vezi numai și să tremuri!
Și de-abea pe la Sîn-Petru
Umple optsprăzece vremuri.
Sunt și-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri și mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Și cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streșini
Încă doarme rîndunica.
Pe izlaz nu-i multă hrană,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Și-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Rada, fă, s-alergi degrabă,
Că-n șopron vițelul suge
-"Doar e tare! Haid' mai iute!"
Și din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-i înjugi așa cu bună
Pe vițel, și Rada-i slabă,
Știu flăcăii! Și-și fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă
Vaca-i tot ce-au ei, la biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc și-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie
Și-i bat vînturi în cosiță,
Ori cînd seara stă-n portiță,
Și-o întrebi: -"Ce-aștepți, iubită?"
Și pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd și cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre salcii rîul;
Fug la rîu vreo patru fete,
E și Rada? Fug flăcăii
Și ei, toți, și nu le-e sete.
Și-n genunchi atunci pe țărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu: -"Dă-mi și mie!"
-"Taci! și bea din pălărie!"
Cere el, cer mulți să-i deie
Rada rîde, le dă apă,
Toți din pumnii ei să beie.
-"Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic pahar de apă!"
Și-atunci ea, cînd el glumește,
Joacă pumnii și-l stropește
Pe obraz, dar drăgălașa
Tot ea-l zvîntă,-n loc de carpa,
Mîneca de la cămașă.
Și cum știe ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atît de dragă
O da portul îmbrăcîndu-l!
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine altarul
Că păcat ai să cumineci!
Iat-o veselă și-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum își poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc: "Olio, tu , leică,
Ce mai drac frumos de noră!"
De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
-"Draga moșului, tu, Radă!"
Și uimiți de fata Dochii
O desmiardă și cînd pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Și nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentr-un rîs al ei se ceartă,
Și din joc să prind feciorii
La trînteli, cît doamne iartă!
Da! Și Rada-i mare hoață,
Poate satul tot să-l scoață
Din sărit, ea știe bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească domnul!
Alt temut: ca să nu-și piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
-"Unde mergi?" -"Mă duc la moară!"
-"Viu și eu!" Și din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-"Nu m-ajungi!" -"Te-ajung eu, Radă!"
Dar fugind i să desprinde
Șorțul alb din brîu, iar Vladu
Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.
-"Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!"
-"Cum nu scapi din mînă fumul
Nu-mi ești drag, de ce-mi ții drumul?"
Ea nu-și crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada și-ar ieși din minte.
Și cum vrea să nu vrea fată,
Dragul ia, dragul dă plată,
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l știe,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toți, de-as fi eu Vladul!
(Balade și idile 1889)
(de George Coșbuc)
Are Dochia mult cît are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orișiunde,
Dacă-ți știe ea răspunde
Grai ales și lin ca apa,
Apoi las' că Rada știe
Și-n ce fel să poarte sapa.
A fost și ea-n școli o toamnă,
Dar găsești că ea vreo doamnă?
Cu cosiță gălbioară,
Ea e naltă și ușoară
S-o vezi numai și să tremuri!
Și de-abea pe la Sîn-Petru
Umple optsprăzece vremuri.
Sunt și-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri și mărgele.
Rada, cînd o vezi, te fură
Cu necontenitul zîmbet
Și cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mînile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Pînă-n zori, cînd pe sub streșini
Încă doarme rîndunica.
Pe izlaz nu-i multă hrană,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Și-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Rada, fă, s-alergi degrabă,
Că-n șopron vițelul suge
-"Doar e tare! Haid' mai iute!"
Și din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
Nu-i înjugi așa cu bună
Pe vițel, și Rada-i slabă,
Știu flăcăii! Și-și fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă
Vaca-i tot ce-au ei, la biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc și-ndestulire
Inima-i în veci e plină:
Cînd e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
Rada-i nălucire vie,
Cînd aleargă pe cîmpie
Și-i bat vînturi în cosiță,
Ori cînd seara stă-n portiță,
Și-o întrebi: -"Ce-aștepți, iubită?"
Și pe dup-un stîlp s-ascunde,
Galbenă de zăpăcită.
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Rîd și cîntă, snopi fac grîul,
Murmură-ntre salcii rîul;
Fug la rîu vreo patru fete,
E și Rada? Fug flăcăii
Și ei, toți, și nu le-e sete.
Și-n genunchi atunci pe țărmuri
Ea din pumni cît două sfărmuri
Bea, iar Nicu: -"Dă-mi și mie!"
-"Taci! și bea din pălărie!"
Cere el, cer mulți să-i deie
Rada rîde, le dă apă,
Toți din pumnii ei să beie.
-"Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic pahar de apă!"
Și-atunci ea, cînd el glumește,
Joacă pumnii și-l stropește
Pe obraz, dar drăgălașa
Tot ea-l zvîntă,-n loc de carpa,
Mîneca de la cămașă.
Și cum știe ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atît de dragă
O da portul îmbrăcîndu-l!
Cînd o vezi, te-mbată gîndul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine altarul
Că păcat ai să cumineci!
Iat-o veselă și-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum își poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o-n horă,
Să cotesc: "Olio, tu , leică,
Ce mai drac frumos de noră!"
De-o-ntîlnesc în drum bătrînii,
Ei fac pod cu palma mînii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
-"Draga moșului, tu, Radă!"
Și uimiți de fata Dochii
O desmiardă și cînd pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
Dar de-i Rada cît de blîndă,
Ea de mic-a fost osîndă
Pentru sat. Și nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentr-un rîs al ei se ceartă,
Și din joc să prind feciorii
La trînteli, cît doamne iartă!
Da! Și Rada-i mare hoață,
Poate satul tot să-l scoață
Din sărit, ea știe bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească domnul!
Alt temut: ca să nu-și piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
-"Unde mergi?" -"Mă duc la moară!"
-"Viu și eu!" Și din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
-"Nu m-ajungi!" -"Te-ajung eu, Radă!"
Dar fugind i să desprinde
Șorțul alb din brîu, iar Vladu
Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.
-"Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!"
-"Cum nu scapi din mînă fumul
Nu-mi ești drag, de ce-mi ții drumul?"
Ea nu-și crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada și-ar ieși din minte.
Și cum vrea să nu vrea fată,
Dragul ia, dragul dă plată,
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l știe,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toți, de-as fi eu Vladul!
(Balade și idile 1889)