Castanii
(de Demostene Botez) Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristețea Când părăsită sta de vorbă cu sine însăși tinerețea, Și mișcătoarea lor cupolă deasupra-și clătina verdeața, Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viața; Iar câteodată crengi uscate păreau cădelnițând un mort. Pe sub castani cu frunza mare și azi tristețea mea mi-o port. În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare, Pândeam speranța cum se joacă în jucăuși bănuți de soare, Și mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet și s-o strâng, Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăși ca să plâng. Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători, În urma ta pe-aceeași stradă am rătăcit de-atâtea ori; Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum, Un clopot mișcător de linii, de armonie și parfum. Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunți, Am rătăcit atâta vreme pe urma pașilor mărunți, Și-n noaptea asta șoptitoare de primăvară și de lună, Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună, Eu umblu părăsit și singur subt măști de aștri ce scânteie, Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee. Din volumul "Floarea pământului", 1920 |
Paul Cézanne - The Allée of Chestnut Trees at the Jas de Bouffan (L'allée des marronniers au Jas de Bouffan) - BF939 - Barnes Foundation
|