Psalmul XXIV
(de Ștefan Augustin Doinaș)
Dar Tu - ce ești : un foc ? un nor ? un duh ?
Ești poate zvonul unui alt văzduh
sau liniștea cumplită ce se-ascunde
în munți înalți și-n cataracte scunde ?
Ți-e chipul nălucire care nu-i
nici lucru-aievea, nici absența lui?
Iubirea, creierul, voința - toate
dorindu-Te se zbat în colb netoate.
Există oare-un ceas pentru cules
a tot ce-n harul Tău e ne-nțeles ?
Abia atunci când jubilând senine
vom deveni, Divinule, ca Tine,
noi - biete minți cu granițe firești -
vom ști-n sfârșit cu-adevărat ce ești.
(de Ștefan Augustin Doinaș)
Dar Tu - ce ești : un foc ? un nor ? un duh ?
Ești poate zvonul unui alt văzduh
sau liniștea cumplită ce se-ascunde
în munți înalți și-n cataracte scunde ?
Ți-e chipul nălucire care nu-i
nici lucru-aievea, nici absența lui?
Iubirea, creierul, voința - toate
dorindu-Te se zbat în colb netoate.
Există oare-un ceas pentru cules
a tot ce-n harul Tău e ne-nțeles ?
Abia atunci când jubilând senine
vom deveni, Divinule, ca Tine,
noi - biete minți cu granițe firești -
vom ști-n sfârșit cu-adevărat ce ești.