Grigorescu la Agapia
(de Ioan Alexandru)
Te văd pe ziduri tânăr spânzurat
Doi ani vârât de viu în mănăstire
Să ceri din piatră soarele-ndărăpt
Și-n loc de foc să-și lepede privire
Te-ai tot lovit cu graiul de pereți
Până-ai rămas cu o fulgerătură
Un fel de aur care nu se ia
Nici de pe morți și nici de pe scriptură
Și când vârteju-acesta te-a cuprins
Uneltele ți s-au aprins în mână
Și-n loc să fie ele-n slujba ta
Culoarea-n sânge s-a făcut stăpână
Și de la sine-a curs și s-a mulat
Și carnea s-a lipit de oseminte
Și pe o nară duhul sfârtecat
S-a limpezit în strai de la părinte
Acuma stau la pândă-nveșmântați
Cum fost-au nevoiți de priveghere
Și ca să nu slăbească în extaz
Începu-și ziua printr-o junghiere
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
(de Ioan Alexandru)
Te văd pe ziduri tânăr spânzurat
Doi ani vârât de viu în mănăstire
Să ceri din piatră soarele-ndărăpt
Și-n loc de foc să-și lepede privire
Te-ai tot lovit cu graiul de pereți
Până-ai rămas cu o fulgerătură
Un fel de aur care nu se ia
Nici de pe morți și nici de pe scriptură
Și când vârteju-acesta te-a cuprins
Uneltele ți s-au aprins în mână
Și-n loc să fie ele-n slujba ta
Culoarea-n sânge s-a făcut stăpână
Și de la sine-a curs și s-a mulat
Și carnea s-a lipit de oseminte
Și pe o nară duhul sfârtecat
S-a limpezit în strai de la părinte
Acuma stau la pândă-nveșmântați
Cum fost-au nevoiți de priveghere
Și ca să nu slăbească în extaz
Începu-și ziua printr-o junghiere
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”