Sunt eu

Sunt eu
peste tot :

frunza
ce mestecă seva ...

pajiștea umbrei ...

liniștea câmpului,
coaptă ...

stropul
ce bea din țărână
soarele ...

pana văzduhului ...

dâra cernelii –
trecând
peste clipă ...
zimțul secerii –
cotul ce știe să-ndoaie ...

praful de calcar
nuntit
la talpa barajului ...

Sunt
eu
peste tot

ochiul frumos
și adânc
al hotarului !...

Din volumul « Echinox »
La ceas de taină

... Dar e un ceas anume
de liniște,
ivit,
când inima captează ce încă nu-i trăit,
când se deschid văzduhuri ne-atinse de cuvânt,
văzduh când ți-e cuvântul
desprins de pe cuvânt !...

Atunci se-aprind în fluvii tăcerile fierbinți
și goală zbori,
frumoaso,
simțire
ce nu minți,
desferecând acorduri
sublim când mă desprinzi ...

Sunt eu,
nemăsurata,
în nesfârșite-oglinzi ...

Din volumul « Echinox »
Dacă somnul ...

Dacă somnul meu ar fi
Dezbrăcat de zi –
Ca ceasul –
Și de noapte dezbrăcat,
s-ar sfârși în mine pasul
unui gând abia săltat
și s-ar desfrunzi ca duzii
certitudini
și iluzii
și răspunsuri
și-ntrebări ...

vai, 
m-aș rătăci prin clipa
dezbrăcată
de chemări ...

Din volumul « Echinox »
Căsnicie

Nadiei Cordun

... Și vine o vreme
când te surprinzi
femeie –
uimită –
în alte oglinzi !

Se-ntorc tulburătoare povești ...

Ești și aici
și dincolo ești ...

Curg apele primăverilor,
curg,
cu vijelii de stele-n amurg;

salcâmii din fundul grădinii se-ntorc,
susură sălcii de aur 
și torc ...

Ești tu,
sau nu ești ?

Rămâne s-aduci
probe de foc și lăptuci,
palmele – murmur și holdă și prag,
pașii – răsură,
inima – steag –

inima ta, furtună și-oțel,
urcată pe stemă de soare
inel !...

Din volumul « Echinox »
Rondo

Pică zilele în mine,
una dupa alta ...

Vine
iarăși noaptea
și le fură, 
una dupa alta, iar,
nelăsându-mi
nici măcar
dulcele-ți sărut pe gură ...

Chiar și luna,
ah, ce vulpe !
Lunecând din stea în stea,
mă petrece spre-un alt mâine,
s-aibă noaptea ce fura !

Numai dragostea-mi,
nebuna,
îmi adună la un loc
pașii,
împlinind cununa
cântecului meu de foc !

Din volumul « Cântece de lună »
Nu știu cine ...

Nu știu cine poartă vina !
Poate iarba cu sulfina,
poate vântul,
poate zarea,
poate crângul cu cărarea,
poate toamna cu pelinul,
poate părul meu
ca vinul,
poate ochii tăi,
sau poate
șoapta mea pe jumatate ...

Tot ne căutam de-o vreme
mâinile
printre poeme –

ne strigăm,
să ne audă
pașii stinși
sub nalba crudă ...

Numai cântecul ne-aduce
arși de dor
la vreo răscruce,

numai inima ne-adună –
plopi de flacără
și lună ...

Din volumul « Cântece de lună »
Veneai din șes ...

Veneai din șes,
Cu caii murgi visând,
Despiedicându-ți palmele uitate
În mângâieri,
Halucinate blând
Pe umăru-mi ascuns
Ca-ntr-o cetate ...

Urcai încet prin tufe de pelin,
Când soarele cu el se da de-a dura,
Și beat erai
De-atâta dulce chin ...

Și îți tăiam, prin gard,
Aprinsă
Gura ...

Dar tu încălecai !...
Și pinteni dând,
Treceai ca vântul,
Necătând
În urmă ...
Eu te clădeam,
Cu dorul meu flămând,
Ca o lupoaică tânără
Ce scurmă ...

Din volumul « Cântece de lună »
E vremea când încheg prietenii ...

E vremea când încheg prietenii
și când îmi place să ofer petunii –
efervescente 
cu-nfloriri târzii,
ca-n preajma viscolirilor alunii ...

se-ntoarce Anotimpul
încărcat
cu orbitoarele descărcări în creștet,
și-un vânt albastru flutură ciudat,
smulgându-mi de pe umeri vălul veșted ...

E-o  răsturnare-n vârste ?
Poate nu-i 
decât o scară-a mea, pe care sui ...

Din volumul « Echinox »
Depinde ...

Vorbele-s ca și-al mării nisip:
Poți să le-aduni,
Poți să le dai chip ...

(Din ele
poți ridica și castele,
cu geamuri
din cioburi de stele ;
marea se leagană –
și unda-i verde chiar de le surpă
nu ai ce pierde !)

Vorbele-s ca și-al mării nisip :
poți să le vânturi,
poți să le dai chip ...
Depinde
numai de tine acum,
dacă
îți iese văpaie
sau fum –
dacă dărâmi,
sau înalți !

Depinde de tine ce aripi le pui –
și-n numele cui ...

Din volumul « Echinox »
Inima

La moara mea vin sacii plini
de întuneric și de slavă ;
și moara-i macină lumini,
și ora-i limpede și gravă ...

Și cerne sita ! Ritmic cern,
mușcând din clipe-n lunga trântă,
grăunții timpului etern
și moara-i macină
și cântă !

Nu te opri ! Îți dau să-mi bei
văzduhul sufletului, moara,
numai să-mi lași
din anii mei
cât peste veacuri să răsară ...

Din volumul « Echinox »
Primăvara-n Andrieșeni

De aici
de jos
de sub salcâmii goi
ceru-i plin de drumuri amețite ;
cuiburile putrede de ploi
scapără în vântul alb copite ...

Frâie lungi – păienjeniș de nori,
mugurii cu botul umed,
soare ...

prin convalescențe și candori
mă găsește sufletu-n picioare ...

Din volumul « Echinox »
Când ne vom despărți ...

Când ne vom despărți pe totdeauna,
știu, va muri și soarele și luna ...

O, pedepsit va fi cel ce rămâne
să-l muște amintirea
ca un câne !

Tu, clipă, luntrea mea spre veșnicie,
fi-i creanga lui de dor
și ciocârlie ...

Din volumul « Echinox »
Cântec mic

Încă nu mi-am colindat
sufletul
în lung și-n lat –
să-i cunosc ungherele,
mărul cel cu merele ...

Undeva,
într-un cotlon,
încă tot mai joc șotron ...

Încă tot mai zbor,
mai zbor,
luna, pasăre de dor,

încă tot mai trec, 
mai trec,
inima să mi-o petrec
din tărâm
în alt tărâm,

alba lună din salcâm ...

Din volumul « Cântece de lună »
Cântec de leagăn

Lună nouă,
Lună plină,
vecină, dragă vecină,
ieși oleacă
în grădină,
în cămeșa de lumină ...
și te uită pe fereastră,
să adoarmă fata noastră ...

Ieși oleacă,
să-i mai treacă
dorul –
bată-l-ar –
de joacă!

... Lună, codrii tăi de stele
nu-i mai plac copilei mele !

... Iar din zare până-n zare
nici o stea
să-i placă
n-are!

... și-n iatacul tău,
să știi,
nu mai are jucării !

Lebăda și vulpea mică
le-a pierdut
prin levănțică ...

Carul mic și Carul mare,
prin trifoiul dat în floare ...

Vulturul și leul mic
i-a pierdut 
prin iarba-n spic ...

Găinușa –
ce să spui –
nu-i,
de ieri,
cu tot cu pui !...

Din volumul « Cântece de lună »
Autograf 1

N-aș vrea să mor decât atunci
când vouă, oameni, vouă, prunci,
v-aș dărui,
cu versul meu,
întregul inimii fior ...

O,
(Să mă ierte Dumnezeu!)

ar însemna
să nu mai mor !
Autograf 2

Nu știu să chiui,
nici să-ndrug !

Mi-i cântecul de lână plug,
pășit
cumva
să nu strivească
sămânța florii vrând să crească ...

Mai dulce-mi pare pâinea-n vară
de-i simt
și urma ei stelară ...