|
Fabula moralei
Într-o noapte, De vis, Diafană, Pe un lac, Sub tremur de lună, Pluteau împreună O rață Și o lebădă wagneriană. - "Uită-te la ea, ce îngâmfată", Șopti rața înciudată. "Dacă stai și te socoți bine, Ce diferență între ea și mine? Aceleași pene Și același cioc, Ce mai calea-valea, A avut noroc, Arză-o-ar focu' s-o arză, Vedea-o-aș pe varză!" E și în istoria asta O socoteală, Deși cam strâmbă Și Cam i-MORALĂ: Dacă nu poți să urci, Măcar să bârfești și să spurci. Fabula modestiei
"Dragul meu, Îngăduie-mi Să-ți dau o povață: Știi care e filozofia În viață? Să-ți măsori, Cuminte, Întinderea pasului, Să-ți cunoști, Cu alte cuvinte, Lungul nasului." Ați fi bănuit Cine a rostit Acest axiom savant? Un elefant. Iar istoria mi se pare atât de fenomenală, că renunț la MORALĂ. |
Variantă la
Vara fiind secetă, Vânt și insolație, A rămas furnica Fără alimentație. Și-a pornit la greier Să se împrumute. Știu ce așteptați: S-o gonească: "Du-te"! Aș! Nici pomeneală, S-a dus la cămară Și-a împărțit cu dânsa Munca lui de-o vară. Fiindcă, dacă, poate, Nu-i destul de harnic, Nu uitați un lucru: Greierele-i darnic. Iar MORALA artei Nu e decât una: Să disprețuiască Ura Și ranchiuna. Fabula disputei
Zise vântul către mare: "- Ești sărată, Mi se pare." Spuse marea către vânt: "- Nestatornic, N-ai cuvânt." Zise vântul: "- Ai rechini". Spuse marea: "- Și-alte vini?" "Zise", "spuse", "vântul", "marea"... Te apucă disperarea Cu disputa lor, Sterilă, Puerilă, Inutilă... Vi se pare că MORALA Este cam anemică? Va răspund că e cum este În orice polemică. |
