Nașterea
(de Ioan Alexandru)
În pântecele morții-nsămânțat
Voi dormi și eu pentru o vreme
Și putrezind plămada cea dintâi
Veni-va zi la viață să mă cheme
E nașterea din urmă cea mai grea
Sămânța veche trebuie să piară
Puterea morții cuibărită-n ea
S-o vestejească focul de sub țară
Auzu-i șubred ochii prea înceți
Și mâinile puține și betege
Pe degetul acesta prea nătâng
Nu pot rodi decât fărădelege
Să mânc lumină să devin cuvânt
Îmi trebuie o altă-alcătuire
Cea-n care sunt potirul e prea strâmt
Să poată fi-ncăput de nemurire
Întocmai eu rămâne-voi întreg
Unul născut la sânul maicii mele
Dar ca să pot eu plânge îndelung
Voi fi trecut din leagăn dintre stele
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”
(de Ioan Alexandru)
În pântecele morții-nsămânțat
Voi dormi și eu pentru o vreme
Și putrezind plămada cea dintâi
Veni-va zi la viață să mă cheme
E nașterea din urmă cea mai grea
Sămânța veche trebuie să piară
Puterea morții cuibărită-n ea
S-o vestejească focul de sub țară
Auzu-i șubred ochii prea înceți
Și mâinile puține și betege
Pe degetul acesta prea nătâng
Nu pot rodi decât fărădelege
Să mânc lumină să devin cuvânt
Îmi trebuie o altă-alcătuire
Cea-n care sunt potirul e prea strâmt
Să poată fi-ncăput de nemurire
Întocmai eu rămâne-voi întreg
Unul născut la sânul maicii mele
Dar ca să pot eu plânge îndelung
Voi fi trecut din leagăn dintre stele
Din antologia alcătuită de Mihai Rădulescu:
“Acești mari poeți mici”