Razvratire

Am stat la panda, sub un gard, o noapte-ntreaga
Cu gandul sa ucid, caci mi-era foame
Si am ramas asa, tarziu, in intuneric,
In linistea orasului ce doarme.

Cand am iesit in strada, tremuram
Si am scrîsnit, muscandu-mi pumnu-n dinti.
Doi oameni ce treceau au zis :
« Ah ! Dumnezeu cu dansul ! Si-a iesit din minti ! »

De-atuncea, port in mine razvratirea
Si suferinta celor care tac,
Prieten nu mai sunt de-acuma
Altor, decat doar omului sarac.

Cu pumnii stransi – parca-s de fier –
Strig mantuirea celora ce pier
Si-n lume ca un fulger ma avant
Sa saman razvratire pe pamant.

Nu-mi pasa de nimic, de nimeni,
Sunt insetat dupa dreptate.
De-o fi ca sa raman chiar singur,
La poarta nimanui n-oi bate.

Din volumul « Sange de taran » 1936
La moartea copilului

Nu-mi trebuie nici prapuri, nici popi ! –
Strigat-am cand copilu-mi sta pe masa,
Cu zambetul pierdut in coltul gurii,
De parca-avea sa spuna: “Lasa, lasa,

Nu fi rau, taticule, cu cele sfinte »
Nevasta mea aprinde-o lumanare
Langa gramada carnii noastre amortite
Ce s-a desprins din noi – si cum ne doare !

De saracie e murit – micutul !
Si-n ajutorul nostru nimeni n-a venit.
Cand ne-am culcat, el plans-a,
Apoi ne-a sarutat pe ochi si-a adormit.

A doua zi, noi dusu-ne-am la munca
Si l-am lasat sa doarma mai tarziu.
Cand ne-am intos, dormea ... De-atuncea,
N-a fost in lume suflet mai pustiu ...

Din volumul « Sange de taran » 1936
Marea

Imi place marea cand e-nfuriata,
Cand chiuie si striga desperata,
Cand, obosita, tace  ca o fiara,
Pandind din nou, cum ar putea sa sara,
Privind prin transparentele meduze
La tarmurile in colorate bluze.

Ce inseamna glasul marii pe furtuni,
O stiu pescarusii si micii lastuni,
Care se-nspaimanta si racnesc pe maluri,
Privind cum se-nalta muntele de valuri.
Barcile, pescarii par o jucarie
Pe intinse ape prinse de urgie.

Imi place marea cand e-nfuriata,
Dansand, din tarm in tarm, turbata,
Apoi tacand si ramanand domoala
Cu dare de lumina si de smoala.

Luceferii rasar pe cer puzderii.
Victoriosi se-ntorc corabierii.

Din volumul « Pentru inima ce arde » 1955
Cersetorii

Sunt cersetori in sat la noi
Toti invalizii de razboi.

In case au virtuti in rame –
Rasplata plansului de mame.

Ei par a fi straini de sat,
Desi aicea s-au jucat,

Desi aice s-au nascut –
Azi satul li-i necunoscut ...

Din volumul « Sange de taran » 1936
Mugurul

Fiicei mele Ileana

Pruncul strans in brate-l tin
Sa nu stie de suspin.
Il asez lin in copaie
Sa nu stie de razboaie.

Pruncul a scancit, viseaza,
Tata-i sta la cap de paza.
Ii vorbesc, il prind in graba
Ca pe-un licurici din iarba.

Genele-i clipesc si tes
Viitor de veacuri des,
Viitor senin, curat,
Ca obrazu-i sarutat.

Din volumul “Anii tineri” 1951
In lagarul mortii

In amintirea nevinovatelor fiinte ucise de hitleristi, 
in leaganul de la Auschwitz, cu bomboane otravite

De raset e plina aleea
In lagarul groaznic al mortii ...
Se joaca un card de fetite,
Frumoase cu albe rochite,
Pe care cazusera sortii
Sa moara in ziua aceea ...

Mai canta o pasare-n pom
In lagarul groaznic al mortii ...
I-i cantecul plin de-ntristare
In clipa senina, cu soare,
Pe care o-ntuneca hotii, 
Jivina cu chipul de om ...

Sunt flori inflorite din jale
In lagarul groaznic al mortii ...
Silita e-a lor bucurie!
Nici una din ele nu stie
Ca-s date in bratele noptii
Ce-ngheata trupurile goale ...

Fetitele dorm obosite
In lagarul groaznic al mortii ...
S-aude o voce cumplita ...
Si raza de luna-i cernita ...
Suspina si pagina cartii
De faptele crimei cumplite ...

Auschwitz, 1950

Din volumul « Versuri alese » 1954
Pentru inima ce arde

Pentru inima ce arde
Am pus lirei mele coarde.

Pentru inimile-aprinse
Imi sunt panzele intinse.

Para inimii curate
Peste mari si tari strabate.

Numai inimile noastre
Cata zarile albastre.

Inima ce sta-n valtoare
Nu se stinge si nu moare.

Pentru-a lumii ‘nalte vise
Inimile-s lampi nestinse.

Din volumul « Pentru inima ce arde » 1955
Izvorul puterii mele

Ma duc acasa sa mai prind putere,
Caci mi-a ramas in sat putinul de avere :
Un legamant cu locurile natale
Ce m-au purtat in calde si materne poale.

Din satul meu ma-ncarc de bucurie
Ca pasarea ce canta pe campie
Si as brazda, in zbor, intreg pamantul,
Sa-mi duc si bucuriile si cantul.

Din volumul « Pentru inima ce arde » 1955
Iubita de la fantana

Langa fantana am vazut-o,
Facandu-si mainile caus,
Cu parul negru, jucaus
Si o strigam in gand : iubito !

N-a vrut sa-mi spuna cum o cheama
Si m-a privit cu dusmanie ...
As fi ales-o dintr-o mie
Numai pe ea, de buna seama.

Mai trec si azi pe la fantana ...
S-a maritat iubita mea ...
Din pumn si azi apa mai bea
Cand vine seara la fantana ...

Din volumul « Pentru inima ce arde » 1955
Ai suferit

Corinei

Nespus de mult ai suferit
Cand m-au luat de langa tine.
Duceam fiinta ta cu mine,
Caci ne-am iubit nemarginit,
Inflacarat, fara suspine.

Simteai ca trebuie sa vin
Si rabdatoare m-asteptai.
Obrazul poate-mi sarutai
De pe portret sau poate din
Perna-n care lacramai.

Din volumul « Pentru inima ce arde » 1955
Pe-o coaja de artar

De n-ai fi stat alaturea de mine
Cand pentru multi eram ca un ciumat,
N-ar fi ramas nimic dintr-o iubire,
Iar eu de mult, de mult te-as fi uitat.

De n-ai fi fost cu inima curata
Cand haituit eram prin munti, fugar,
Eu nu ti-as fi trimis atunci scrisoare
Pe-o coaja-ntunecata de artar ...

1944

Din volumul « Pentru inima ce arde » 1955