In Opressores
(de George Coșbuc)
Tu te plîngi că milă nu-i?
Mai aștepți tu mila lui?
Haina el ți-o ia din cui,
Pîinea de pe masă.
Casa ta, și ei stăpîni!
Prindeți ce vă cade-n mîni,
Și-i loviți la mir, romîni,
Că-i la voi acasă.
Numai temniți ne-au zidit,
Numai lanțuri au gătit,
Numai cuie-au făurit,
Cruci de schingiuire;
Dar, pe moși și pe nepoți,
Și pe iad, pe dracii toți,
Nu mai vrem să fim iloți
Nu vrem umilire!
Noi ne-am plîns și-am plîns de-ajuns,
Ne-au bătut, și ne-am ascuns;
Ne-au scuipat, și n-am răspuns
Am crezut în soarte.
Noi murim de mii de ori;
Și e laș așa să mori!
Sus, romîni! Suntem datori
Numai cu o moarte.
Prigoniți de soarte noi?
Slabi și de virtute goi?
Lași copii din tați eroi?
E mințit cuvîntul!
Azi ne prigonesc acei
Cari ne cred bărbați mișei
Că privim tăcînd la ei
Cum ne-nchid mormîntul
Stati cu mîna-n sîn, flăcăi?
N-auziți plîngînd prin văi?
Ceru-i roșu de văpăi
Și se umflă vadul;
Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor!
Dacă și el e de-ai lor,
Nu-l mai vrem ocrotitor;
Ne-nfrățim cu iadul.
(de George Coșbuc)
Tu te plîngi că milă nu-i?
Mai aștepți tu mila lui?
Haina el ți-o ia din cui,
Pîinea de pe masă.
Casa ta, și ei stăpîni!
Prindeți ce vă cade-n mîni,
Și-i loviți la mir, romîni,
Că-i la voi acasă.
Numai temniți ne-au zidit,
Numai lanțuri au gătit,
Numai cuie-au făurit,
Cruci de schingiuire;
Dar, pe moși și pe nepoți,
Și pe iad, pe dracii toți,
Nu mai vrem să fim iloți
Nu vrem umilire!
Noi ne-am plîns și-am plîns de-ajuns,
Ne-au bătut, și ne-am ascuns;
Ne-au scuipat, și n-am răspuns
Am crezut în soarte.
Noi murim de mii de ori;
Și e laș așa să mori!
Sus, romîni! Suntem datori
Numai cu o moarte.
Prigoniți de soarte noi?
Slabi și de virtute goi?
Lași copii din tați eroi?
E mințit cuvîntul!
Azi ne prigonesc acei
Cari ne cred bărbați mișei
Că privim tăcînd la ei
Cum ne-nchid mormîntul
Stati cu mîna-n sîn, flăcăi?
N-auziți plîngînd prin văi?
Ceru-i roșu de văpăi
Și se umflă vadul;
Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor!
Dacă și el e de-ai lor,
Nu-l mai vrem ocrotitor;
Ne-nfrățim cu iadul.