Încheiere
(de Nicolae Labiș)
Pământ împădurit, ne revedem
Din ce în ce mai rar lângă izvoare,
Dar spune-mi, nu îți sunt la fel de dragi
Sălbaticele păsări călătoare?
Peste străine așezări lumești
Duc câte-un fulg de-al tău, un cânt din tine,
Și mor cu tine-n inimile lor
Când le frâng zborul gloanțele haine.
Eu n-am să uit c-aici am râs întâi,
Că am strigat întâia-njurătură,
Că am gustat din scorburi faguri dulci
Ori gustul lacrimii sărate-n gură.
Stângaci, iubind aici întâia oară,
Ți-am spus, când nu-i spusesem încă ei...
Tu mi-ai vegheat încovoiat asupră-mi
Întâii șovăielnici pași ai mei.
Copiii cresc și unii se despart
De cei ce le-au dat viață din iubire.
Plecările din tine-n alte lumi
Să nu le iei nicicând drept despărțire.
Când eu greșesc ori mă stropesc noroaie,
Mă chemi și eu la tine vin tiptil,
Și-n foșnetul luminii din frunzișuri
Mă faci din nou nevinovat copil.
V. R. 5/1955, I. L. 2/1956 (fragmente)
Din volumul «Primele iubiri – III Rapsodia pădurii », 1956
(de Nicolae Labiș)
Pământ împădurit, ne revedem
Din ce în ce mai rar lângă izvoare,
Dar spune-mi, nu îți sunt la fel de dragi
Sălbaticele păsări călătoare?
Peste străine așezări lumești
Duc câte-un fulg de-al tău, un cânt din tine,
Și mor cu tine-n inimile lor
Când le frâng zborul gloanțele haine.
Eu n-am să uit c-aici am râs întâi,
Că am strigat întâia-njurătură,
Că am gustat din scorburi faguri dulci
Ori gustul lacrimii sărate-n gură.
Stângaci, iubind aici întâia oară,
Ți-am spus, când nu-i spusesem încă ei...
Tu mi-ai vegheat încovoiat asupră-mi
Întâii șovăielnici pași ai mei.
Copiii cresc și unii se despart
De cei ce le-au dat viață din iubire.
Plecările din tine-n alte lumi
Să nu le iei nicicând drept despărțire.
Când eu greșesc ori mă stropesc noroaie,
Mă chemi și eu la tine vin tiptil,
Și-n foșnetul luminii din frunzișuri
Mă faci din nou nevinovat copil.
V. R. 5/1955, I. L. 2/1956 (fragmente)
Din volumul «Primele iubiri – III Rapsodia pădurii », 1956