Ci de-am fi singuri ...

Ci, de-am fi singuri amândoi
Și nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ți-aș spune așa de multe...

Ar trece vremea și n'am ști
Ce e aceia vreme
Și n'ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duși,
Străini de lumea'ntreagă:
Pe veșnicie ți-aș fi drag,
Tu veșnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am șterge'n ochi
A'lacrimilor urme,
Și cine oare s'a'ndura
Al nostru raiu să-l curme?

Ți-aș spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Și-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.

Din Contemporanul, 1890
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Adesea ...

Adesea 'n nopțile de vară,
Când vântul parcă te desmiardă
Și când a lunii albă pară
Pe geamuri vine să se piardă;

Când nu-i un glas în lumea'ntreagă
Decât o frunză ce se pleacă,
Ori un liliac cu-aripa bleagă
Ce prin frunziș vine să treacă,

Ți se trezește-o amintire,
Un chip uitat de multă vreme,
Ce blând și trist ca prin șoptire
În lumea-i cată să te cheme.

Un glas ce l-ai iubit odată
Pare că-ți spune la ureche
O vorbă de demult uitată
Și care-ți pare-așa de veche …

Te'ntorci atunci cu ani'n urmă,
Te faci iar om din alte dăți,
Timpul trecut întreg se curmă
Și cum erai atunci, te-arăți.

În orice stea, ce trece-a lene,
Vezi ochi ce'n lacrimi i-ai lăsat,
Vântul ce tremură'n poiene
Îți pare glasul cel uitat.

Și când, trezit, îți vii în minte,
Te miri obrajii cum sunt uzi
Și cum în jurul tău cuvinte
De dor, ca'n vis, le mai auzi.

Gând tânăr, 1890-4
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Învățături
​
I.

Să te ferești de omul bun
El știe toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.

Și, cum nu spune niciodată
Ce suferință i-a fost dată
Și nu se plânge în zadar
De tot ce-i poți da mai amar,

El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Și peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.

Și, neînștiințat, te duci,
Mânat tu însuți de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân și'n fundul fundului.

II

Norocul tău de omul reu:
El e trimes de Dumnezeu
Pentru a te înștiința
De tot ce-i greu în calea ta.

Pericolul el ți-l mărește,
Greșeala tot mai mult o crește:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.

Și suferința ce ți-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut să știi mai bine
Ce-ți este gata pentru tine.

O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poți să mori!

1932
Amurg 1921-1940
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Mistere
​
Ploi de stele
Taie cerul,
Și misterul
Duc cu ele.

Mii de gânduri,
Stele clare,
Năvălind din depărtare,
Pier în rânduri.

Vieți ce nu vor să revie
Lumineaz' o biată clipă,
Trec pe-a clipelor aripă
Pe vecie.

1935
Amurg 1921-1940
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Marină

Se'ntorc pescarii în spre sat ;
Pe țermu'n neguri cufundat
Lucesc luminile lor rare,
Scântei perind în depărtare.
Și ceru-i sur, greoiu de nori,
În noaptea plină de fiori
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Și s'aud glasuri răsunând,
Vre-un cântec trist din când în când,
Din vârf de munți un clopol lin
Revarsă glas de jale plin,
Iar goelandul solitar,
Stăpânul valului amar,
De vântul mărilor trezit,
Bocește'n cuibu-i de granit.

Întunecat e tot și mut;
Din cerul aprig și tăcut
Pe ape fără de sfârșit
Se cerne ploaia liniștit.
Încremenite toate par
De somnul blând al morții, - doar
Tânguitorul val se bate
De-a stâncilor singurătate.

Gând tânăr, 1890-4
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Pegas
​
Odată, pus la plug, Pegas
Se revoltă și, luându-și zborul.
Se dovedi - nemuritorul.
Dar alte-s vremile de azi.

Pierdut printre semenii săi,
El trage brazda ordinară:
Revolta nu-l mai înfioară.
Căci i-au tăiat aripa 'ntâiu.

Gând tânăr, 1890-4
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Luptă!

Acel ce 'n mijloc de vrăjmași
Nu știe calea să și-o taie,
Acel a căruia văpaie
O stinge vântul pătimaș.

Acela nu e legiuit
Stăpân în lumea 'nchipuirii:
Cu mirul sfânt al nemuririi
N'a fost din leagăn miruit.

Cu groapa care îl ascunde
Ființa i se nimicește,
Căci a fugit din locul unde
Se moare, dar se biruiește.

Gând tânăr, 1890-4
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Forme nouă

Voiți prefacerea în formă,
Și la atâta gândul vi-i:
Dați ciudățenia informă
Și fără gândurile vii.

Iar, dacă poate să vă pară
Că 'n inovare-ați izbutit,
Cătarăți noul în afară
Doar findcă 'nuntru v'a lipsit.

1921
Amurg 1921-1940
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Serenadă

Noaptea e caldă și bună       Prin desișul de aglici
    Când răsare                     Stele 'n zbor:
    'N fund de zare                 Trec de zor
    Corn de lună.                   Licurici.

La izvor vin să s'adape       Ca 'n ietace de domnițe
    Cerbi ușori.                    Aromesc,
    Printre flori                   De se topesc,
    Plâns de ape.                   Tămâițe.

Gândul se cufundă 'n somn
          Visu-i domn.
          Noapte bună,
          Corn de lună!


1933
Amurg 1921-1940
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)
Iubire

Vă credeți puternici ca zeii,
Pe-aripa iubirii zburaț - :
Răpiți de-al plăcerii nesaț,
V’ați prinde la trântă cu zeii.

Cu flăcări din ochi păgâni,
În patima ce vă înghite,
Din inimi fanatic unite,
Vă credeți ai lumii stăpâni.

Natura doar cere atâta:
O clipă ce n'a 'ncremeni, -
Și cei ce din voi vor veni
Să-și facă și dânșii ursita!

1937
Amurg 1921-1940
(Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele
sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii
de Munte, 1940)