|
Ci de-am fi singuri ...
Ci, de-am fi singuri amândoi Și nime să ne asculte, Uitându-mă în ochii tăi, Ți-aș spune așa de multe... Ar trece vremea și n'am ști Ce e aceia vreme Și n'ar fi nimene din vis În lume să ne cheme. Am fi departe tare duși, Străini de lumea'ntreagă: Pe veșnicie ți-aș fi drag, Tu veșnic mi-ai fi dragă; Cu sărutări am șterge'n ochi A'lacrimilor urme, Și cine oare s'a'ndura Al nostru raiu să-l curme? Ți-aș spune vorbe dulci încet: Ca să le-auzi mai bine, Tot mai aproape ai pleca Obrazul tău de mine. Și-atuncea de ne-om săruta, A cui să fie vina? Nici tu, că nu mă auziai, Nici eu n’oiu fi pricina. Din Contemporanul, 1890 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Adesea ...
Adesea 'n nopțile de vară, Când vântul parcă te desmiardă Și când a lunii albă pară Pe geamuri vine să se piardă; Când nu-i un glas în lumea'ntreagă Decât o frunză ce se pleacă, Ori un liliac cu-aripa bleagă Ce prin frunziș vine să treacă, Ți se trezește-o amintire, Un chip uitat de multă vreme, Ce blând și trist ca prin șoptire În lumea-i cată să te cheme. Un glas ce l-ai iubit odată Pare că-ți spune la ureche O vorbă de demult uitată Și care-ți pare-așa de veche … Te'ntorci atunci cu ani'n urmă, Te faci iar om din alte dăți, Timpul trecut întreg se curmă Și cum erai atunci, te-arăți. În orice stea, ce trece-a lene, Vezi ochi ce'n lacrimi i-ai lăsat, Vântul ce tremură'n poiene Îți pare glasul cel uitat. Și când, trezit, îți vii în minte, Te miri obrajii cum sunt uzi Și cum în jurul tău cuvinte De dor, ca'n vis, le mai auzi. Gând tânăr, 1890-4 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Învățături
I. Să te ferești de omul bun El știe toate ce se spun, El toate cursele le vede, Se face toate a le crede. Și, cum nu spune niciodată Ce suferință i-a fost dată Și nu se plânge în zadar De tot ce-i poți da mai amar, El cu acest blând chip al său, Te face zilnic tot mai rău Și peste capul vinovat Adună tot ce a iertat. Și, neînștiințat, te duci, Mânat tu însuți de năluci, Cu gândul la prostia lui Pân și'n fundul fundului. II Norocul tău de omul reu: El e trimes de Dumnezeu Pentru a te înștiința De tot ce-i greu în calea ta. Pericolul el ți-l mărește, Greșeala tot mai mult o crește: Cu cât mai mult el te va bate, Cu-atât de la păcat te-abate. Și suferința ce ți-a dat-o Prin daruri a răscumpărat-o, Căci te-a făcut să știi mai bine Ce-ți este gata pentru tine. O, ce te-ai face fără ca Să vie ura-i a cerca Acele tainice comori Cu care altfel poți să mori! 1932 Amurg 1921-1940 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Mistere
Ploi de stele Taie cerul, Și misterul Duc cu ele. Mii de gânduri, Stele clare, Năvălind din depărtare, Pier în rânduri. Vieți ce nu vor să revie Lumineaz' o biată clipă, Trec pe-a clipelor aripă Pe vecie. 1935 Amurg 1921-1940 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) |
Marină
Se'ntorc pescarii în spre sat ; Pe țermu'n neguri cufundat Lucesc luminile lor rare, Scântei perind în depărtare. Și ceru-i sur, greoiu de nori, În noaptea plină de fiori Tânguitorul val se bate De-a stâncilor singurătate. Și s'aud glasuri răsunând, Vre-un cântec trist din când în când, Din vârf de munți un clopol lin Revarsă glas de jale plin, Iar goelandul solitar, Stăpânul valului amar, De vântul mărilor trezit, Bocește'n cuibu-i de granit. Întunecat e tot și mut; Din cerul aprig și tăcut Pe ape fără de sfârșit Se cerne ploaia liniștit. Încremenite toate par De somnul blând al morții, - doar Tânguitorul val se bate De-a stâncilor singurătate. Gând tânăr, 1890-4 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Pegas
Odată, pus la plug, Pegas Se revoltă și, luându-și zborul. Se dovedi - nemuritorul. Dar alte-s vremile de azi. Pierdut printre semenii săi, El trage brazda ordinară: Revolta nu-l mai înfioară. Căci i-au tăiat aripa 'ntâiu. Gând tânăr, 1890-4 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Luptă!
Acel ce 'n mijloc de vrăjmași Nu știe calea să și-o taie, Acel a căruia văpaie O stinge vântul pătimaș. Acela nu e legiuit Stăpân în lumea 'nchipuirii: Cu mirul sfânt al nemuririi N'a fost din leagăn miruit. Cu groapa care îl ascunde Ființa i se nimicește, Căci a fugit din locul unde Se moare, dar se biruiește. Gând tânăr, 1890-4 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Forme nouă
Voiți prefacerea în formă, Și la atâta gândul vi-i: Dați ciudățenia informă Și fără gândurile vii. Iar, dacă poate să vă pară Că 'n inovare-ați izbutit, Cătarăți noul în afară Doar findcă 'nuntru v'a lipsit. 1921 Amurg 1921-1940 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Serenadă
Noaptea e caldă și bună Prin desișul de aglici Când răsare Stele 'n zbor: 'N fund de zare Trec de zor Corn de lună. Licurici. La izvor vin să s'adape Ca 'n ietace de domnițe Cerbi ușori. Aromesc, Printre flori De se topesc, Plâns de ape. Tămâițe. Gândul se cufundă 'n somn Visu-i domn. Noapte bună, Corn de lună! 1933 Amurg 1921-1940 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) Iubire
Vă credeți puternici ca zeii, Pe-aripa iubirii zburaț - : Răpiți de-al plăcerii nesaț, V’ați prinde la trântă cu zeii. Cu flăcări din ochi păgâni, În patima ce vă înghite, Din inimi fanatic unite, Vă credeți ai lumii stăpâni. Natura doar cere atâta: O clipă ce n'a 'ncremeni, - Și cei ce din voi vor veni Să-și facă și dânșii ursita! 1937 Amurg 1921-1940 (Cules din: „Toate poesiile lui N. Iorga adunate de elevele sale și lucrate de misionarele M. Oprea și M. Bobu, Vălenii de Munte, 1940) |