Alean
(de George Bacovia)
E-n zori, e frig de toamnă,
Și cât cu ochii vezi
Se-ncolăcește fumul
Și-i pâclă prin livezi.
Răsună, trist, de glasuri,
Câmpiile pustii, -
Și pocnet lung, și chiot
S-aude-n deal la vii.
C-un zmeu copii aleargă,
Copil, ca ei, te vezi,
Și plângi... și-i frig de toamnă...
Și-i pâclă prin livezi.
Arta, Iași, an I, nr 15, 16 februarie 1904, p 7
Din volumul „Plumb”, 1916
Texte culese din Bacovia, „Plumb”, Editura pentru Literatură,
București, 1965, Colecția Biblioteca pentru toți