|
Remember
Ce departe esti, intunecata mea iubita, prin peretii odaii te vad ca prin sita, si te-aud chemandu-ma ca din alta planeta si-mi scrii poezii pe obrazul de creta. E posibil, e posibil oare sa nu pot muri, sa-ti aud vocea suind treapta noptii, si suind in zi, sa ma ridic in pat ca o stafie, ca marinarul de veghe, sa te zaresc in somn de la o mie de leghe ? Dar e posibil, intunecatul meu iubit, sa ma auzi cantand chiar cand voi fi murit, sa ma vezi aeve in cereasca oglinda si in parul meu stele sa se stinga si sa se aprinda. Dar sa nu te superi daca sarutul meu va fi rece, daca dragostea mea ca un frig o sa te sece, daca imbratisarea mea te va face sa suferi aducandu-ti aminte, nu, sa nu te superi. Din volumul " Intunecatul april ", 1937 Si fauna
Leii, paraleii, militarii aveau mainile roase de carii. Din toata gloria ramasese doar o tresa, din tot muzeul o singura piesa. Fantii cu flori vestede la butoniera, civilii care facusera o admirabila cariera, mancati de molii, mureau pe rand scuzandu-se : fara sa vreau. Minotauri, centauri veneau la hruba Frumoasei si nu mai plecau ... Si Frumoasa cu buzele pale isi lega curelusa la sandale. Din volumul " Intunecatul april ", 1937 Anotimp
Nici viori, nici fluiere, nici ploaia prin plete sa-ti suiere ; in tacuta noapte adanca glasul tau nu se aude, nu inca ... Din himericele bolti se anina armele noptii, stelele-n ruina; pana la noi inca n-a patruns al codrului clopot ascuns. Cerestile drumuri, toate-s doar aburi si fumuri ... Plimba-te, pala, prin aurora, frunte a lucrurilor, luna mea, prora ! Dar vor veni ! O, ce siguri, oaspetii in vestminte de friguri ! Dar vor veni ! O lumina subtire, si naiuri si harfe si lire ! Din volumul " Pe-o gura de rai ", 1943 Spectacol
Elita luase loc la parter si prostii sus, aproape de cer. In loja statea o intamplare cam abatuta si un napraznic destin in mare tinuta. Un dezastru tare cat zece tot spera ca totul va trece. Un naufragiu dormita in fotoliu infasurat in lintoliu. O raceala vagabonda prin sala. O inocenta stralucea printr-o totala absenta. Piesa era o rafuiala intre virtute si greseala. Scena era un sanctuar prin care adevarul trecea foarte rar. Actorii isi indrugau rolul, dar, incet, ii inghitea namolul ; in pauze, tacute aplauze, la finale, tacute urale. Si cand cazu cortina toti se-ntrebau cine poarta vina si cine-i autorul care-a faptuit omorul, in cinci acte, cu sete, ca o crima pe-ndelete. Atunci aparu la rampa Ariel si jerbe de flacari si anemone pentru mult prea onorabilii " dramatis personae ". Si aceasta fictiune, in tus, in carbune, si spectacolul amuzant au disparut in neant. Din volumul " Intunecatul april ", 1937 |
Fabula
" Va voi ridica la rangul de copac, spus-a Dumnezeu ierburilor blajine, iata, in primavara care vine, cresterii voastre nu voi mai pune capac. " " Sa nu credeti in el, e un fagaduitor, zise titirezul care se-nvartea la radacina lor. Mie mi-a promis ca o sa ma faca om, cu ciubotele, o comoara de om. " Dar un grec, un esop, auzindu-l grai : " Daca Dumnezeu si-ar implini cuvantul, ce-ar mai fi ? Fapta lui pentru ambitiosi e tagada si spusa e ademenire, e incercare, e nada. " Din volumul " Intunecatul april ", 1937 Fantasmagoria
Stele ascunse in telescop intorceti-va-n cer. Douazeci de ani astronomul miop o sa va caute ca pe mioare un oier. Priviri, la matca va-nturnati ca ploaia, ca izvoarele. Orbul care v-a pierdut, cere sa-i redati luna si soarele. Melci, reintrati in cocioabe, cenusa, revino in focuri si-n vetre, copaci, intorceti-va in muguri, in boabe, si voi, oameni, in pietre. Din volumul " Intunecatul april ", 1937 O ultima intrebare
Tu, care-mi vorbesti doar in surdina, aici, foarte aproape de inima mea, ipocrita noapte, spune-mi, n-ai vazut cumva lunecand o stea ? Ba da, cazu din salba Dianei o stea ca lacrima de clestar, dar un om s-a incovoiat si a ridicat-o, omul tacut, cu ochi lucios, de camatar. Vai, steaua era o fericire necunoscuta, promisa de Dumnezeu cuiva ... Dar, noapte senina, vistiernica a secretelor, omul care a luat-o de ce tremura ? Din volumul " Intunecatul april ", 1937 Scut
Iubirea ma apara, de aceea port fruntea sus, in exil printre oameni. Cand ziua decade si cand, spre apus, Cumpana linistita se-nclina, o, atuncea, de sus, primesc o tristete senina. Ochii mei in extaz ratacesc spre adancul fantanii unde stelele scapara. O, de al stelelor dor ma topesc si m-as duce la ele, dar Iubirea ma apara. Cu graiuri nebune ma cheama, in lunci, cantatoare Undine. Si cand sa le ajung, Piaza Rea ma trage la dansa : la mine, la mine ! Dar ma insoteste acel Cineva, Iubirea, pururi cu mine. Din volumul " Pe-o gura de rai ", 1943 |
