Adio
​(de Mihai Eminescu)

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rãmâi, rãmâi cu bine!
Mã voi feri în calea mea
De tine.

De astãzi dar tu fã ce vrei,
De astãzi nu-mi mai pasã
Cã cea mai dulce-ntre femei
Mã lasã.

Cãci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Sã mã îmbãt și de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dãți,
Eu mã uitam prin ramuri
Și așteptam sã te arãți
La geamuri.

O, cât eram de fericit
Sã mergem împreunã,
Sub acel farmec liniștit
De lunã!

Și când în tainã mã rugam
Ca noaptea-n loc sã steie,
În veci alãturi sã te am,
Femeie!

Din a lor treacãt sã apuc
Acele dulci cuvinte,
De care azi abia mi-aduc
Aminte.

Cãci astãzi dacã mai ascult
Nimicurile-aceste,
Îmi pare-o veche, de demult
Poveste.

Și dacã luna bate-n lunci
Și tremurã pe lacuri,
Totuși îmi pare cã de-atunci
Sunt veacuri.

Cu ochii serei cei dentâi
Eu n-o voi mai privi-o...
De-aceea-n urma mea rãmâi -
Adio!

1883