Mama
(de George Coșbuc)
În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme:
Clipește-abia din cînd în cînd
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecînd
Prin colțuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Și torc în rînd cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculti povestea ei
Și stai îngîndurată.
Și firul tău se rupe des,
Căci gînduri te frămîntă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cînd fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l rădici,
Și fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești !
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
"Ce vezi ?" întreab-o fată.
"Nimic... Mi s-a părut așa!"
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorba-a ta
E plîns de-ngropăciune.
Într-un tîrziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curînd,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai știu și eu la ce gîndeam
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el !... Să-l vad venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!"
Afară-i vînt și e-nnorat,
Și noaptea e tîrzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plingind;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tirziu cu mine-n gînd
Ca să visezi de mine!
(de George Coșbuc)
În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard,
Iar flacăra lor geme:
Clipește-abia din cînd în cînd
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecînd
Prin colțuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Și torc în rînd cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculti povestea ei
Și stai îngîndurată.
Și firul tău se rupe des,
Căci gînduri te frămîntă,
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țintă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cînd fusul se desfiră...
Te uiți la el și nu-l rădici,
Și fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești !
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
"Ce vezi ?" întreab-o fată.
"Nimic... Mi s-a părut așa!"
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorba-a ta
E plîns de-ngropăciune.
Într-un tîrziu, nerădicînd
De jos a ta privire
"Eu simt că voi muri-n curînd,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai știu și eu la ce gîndeam
Aveți și voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el !... Să-l vad venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!"
Afară-i vînt și e-nnorat,
Și noaptea e tîrzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plingind;
E dus si nu mai vine!
S-adormi tirziu cu mine-n gînd
Ca să visezi de mine!