Hexametrii tainei mele
(de Eugeniu Speranția)
Lung e basmul nebun al cuprinsului fără hotare,
Plin de-ale sorilor beți aventuri și vârtejuri bizare...
Câte priveliști apar și dispar, se clădesc, se doboară...
Eu? Apărut-am acum, - și prima, și ultima oară.
Iată puzderii de inși din genunile negre-ale sorții;
Forfotă sură de dor, de gând, de trufii și rușine...
Nimenea altul nu-i Eu, - de-o parte și alta a morții.
Nimeni din cugetul meu n-a cugetat pân` la mine.
Câte priviri întâlnii pe spinarea acestei planete,
Câte cuvinte pustii descifrat-am, zadarnic, cu sete:
Veșnic, cu sufletul ars, plecat-am cu dezamăgire:
Toți îmi rămâneți străini, în inimă, vorbă și fire.
Chipul mă-arată ca voi; mă-amestec cu voi împreună,
Dar untdelemnul de mir pe apă tot singur se-adună.
Singur, eu singur sunt Eu, unul în toată vecia...
Trist, cu obrazul crispat, vulgar îmi trăiesc comedia.
Trec neștiut și discret. Mă credeți la fel ca oricare...
Punct de vedere unic sunt însă, și punct de-ntrebare.
Știu că exist și privesc și iubesc tot ce-n față-mi s-așterne.
Știu că, pribeag printre voi, trebuit-a să capăt și-un nume.
Însă nicicând n-o să am un răspuns întrebării eterne:
Oare de ce-a trebuit să apar o dată pe lume?...
(de Eugeniu Speranția)
Lung e basmul nebun al cuprinsului fără hotare,
Plin de-ale sorilor beți aventuri și vârtejuri bizare...
Câte priveliști apar și dispar, se clădesc, se doboară...
Eu? Apărut-am acum, - și prima, și ultima oară.
Iată puzderii de inși din genunile negre-ale sorții;
Forfotă sură de dor, de gând, de trufii și rușine...
Nimenea altul nu-i Eu, - de-o parte și alta a morții.
Nimeni din cugetul meu n-a cugetat pân` la mine.
Câte priviri întâlnii pe spinarea acestei planete,
Câte cuvinte pustii descifrat-am, zadarnic, cu sete:
Veșnic, cu sufletul ars, plecat-am cu dezamăgire:
Toți îmi rămâneți străini, în inimă, vorbă și fire.
Chipul mă-arată ca voi; mă-amestec cu voi împreună,
Dar untdelemnul de mir pe apă tot singur se-adună.
Singur, eu singur sunt Eu, unul în toată vecia...
Trist, cu obrazul crispat, vulgar îmi trăiesc comedia.
Trec neștiut și discret. Mă credeți la fel ca oricare...
Punct de vedere unic sunt însă, și punct de-ntrebare.
Știu că exist și privesc și iubesc tot ce-n față-mi s-așterne.
Știu că, pribeag printre voi, trebuit-a să capăt și-un nume.
Însă nicicând n-o să am un răspuns întrebării eterne:
Oare de ce-a trebuit să apar o dată pe lume?...