Sonet – Dar nu-nțelegi că e cu neputință
(de Alexandru Vlahuță)
Dar nu-nțelegi că e cu neputință
O clipă să mai gust din cele duse? ...
Cu farmecul durerilor răpuse,
Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuință!
Astâmpără-te, dor de vremi apuse,
Prilej de nesfârșită suferință ! ...
S-a stîns, cum nici n-ar fi avut ființă,
Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!
Uitare, vin’ cu liniștea ta dulce,
Zi gândului că-i ceasul să se culce :
E noapte, stînge lampa amintirii;
Lumina-i bate-n criptă de morminte ...
Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte,
C-am zis de mult adio fericirii !
Convorbiri literare, an XVIII, nr 11, februarie 1885
(de Alexandru Vlahuță)
Dar nu-nțelegi că e cu neputință
O clipă să mai gust din cele duse? ...
Cu farmecul durerilor răpuse,
Din preajmă-mi fugi, deșartă năzuință!
Astâmpără-te, dor de vremi apuse,
Prilej de nesfârșită suferință ! ...
S-a stîns, cum nici n-ar fi avut ființă,
Frumosul vis, ce-atât de drag îmi fuse!
Uitare, vin’ cu liniștea ta dulce,
Zi gândului că-i ceasul să se culce :
E noapte, stînge lampa amintirii;
Lumina-i bate-n criptă de morminte ...
Întunec-o, s-adorm de-aci-nainte,
C-am zis de mult adio fericirii !
Convorbiri literare, an XVIII, nr 11, februarie 1885