Ai noștri-tineri
(de Mihai Eminescu) Ai noștri tineri la Paris învațã La gât cravatei cum se leagã nodul, Ș-apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor isteț de oaie creațã. La ei își cascã ochii sãi nerodul, Cã-i vede-n birje rãsucind musteațã, Ducând în dinți țigara lungãreațã... Ei toatã ziua bat de-a lungul Podul. Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strâmbã: Stâlpi de bordel, de crâșme, cafenele Și viața lor nu și-o muncesc - și-o plimbã. Ș-aceste mãrfuri fade, ușurele, Ce au uitat pân' și a noastrã limbã, Pretind a fi pe cerul țãrii: stele. 1876 |
|