Între ziduri ca de gheață
(de Mia Frollo)
De ce atâta soare și drag de vieață-n cale?
Aci e mănăstirea cu clopotul de jale.
Cum freamătă pădurea pierdută-n zări departe?
Aci sunt umbre negre cu zâmbete de moarte.
Merg una câte una, sub gânduri reci plecate...
Tu, care vrei odihna de clipe zbuciumate,
Tu, care porți în suflet atâta amintire
Și-n ochi oglinda vieții-nflorite în iubire,
Să nu bați cu nădejde la porțile-nvechite
De veșnicia vremii atât de liniștite;
Mai bine-ntoarce-ți pasul, de-i obosit acum,
Să guști uitarea caldă din viața de pe drum.
Din volumul “Flori de flăcări”, 1923
(de Mia Frollo)
De ce atâta soare și drag de vieață-n cale?
Aci e mănăstirea cu clopotul de jale.
Cum freamătă pădurea pierdută-n zări departe?
Aci sunt umbre negre cu zâmbete de moarte.
Merg una câte una, sub gânduri reci plecate...
Tu, care vrei odihna de clipe zbuciumate,
Tu, care porți în suflet atâta amintire
Și-n ochi oglinda vieții-nflorite în iubire,
Să nu bați cu nădejde la porțile-nvechite
De veșnicia vremii atât de liniștite;
Mai bine-ntoarce-ți pasul, de-i obosit acum,
Să guști uitarea caldă din viața de pe drum.
Din volumul “Flori de flăcări”, 1923