Dincolo de fereastra mea ...
(de Margareta Sterian)
Dincolo de fereastra mea e-atâta lumină,
încât schela uitată pare un turn de sidef;
din nou a zidit primăvara o grădină cu-nflorite crengi diafane,
brațe, ce din parcuri te cheamă...
Parfumul lor, mai ușor decât orice parfum,
aburind amărui, te-nfioară...
Dansând, vântul poartă trecătorii de subțiori,
păsările nu mai contenesc pe limba lor.
În asfințit, un îndepărtat ocean de aur își rostogolește valurile mărunte pe cer...
Primavără, și eu îți cer acum o veste bună:
ce-a mai rămas din mine, adună tu-ntr-o mână
și-nsuflețește-mi lutul cu răsuflarea ta.
(de Margareta Sterian)
Dincolo de fereastra mea e-atâta lumină,
încât schela uitată pare un turn de sidef;
din nou a zidit primăvara o grădină cu-nflorite crengi diafane,
brațe, ce din parcuri te cheamă...
Parfumul lor, mai ușor decât orice parfum,
aburind amărui, te-nfioară...
Dansând, vântul poartă trecătorii de subțiori,
păsările nu mai contenesc pe limba lor.
În asfințit, un îndepărtat ocean de aur își rostogolește valurile mărunte pe cer...
Primavără, și eu îți cer acum o veste bună:
ce-a mai rămas din mine, adună tu-ntr-o mână
și-nsuflețește-mi lutul cu răsuflarea ta.