La moartea copilului
(de Dumitru Corbea)
Nu-mi trebuie nici prapuri, nici popi ! –
Strigat-am cand copilu-mi sta pe masa,
Cu zambetul pierdut in coltul gurii,
De parca-avea sa spuna: “Lasa, lasa,
Nu fi rau, taticule, cu cele sfinte »
Nevasta mea aprinde-o lumanare
Langa gramada carnii noastre amortite
Ce s-a desprins din noi – si cum ne doare !
De saracie e murit – micutul !
Si-n ajutorul nostru nimeni n-a venit.
Cand ne-am culcat, el plans-a,
Apoi ne-a sarutat pe ochi si-a adormit.
A doua zi, noi dusu-ne-am la munca
Si l-am lasat sa doarma mai tarziu.
Cand ne-am intos, dormea ... De-atuncea,
N-a fost in lume suflet mai pustiu ...
Din volumul « Sange de taran » 1936
(de Dumitru Corbea)
Nu-mi trebuie nici prapuri, nici popi ! –
Strigat-am cand copilu-mi sta pe masa,
Cu zambetul pierdut in coltul gurii,
De parca-avea sa spuna: “Lasa, lasa,
Nu fi rau, taticule, cu cele sfinte »
Nevasta mea aprinde-o lumanare
Langa gramada carnii noastre amortite
Ce s-a desprins din noi – si cum ne doare !
De saracie e murit – micutul !
Si-n ajutorul nostru nimeni n-a venit.
Cand ne-am culcat, el plans-a,
Apoi ne-a sarutat pe ochi si-a adormit.
A doua zi, noi dusu-ne-am la munca
Si l-am lasat sa doarma mai tarziu.
Cand ne-am intos, dormea ... De-atuncea,
N-a fost in lume suflet mai pustiu ...
Din volumul « Sange de taran » 1936