Absență
(de Perpessicius)
III. Interior în lipsa ta
Eu, Dutză și cu Dolfi îți scrim această carte,
Tustrei odată, Fatma, deși avem în parte,
Câte ceva să-ți spunem, din noi, fieștecare:
Dar dorul după tine la toți la fel de mare
- Egalitatea asta nu-i oare-o invectivă? -
Ne-ndeamnă să-ți trimitem scrisoare colectivă.
Pe-aici interiorul e jalnic, și subscrisul
Voi încerca în versuri să-i zugrăvesc dichisul.
Aceleași personagii, trăim aceeași viață:
Același cald în sobă, pe geam aceeași gheață
Ce se topește-n treacăt și-apoi din nou se prinde
Ca gheața dintre cei ce trăim sub aste grinde.
Același e decorul, aceeași comedia:
Distrat deșteptătorul își cântă melodia,
Aceeași, monotonă, când orele sunt varii,
Când azi sunt veseli, poate, dar mâine triști sunt larii;
Oglinda-i fericită că orișicând arată,
Indiferentă, promptă, o față comandată;
La fel și-n astă seară docilă la tradiții
Se-aprinde iarăși lampa, cu-aceleași repetiții,
Și scoate la iveală, distinct, la suprafață,
Un zâmbet convenabil cusut cu albă ață;
Veneția splendidă pe bibelou aplică
Aceeași surâzândă piazzetta, fără frică
De zilele de doliu, frecvente azi pe Brenta,
Pe țărmurile cărei visa Musset polenta*;
Perdelele presează-n aceeași țesătură
Aceleași flori uscate, ca ftizica făptură
A țesătoarei care muri de la o vreme
- Aceleași flori uscate, în orișicare vreme; -
În vatră focu-și pierde căldura de pomană;
Absența ta-i prezentă și doare ca o rană
Deschisă-adânc, pe care nici somnul n-o pansează;
Stăm treji și la răstimpuri, când liniștea cedează,
Ciulim tustrei urechea: dar tacticos din grinde
Coboară un păianjen și somnul nu ne prinde.
* Mais j'aime mieux la polenta
Ou'on mange aux bords de la Brenta
Sous une treille (n.a.).
Iași, noiembrie 1917
Din volumul „Itinerar sentimental”, 1932
(de Perpessicius)
III. Interior în lipsa ta
Eu, Dutză și cu Dolfi îți scrim această carte,
Tustrei odată, Fatma, deși avem în parte,
Câte ceva să-ți spunem, din noi, fieștecare:
Dar dorul după tine la toți la fel de mare
- Egalitatea asta nu-i oare-o invectivă? -
Ne-ndeamnă să-ți trimitem scrisoare colectivă.
Pe-aici interiorul e jalnic, și subscrisul
Voi încerca în versuri să-i zugrăvesc dichisul.
Aceleași personagii, trăim aceeași viață:
Același cald în sobă, pe geam aceeași gheață
Ce se topește-n treacăt și-apoi din nou se prinde
Ca gheața dintre cei ce trăim sub aste grinde.
Același e decorul, aceeași comedia:
Distrat deșteptătorul își cântă melodia,
Aceeași, monotonă, când orele sunt varii,
Când azi sunt veseli, poate, dar mâine triști sunt larii;
Oglinda-i fericită că orișicând arată,
Indiferentă, promptă, o față comandată;
La fel și-n astă seară docilă la tradiții
Se-aprinde iarăși lampa, cu-aceleași repetiții,
Și scoate la iveală, distinct, la suprafață,
Un zâmbet convenabil cusut cu albă ață;
Veneția splendidă pe bibelou aplică
Aceeași surâzândă piazzetta, fără frică
De zilele de doliu, frecvente azi pe Brenta,
Pe țărmurile cărei visa Musset polenta*;
Perdelele presează-n aceeași țesătură
Aceleași flori uscate, ca ftizica făptură
A țesătoarei care muri de la o vreme
- Aceleași flori uscate, în orișicare vreme; -
În vatră focu-și pierde căldura de pomană;
Absența ta-i prezentă și doare ca o rană
Deschisă-adânc, pe care nici somnul n-o pansează;
Stăm treji și la răstimpuri, când liniștea cedează,
Ciulim tustrei urechea: dar tacticos din grinde
Coboară un păianjen și somnul nu ne prinde.
* Mais j'aime mieux la polenta
Ou'on mange aux bords de la Brenta
Sous une treille (n.a.).
Iași, noiembrie 1917
Din volumul „Itinerar sentimental”, 1932