Bibliotecile fericite
(de Gheorghe Tomozei)
Și eu vă spun că am văzut
biblioteci fericite
cu turnuri de cărți răsărinde
din mlaștini de covoare
cu ogive închipuind uriași crini amnezici,
cu tâmple de icoane.
Halebarde păzeau stranele de lemn
lustruite de bărbi înțelepte. Firidele
erau pline cu sextante și lunete astrale
iar îmbrăcăturile vechilor tomuri
încă mai duhneau a sânge animal
bine încopciate în buloane de-argint
și în broboanele pietrelor rare.
Am văzut biblioteci fericite
cu cărți din care creștea iarba,
cărți de apă, de piatră și naftă,
cărți volatile și carnivore, cărți
din care ieșeau locomobile și
ghilotine, cărți în care Romeo și Iulia
chiar se iubeau tăvălind cinstitele,
uriașe in-folii, cărți-arce
pline de lighioane (girafe-ntre ele)
cărți bolnave cu teribile răni putrefaote
și cărți tămadă.
Cărți în care e frig, în care ninge,
în care se surpă cascade
cărți ghiftuite cu cadavre de cai,
prăzi de războaie și imperatori,
cărți scrise de îngeri pe cartilagii florale,
cărțile tiranilor, cu litere împușcate
și, grozăvie! cărți scrise chiar de poeți
ba, încă și mai mult, scrise cu poeți
(trupuri mumificate, miniaturizate
de vraci niponi și aduse la proporțiile
lăcustei; strivite-apoi printr-un tertip
al tipografilor-călăi dintr-un alt veac,
cel viitor), cărți friabile, gata să se rupă
la cel mai mic pipăit, împăroșate,
cu genele câte rămân în ipsosul cald
la facerea măștii mortuare (vezi Eminovici M.),
pline de alge strivite și ieftine cerneluri.
Există și asemenea cărți în ospiciile
bibliotecilor fericite; cu pielea coperților
toată numai fisuri, numai riduri și cearcăne,
cu transpirație de mahorcă stătută,
cărți îmbrăcate în coji de pâine
și-n mâl fecundat de insecte vorace.
Adesea ele sunt tipărite în sticlă vulgară
și se vede prin ele și-atinse se sparg;
alteori sunt tipărite pe ploaie
ori pe cărămizi de pământ. Poeții
încep prin a scrie cu mormintele lor
și sfârșesc înainte de propria naștere,
nevăzuți, neștiuți. Ei își mănâncă tomurile
de le e foame, de le e sete își beau scrisa,
cu cărțile lor fac copii, cu ele se-mbracă
stârnind dezgust și mirare în
bibliotecile fericite..
În bibliotecile în care cartea de gresie
întrece prețul cărții de smarald iar cartea
de salcie desfide cartea-lotus.
Eu am văzut biblioteci fericite.
(de Gheorghe Tomozei)
Și eu vă spun că am văzut
biblioteci fericite
cu turnuri de cărți răsărinde
din mlaștini de covoare
cu ogive închipuind uriași crini amnezici,
cu tâmple de icoane.
Halebarde păzeau stranele de lemn
lustruite de bărbi înțelepte. Firidele
erau pline cu sextante și lunete astrale
iar îmbrăcăturile vechilor tomuri
încă mai duhneau a sânge animal
bine încopciate în buloane de-argint
și în broboanele pietrelor rare.
Am văzut biblioteci fericite
cu cărți din care creștea iarba,
cărți de apă, de piatră și naftă,
cărți volatile și carnivore, cărți
din care ieșeau locomobile și
ghilotine, cărți în care Romeo și Iulia
chiar se iubeau tăvălind cinstitele,
uriașe in-folii, cărți-arce
pline de lighioane (girafe-ntre ele)
cărți bolnave cu teribile răni putrefaote
și cărți tămadă.
Cărți în care e frig, în care ninge,
în care se surpă cascade
cărți ghiftuite cu cadavre de cai,
prăzi de războaie și imperatori,
cărți scrise de îngeri pe cartilagii florale,
cărțile tiranilor, cu litere împușcate
și, grozăvie! cărți scrise chiar de poeți
ba, încă și mai mult, scrise cu poeți
(trupuri mumificate, miniaturizate
de vraci niponi și aduse la proporțiile
lăcustei; strivite-apoi printr-un tertip
al tipografilor-călăi dintr-un alt veac,
cel viitor), cărți friabile, gata să se rupă
la cel mai mic pipăit, împăroșate,
cu genele câte rămân în ipsosul cald
la facerea măștii mortuare (vezi Eminovici M.),
pline de alge strivite și ieftine cerneluri.
Există și asemenea cărți în ospiciile
bibliotecilor fericite; cu pielea coperților
toată numai fisuri, numai riduri și cearcăne,
cu transpirație de mahorcă stătută,
cărți îmbrăcate în coji de pâine
și-n mâl fecundat de insecte vorace.
Adesea ele sunt tipărite în sticlă vulgară
și se vede prin ele și-atinse se sparg;
alteori sunt tipărite pe ploaie
ori pe cărămizi de pământ. Poeții
încep prin a scrie cu mormintele lor
și sfârșesc înainte de propria naștere,
nevăzuți, neștiuți. Ei își mănâncă tomurile
de le e foame, de le e sete își beau scrisa,
cu cărțile lor fac copii, cu ele se-mbracă
stârnind dezgust și mirare în
bibliotecile fericite..
În bibliotecile în care cartea de gresie
întrece prețul cărții de smarald iar cartea
de salcie desfide cartea-lotus.
Eu am văzut biblioteci fericite.