Epitaf
(de V. Copilu Cheatră)
Aicea zac eu, V. Copilu Cheatră,
Cel ce-a tras în viață doar ponoase,
De-acuma nimeni nu mă latră,
Nu mă jelesc Măriuțele frumoase.
Cititorii n-au de ce să plângă,
Că-mi fuse versul aspru, răzvrătit,
Iar inima mi-a fost mereu nătângă,
Că fiecare stăpânire m-a lovit.
Alături este Iulia, părtașa vieții mele
Ce se lua la-ntrecere cu ciocârlia;
Trilurile ei s-au cuibărit în stele
Și s-au înfrățit cu veșnicia.
Acum ecoul cântecelor noastre
Care-au înălzit, cândva, pe semeni,
Călătorește printre zările albastre
Și nu îl mai aude nimeni.
Din „Constelația Iuliei”
Texte culese din V. Copilu Cheatră, „Iara”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989
(de V. Copilu Cheatră)
Aicea zac eu, V. Copilu Cheatră,
Cel ce-a tras în viață doar ponoase,
De-acuma nimeni nu mă latră,
Nu mă jelesc Măriuțele frumoase.
Cititorii n-au de ce să plângă,
Că-mi fuse versul aspru, răzvrătit,
Iar inima mi-a fost mereu nătângă,
Că fiecare stăpânire m-a lovit.
Alături este Iulia, părtașa vieții mele
Ce se lua la-ntrecere cu ciocârlia;
Trilurile ei s-au cuibărit în stele
Și s-au înfrățit cu veșnicia.
Acum ecoul cântecelor noastre
Care-au înălzit, cândva, pe semeni,
Călătorește printre zările albastre
Și nu îl mai aude nimeni.
Din „Constelația Iuliei”
Texte culese din V. Copilu Cheatră, „Iara”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989