Ad uxorem

Tu, jumatatea mea, precum se spune,
Dar mai intreaga decat un intreg,
Acum cand sfertul lunii stins apune
Si snopii amintirii prind sa-i leg,

Alaturi mi te pleci seceratoare,
Sa legi cu mine fiecare snop,
Privirea ta albastra-n fund de zare
Blanda-nsoteste-al anilor galop.

Acel cu care-mparti si alb si negru
Si mierea vietii si pelinu-amar,
Cand va sosi la porti radvanul negru,
Vrea inima sa-ti lase-n palme dar :

Sa arda cu a dragostei vapaie,
Ca-n golu-ntunecarii care-l las,
Sa lumineze candela-n odaie
Si palpaitul ei sa prinda glas ;

Sa spuna cu a flacarilor limba
Tot ce cu graiul vietii nu ti-a spus, 
In ceasul cand paunul noptii plimba
Atatia ochi ce te privesc de sus.

In parul tau de aur si matase
Va scanteia adesea ochiul meu ;
Ca norii cand voi trece peste case,
Tu umbra vei simti, stiind ca-s eu.

De te-oi lasa la jumatate cale,
Intreaga fire va simti c-am mers
Stransi mana-n mana peste-a vietii vale
Si c-am suit pe muntii mei de vers,

Si ca esti tu in fiecare cantec
Si ca in timp te duc cu-al lor destin,
Precum isi poarta mama pruncu-n pantec,
Deopotriva-n dragoste si chin.

Nu las in urma mea moneda buna,
Pe dunga si pe latura tocit,
Dar sa nu-ngadui nimanui sa spuna
Ca langa mine pretu-mi n-a sporit.

Eu nu stiu cand suna-va ceasul negru,
Cu ultima bataie-ncet si rar,
Cand va sosi la porti radvanul negru 
Si-o sa descalec rosu armasar ...

El va porni in slavi batand aripa,
Purtand in sa un alt stihuitor,
Cand tu sub sanul stang simti-vei clipa
Ca-ncep supus vecia s-o masor.

Tu, jumatatea mea, precum se spune,
Dar mai intreaga decat un intreg,
Oricate vieti prilejul mi l-ar pune,
Numai pe tine-as sti sa te aleg.
Cocorii

Iti amintesti, amurgul la Histria si-n urma
Adanca noapte-n vata ei neagra ne-nveli
Dupa ce, rosii, norii s-au dus spre mare-n turma
Si lebezi se topira in lacul Duingi ?

Trecea peste ruine o tanguire seara
Si peste tava lunii matanii negre, dungi ;
Se pregateau cocorii sa paraseasca tara ;
Zapada cenusie pareau pe grinduri lungi.

Mai multi decat vreodata au dat navala getii,
Mai stranii, dar mai tainic imbietor sa-i stii,
Sa le ghicesti navala-n cenusa diminetii
Peste cenusi de veacuri si ziduri sangerii.
Teii din inimi

Teii mari din inimi serile ne-mbata
Chiar cand cade neaua ca-ntr-o veche stampa;
Unde-i abajurul verde ca de lampa
Si profilul care-l aurea odata?

Unde e tacerea ce cadea pe umeri
Ca un sal de lana tricotat de noapte
Dintr-un ghem de umbra neagra sau de soapte
Auzite-n veghe, fara sa le numeri ?

Unde-i oare mana, albele nervure
Care-mi umbla oarbe, azi, prin amintire,
Ori ca funigeii lungi prin cimitire,
Sau ca pacla rara trasa prin padure?

Unde e cuvantul explodat in spatiu
Care ma ranise pentru totdeauna ?
Unde e oglinda ce-o ascunde luna
In care-ti privisem chipul cu nesatiu ?

Zarurile noptii zodiile-arata ;
Am pierdut si nici o mana nu le strange ...
- Joaca mai departe indarjit, nu plange,
Teii mari din inimi serile ne-mbata.
O casa

As vrea sa-mi fac o casa, din barne, taraneasca
Cu hornul alb ca varful unei lulele mari
Din care sa fumeze tacerea munteneasca
Sufland pe nara neguri prin brazii drepti si tari

Pe barne sa-i luceasca luceafarul de seara,
Sa lumineze tinda pe care sa te-astept,
Pe care sa se urce cantand ca o vioara
Prelungul par de aur, cuprins de bratul drept.
Sipetul

Atat de gol e sipetul in care
Credeam c-am adunat esarfe vii
Rupte din cer, din valea inimii
Sa va-nvesmant bogat, pe fiecare.

De unde sa mai sfasii valuri, oare,
Cand tremura doar zdrentele tarzii,
Insangerate, negre, vinetii,
Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare ?

Dar iata, fluturand batista moale
Ea o zvarli in sipet si pe fund,
Oglinda unui rau parea pe prund

Cu ceru-n ochii ei. O, ganduri goale !
Atat de plin e sipetul acum,
Ca pot sa-mbrac tot ce-ntalnesc in drum

1956