|
Ad uxorem
Tu, jumatatea mea, precum se spune, Dar mai intreaga decat un intreg, Acum cand sfertul lunii stins apune Si snopii amintirii prind sa-i leg, Alaturi mi te pleci seceratoare, Sa legi cu mine fiecare snop, Privirea ta albastra-n fund de zare Blanda-nsoteste-al anilor galop. Acel cu care-mparti si alb si negru Si mierea vietii si pelinu-amar, Cand va sosi la porti radvanul negru, Vrea inima sa-ti lase-n palme dar : Sa arda cu a dragostei vapaie, Ca-n golu-ntunecarii care-l las, Sa lumineze candela-n odaie Si palpaitul ei sa prinda glas ; Sa spuna cu a flacarilor limba Tot ce cu graiul vietii nu ti-a spus, In ceasul cand paunul noptii plimba Atatia ochi ce te privesc de sus. In parul tau de aur si matase Va scanteia adesea ochiul meu ; Ca norii cand voi trece peste case, Tu umbra vei simti, stiind ca-s eu. De te-oi lasa la jumatate cale, Intreaga fire va simti c-am mers Stransi mana-n mana peste-a vietii vale Si c-am suit pe muntii mei de vers, Si ca esti tu in fiecare cantec Si ca in timp te duc cu-al lor destin, Precum isi poarta mama pruncu-n pantec, Deopotriva-n dragoste si chin. Nu las in urma mea moneda buna, Pe dunga si pe latura tocit, Dar sa nu-ngadui nimanui sa spuna Ca langa mine pretu-mi n-a sporit. Eu nu stiu cand suna-va ceasul negru, Cu ultima bataie-ncet si rar, Cand va sosi la porti radvanul negru Si-o sa descalec rosu armasar ... El va porni in slavi batand aripa, Purtand in sa un alt stihuitor, Cand tu sub sanul stang simti-vei clipa Ca-ncep supus vecia s-o masor. Tu, jumatatea mea, precum se spune, Dar mai intreaga decat un intreg, Oricate vieti prilejul mi l-ar pune, Numai pe tine-as sti sa te aleg. Cocorii
Iti amintesti, amurgul la Histria si-n urma Adanca noapte-n vata ei neagra ne-nveli Dupa ce, rosii, norii s-au dus spre mare-n turma Si lebezi se topira in lacul Duingi ? Trecea peste ruine o tanguire seara Si peste tava lunii matanii negre, dungi ; Se pregateau cocorii sa paraseasca tara ; Zapada cenusie pareau pe grinduri lungi. Mai multi decat vreodata au dat navala getii, Mai stranii, dar mai tainic imbietor sa-i stii, Sa le ghicesti navala-n cenusa diminetii Peste cenusi de veacuri si ziduri sangerii. |
Teii din inimi
Teii mari din inimi serile ne-mbata Chiar cand cade neaua ca-ntr-o veche stampa; Unde-i abajurul verde ca de lampa Si profilul care-l aurea odata? Unde e tacerea ce cadea pe umeri Ca un sal de lana tricotat de noapte Dintr-un ghem de umbra neagra sau de soapte Auzite-n veghe, fara sa le numeri ? Unde-i oare mana, albele nervure Care-mi umbla oarbe, azi, prin amintire, Ori ca funigeii lungi prin cimitire, Sau ca pacla rara trasa prin padure? Unde e cuvantul explodat in spatiu Care ma ranise pentru totdeauna ? Unde e oglinda ce-o ascunde luna In care-ti privisem chipul cu nesatiu ? Zarurile noptii zodiile-arata ; Am pierdut si nici o mana nu le strange ... - Joaca mai departe indarjit, nu plange, Teii mari din inimi serile ne-mbata. O casa
As vrea sa-mi fac o casa, din barne, taraneasca Cu hornul alb ca varful unei lulele mari Din care sa fumeze tacerea munteneasca Sufland pe nara neguri prin brazii drepti si tari Pe barne sa-i luceasca luceafarul de seara, Sa lumineze tinda pe care sa te-astept, Pe care sa se urce cantand ca o vioara Prelungul par de aur, cuprins de bratul drept. Sipetul
Atat de gol e sipetul in care Credeam c-am adunat esarfe vii Rupte din cer, din valea inimii Sa va-nvesmant bogat, pe fiecare. De unde sa mai sfasii valuri, oare, Cand tremura doar zdrentele tarzii, Insangerate, negre, vinetii, Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare ? Dar iata, fluturand batista moale Ea o zvarli in sipet si pe fund, Oglinda unui rau parea pe prund Cu ceru-n ochii ei. O, ganduri goale ! Atat de plin e sipetul acum, Ca pot sa-mbrac tot ce-ntalnesc in drum 1956 |
