Stogurile de fân
(de G. Bărgăuanul)
Călătorind pe lespezi de lumină
Ce i s'aştern în drum de lună plină
Ca o şopârlă de argint, uşoară,
Pârâul printre sălcii se strecoară…
Din marginile luncilor tăcute
La munţii care străjuesc în zări,
Cu umbra lor, hotarul altor ţări,
Pe albe temelii de pajişti mute,
S'a ridicat, nebiruit stăpân,
Poporul stogurilor mari de fân.
De pretutindeni, firele de iarbă
S'au înfrăţit, când au ştiut că mor,
Cu frunza buruienelor sărmane,
Şi-au înălţat din trupurile lor
Biserici fără cruci, fără icoane,
Ca 'n ele sufletul să li se închine
Nemărginirii nopților senine…
Nu-i ochiu mai larg decât privirea lunii
Să oglindească jertfa rugăciunii…
La umbra stogurilor, tremurând,
Cad în genunchi și razele de lună;
Iar greerii de veghe se adună
Şi din fuioare limpezi, când şi când,
Pe scara lor de sunete, măiastră,
Torc fire lungi de linişte albastră…
Călătorind, călătorind într'una
Pe calea lui de unde şoptitoare,
Pârâul printre lunci arată luna
Cum ţese linişte din zare'n zare…
Şi, adormit în leagăn de lumină
Ca un copil sălbatec şi bătrân,
Tăcerilor pământul se închină
Cu ceața stogurilor mari de fân.
(Pământ și Soare).
Antologia poeților tineri
(de G. Bărgăuanul)
Călătorind pe lespezi de lumină
Ce i s'aştern în drum de lună plină
Ca o şopârlă de argint, uşoară,
Pârâul printre sălcii se strecoară…
Din marginile luncilor tăcute
La munţii care străjuesc în zări,
Cu umbra lor, hotarul altor ţări,
Pe albe temelii de pajişti mute,
S'a ridicat, nebiruit stăpân,
Poporul stogurilor mari de fân.
De pretutindeni, firele de iarbă
S'au înfrăţit, când au ştiut că mor,
Cu frunza buruienelor sărmane,
Şi-au înălţat din trupurile lor
Biserici fără cruci, fără icoane,
Ca 'n ele sufletul să li se închine
Nemărginirii nopților senine…
Nu-i ochiu mai larg decât privirea lunii
Să oglindească jertfa rugăciunii…
La umbra stogurilor, tremurând,
Cad în genunchi și razele de lună;
Iar greerii de veghe se adună
Şi din fuioare limpezi, când şi când,
Pe scara lor de sunete, măiastră,
Torc fire lungi de linişte albastră…
Călătorind, călătorind într'una
Pe calea lui de unde şoptitoare,
Pârâul printre lunci arată luna
Cum ţese linişte din zare'n zare…
Şi, adormit în leagăn de lumină
Ca un copil sălbatec şi bătrân,
Tăcerilor pământul se închină
Cu ceața stogurilor mari de fân.
(Pământ și Soare).
Antologia poeților tineri