Nu mai este

Iata stanca cu furtuna
Unde barca ma ducea,
Cand in nori s-ascunde luna,
Ca sa vaz pe dulcea mea.

Stelele, ca d-altadata,
Scalda coamele-n Bosfor,
P-al ei pat d-azur plecata
Luna rade cu amor.

Insa dalba mea frumoasa
Nu mai vine sus pe mal
Cand in raza luminoasa
Vasu-mi luneca p-un val.

Caci pe anii vietii sale
Moartea mana si-a intins
Si de-atunci p-aceasta cale,
Fericirea mea s-a stins !

Din volumul "Florile Bosforului" 
Singuratatea

In nopti d-amaraciune, in zile de placere,
De cand in umbra vietii, strein, ma ratacesc,
Vazut-am pretutindeni o tanara parere,
Frumoasa, ideala, cu chipul fecioresc.
Divina-i frumusete pe privitori imbata
Ca dulcile dorinte ce prin suspine trec,
Cosita-i e umbroasa si fruntea-i e curata ;
Dar palida-i e fata si lacrimile-o-nec!
Cand ea mi se arata prin seri de desfatare,
O vad plecandu-si capul pe mana sa visand,
In locuri singuratici fantasma dulce-apare,
In sarbatori voioase ea vine lacrimand.
Adesea pleaca fruntea pe fruntea-mi abatuta
, In sanul ei vars lacrimi si ma rapesc de-amor !
Atat e de frumoasa, poetica, placuta
Cand lacrimile mele pe fata-i se strecor !
Voi ce de fericire va bate sanul foarte,
D-amorul ei cel tanar, o, fratii mei, fugiti !
In sufletele noastre amoru-i poarta moarte.
Cand ati iubit pe dansa, mai mult nu mai iubiti.
Eu am iubit aceasta divina frumusete
Si de atuncea lumea mereu o parasesc ;
Pe sanul ei se stinse frumoasa-mi tinerete,
Singuratatea este fantasma ce iubesc.

Din volumul "Florile Bosforului" 
Lui Petre M ...

Ce dracul tii atata sa iei un minister ?
Toti oamenii se mira ! E oare vreun mister ?
Ai patima puterii, aceasta trista boala,
Ce umbla pretutindeni prostituata, goala ?
Iti place la locasu-ti sa vie multi romani
Sa se inchine tie cu capetele-n maini ?
Iti place pe la baluri, la nunti si la parada
Sa porti o uniforma ca vechea Baba-Rada ?
Si toti sa-ti zica : - " Iata ministru ... va uitati ? "
Iti place s-ai acasa lipcani sau dorobanti ?
Te-ndeamna balabusta sa cauti asta cale ?
Sa faca sa turbeze cocotele -i rivale ?
Sa aiba avantagiul la teatru si la bal,
Cavaz-pasa sa-i traga cupeu-n carnaval ?
Lasand pe alte dame de frig sa se scranceasca,
Cu tot evghenismosul si vita boiereasca ?
Iti place oare leafa ce s-a marit cu totul ?
Prozaice-ntreprinderi in care sa vari botul ?
Sa poti a-ti face case, a cumpara mosii ?
La noi nu-ntreaba nimini de unde-ai bogatii !
Sa fii bogat aice, e tot ce se doreste.
Dar cum ? de unde ? ce fel? poporul nu gandeste!
Tot ceea ce se cere e sa nu fii sarac
Chiar de-ai purta de nasu-ti cercei de coji de rac.
Ce-mi vei raspunde oare ? ieri Panu, un boier,
A zis : - " Eu voi, mai frate, sa iau un minister,
Caci de doi ani incoace mai toti m-au parasit
Si-n curte-mi iarba verde in cale a rasarit ".

Dar tu vei zice altfel, vei zice bunioara
Ca nu vrei ; insa tara nu poti s-o lasi sa moara;
Ca faci un sacrificiu si vanitatea ta
Cu merit patriotic doresti a deghiza.
Dar tu ce strigi asupra celor de la putere,
D-ai fi ministru mine, vei fi mai cu veghere ?
A fi un bun ministru, se cade-a fi nascut
Spre-a fi, se cere inca sa fii si chiar crescut,
S-ai spiritul de carma ; prin mare socotire
Sa-ntampini orice rele, orice nemultumire ;
Sa faci ca sa te teama, facandu-te iubit,
Sa nu ai slabiciune, sa nu ai favorit,
Sa nu ai frate, ruda, nimic sa nu te-ncline
Si legea sa se puie mai sus si decat tine.

Cu tunul si cu pusca tiranii carmuiesc ;
Dar cand nu mergi cu tara, ostasii se racesc.
Tolera orice critici ; da presii libertate
Sa critice guvernul, de n-ai nimic pe spate :
N-ai sa te temi de nimeni : guvernu vinovat
Sa teme in gazeta sa fie discutat.

De vor huli, ce-ti pasa ? esti bun ? poporul stie
Si cade sub dispretu-i acel ce calomnie.
De lasa sa se-nsele, atunci acel popor
E o adunatura, si-acele carduri mor.
Cand omul este liber sa spuie ce voieste,
Spuind, a lui manie prin spuse se sfarseste.
Cand este dimpotriva, cand presa este-n jug,
Se forma conspiratii si ai sa pui de plug.
Dar tu, venind la carma, alminterea vei face :
Intai fonctionarii cu totul vei preface,
Caci spiritul de clica la tine e mai viu
Decat convictiunea ... Se cheama ca te stiu ?
Cei scosi, lasati pe drumuri, s-ar pune sa huleasca
Guvernul ; ei au rude, amici sa-i insoteasca ;
Opunerea incepe si pe acest trist hau,
La ochii tai sunt una cel bun si cu cel rau.

Hotia si betisa sunt bine-apretuite
Cu spiritul de clica cand se prezint unite.

Ei vor cata s-abuze, si tu-i vei tolera
Si vei lua sistemul croit de Vilara.
Si, ocupat de certe, n-ai sa lucrezi nimic,
Si-ti vei cloci cu sila lucrarile-n islic.

Vei fi urat de oameni, privit ca un tiran,
Dar ce iti pasa, zica-ti macar si pehlivan,
Destul sa umpli punga, sa-ti faci averi si nume,
Sa te cunoasca tara, sa fii ceva in lume.
Opinia e moarta de la un timp pe-aici.
Pierzandu-ti ministerul, te-ntorci iar la calici,
Faci opozitiune, te dai cu liberalii,
Si iara te radica pe capul lor bacalii.
Caci lumea e o gasca iar tu esti un vulpoi ;
Tip de perfectiune al noului ciocoi,
Ce intre apa veche si intre apa noua,
Se puse sa-si cloceasca pestritele lui oua.

Din volumul " Nemesis. Satire politice 1861" 
La Nastase H ...

Credintele politici, convictie, parere,
La unii sunt mijloace s-ajunga la putere,
Si-ndata ce pa gatu-i se afla agatati,
Adio mondo ! Uita principii profesati !
Asa sunt parvenitii, siretii ce trafica
Cu sintele principe ce p-oameni ii radica.

Ei seamana in lume cu fierul poleit :
Cum se-ntrebuinteaza, indata s-a rosit.

De trei ori la alegeri de tine ei nu vrura ;
Cazusi, ramasi la toate cu degetul in gura.
Ei si-aduceau aminte de timpul poliglot,
Cand cu vrajmasii tarii ta sarutai in bot.
Erai plecat la toate guvernele trecute ;
Erai cu capu-n mana la usile stiute
A celor mari din tara ... erai un biet nimic,
Crescand a ta credinta intr-un batran islic.

Dar lumea uita lesne si omul, si pacatul,
Si-alergatorii-ti dari si votul, si mandatul.
Caci din nenorocire aici se uita tot.
In cumpana e una siret si patriot.
Nu se uzeaza nimeni : te dai c-o coterie
Si iesi curat ca rufa dintr-o spalatorie.
Uitasi ca fruntea-ti este batuta de pamant :
Pe sanul libertatii luasi indata vant ;
Proudon, Barbes si Kossuth sunt palizi langa tine,
Amar acelor oameni ce se gandeau ca mine !
Tu ii tratai indata de oameni din trecut,
De tradatori de tara ... si azi cum ai cazut !...
Iti arunca in gura o fleica oarecare,
Si intorsesi indata cojocul pe spinare.

Acuma persecutii, nedrepte asupriri,
Si triste violatii, despotice gandiri,
Tarari pe doua labe, josire, viclenie
Cum este vechea lege la noua cioconie,
Uitari de libertate, de bune cuviinti,
De lege, omenie, de nobile credinti,
Sunt tristele efecte ce-n urma se facura
Cand fleica carmuirii ti se-arunca in gura.
Dar tu surazi la toate si zici: "Nu voi sa stiu!
Sa mi se stinga steaua, piscanii ma renviu.

M-apuc de opozitii cu vreo coterie,
Si iara ma radica a omului prostie.
Ca mane in gazete m-oi pune a striga
Ca legea e calcata, si toti m-or aplauda.

Iar cel ce nu-si mai schimba unica sa credinta
Isi va usca ca crucea smerita sa fiinta.
Caci arta nu consista a face tumbe bine :
Ci sa le stii a face atunci cand timpul vine.

Cati nu se afla-n tara mai gratiosi tumbari ?
Dar nu pot sa ajunga a fi nici plapomari.
Eu singur am secretul ce-l stiu de la trei bei,
Ce-i inselai de-a randul, prin dracusorii mei "

La toate tu ai dreptul, caci astfel este tara.
Asa a fost si satul in care Dulcamara
Facea ce vrea sa faca ; dar fin intre noi,
Va rade mult mai bine acel ce rade-apoi.

Urciorul, multe zile te duci cu el la apa,
Dar vine-o zi in care se sparge sau iti scapa.
Streinii vie mane in tara la romani,
Le vei iesi nainte cu capul tau in mani.

Batranii sa se-ntoarca de astazi la putere,
Vei apuca islicul acestor tompatere.
Dar vie teroristii? cocarde cat un mac
Se va zari indata pe pieptul tau de rac.

Chiar d-ar veni puterea la necuvantatoare
Tu ai umbla indata pe patru chiar picioare.

Acesta e secretul cu care te falesti,
E cunoscut atata aici in Bucuresti!

Din volumul " Nemesis. Satire politice" 1861 
La Romania

Astfel cum se-nclina crinul
Fara viata si color,
Cand un vierme-i roade sanul
Fraged si desfatator;
Astfel, dulce Romanie,
Tu începi a te fana,
Si nimic n-aduce tie
Viata si marirea ta!
Draga, moartea locuieste
Chiar în sanul tau frumos.
Unde mergi ea te-nsoteste;
Orice faci e de prisos.
Cand în dorul ce te-abate
Tu încaleci sa combati,
Un fiastru urca-n spate
Si iti zice sa abati!
Cand pe raul organizarii
Vasul tau vrei a-l purta,
Un fiastru, al pierzarii,
Pune mana-n carma sa.
Unde mana ta placuta
Scrie fericire,-amor!
Alta mana nevazuta
Scrie-ndata: ura, dor!
Cand tu faci o fapta buna
Fiii tai o vestezesc,
Rozele p-a ta cununa
Cum le pui se ofilesc!
Si speranta ta se curma!
Cu nimica nu te-mpaci!
Toti s-arata pentru carma;
Dar eu nu mai vaz carmaci! 
Scopul omului

Spre tarmul ce se pierde in noapte si in ceata
Curand o sa atinga a-l vieti-mi vas fragil.
Si ma intreb pe mine aici, in asta viata,
De cand traiesc in doruri la ce am fost util ?

Si sunt mai mult in lume ca umbra trecatoare
Ce-o lacrima arunca in cursu-i d-un minut,
Ce nici nu invaleste, nici da acestui soare
Mai multa stralucire, nici fermec mai placut ?

Ma-ntreb ce este oare a noastra misiune,
Noi, care-aici in viata n-avem decat o zi ?
Noi, ale caror fapte, tarana, fala, nume
Se spulbera in vanturi -nainte d-a luci ?

Cararea mea in lume se sterge de sub soare :
Amara calomnie paleste-al sau color.
Tot omul lasa-n urma-i ce lasa-o dulce floare :
Prefumul d-o secunda pe vantul trecator.

A unei soarte astfel, vai! pretuia durerea
Ce inimele nostre adapa cu venin
Necazul unei mume, ce si-a zdrobit placerea
Veghind cum se formeaza al ei prunc pentru chin ?

Acest argil molatec ce vantu-o sa rapeasca,
Ori merita onoarea sa poarte-n al sau san
O flacara de spirit, rasfrangere cereasca,
Ce ca un rob asculta de lut ast crud stapan ?

Asa ma-ntreb si Domnul raspunde bland dorintii :
" Tot ce traieste-n lume are cuvant profund.
O floare sa profume in capistea fiintii,
O raza sa-aureasca abimul fara fund !

O lacrima s-aline un suflet in durere.
Si roua sa fragide arsitele de zi, 
Si tu s-aduni p-o frunte sarutul de placere.
O, muritor ! iubeste, ca maine vei pieri ! "

Din volumul " Reverii " 
Tu dormi

Seara-i dulce si senina,
Aerul imbalsamit,
Luna poleita, plina,
Umbrele s-au aurit.
Roza, drag simbol al vietii,
Raspandeste-al ei parfum;
Iar tu, fiica frumusetii,
Dulcea mea, tu dormi acum?
Tu lipsesti si tot lipseste !
In desert a noptii stea
Cu dulci raze straluceste,
Tu lipsesti, o ! dulcea mea !
Vai ! tu dormi, cand timpu-aduce
Un minut atat de rar,
Si cand gura ta cea dulce
Arde plina de nectar !
Si cand eu cu intristare
Insotesc un imn de dor
Cu placuta suspinare
Dulcelui privigator ?
Uiti ca timpul trece iute ?
Uiti ca traiul e un vis
Ce pe florile nascute
Orice dimineata-a scris ?
Mina juna-ti frumusete
Fata ta va parasi,
Rasuri, gratii, tinerete,
Orele le vor cosi.
Coama ta, cu spicuri de-aur,
Se va scutura sub nea,
Si al sanului tezaur
Va seca, frumoasa mea !
Fluturatica junime
De la tine va fugi.
Numai genele-ti divine
Lacrimile vor stropi.
Alta poate sa-ti ia locul
Altii roza va zambi ;
Pentru tine siminocul
Singur va mai inflori.

Din volumul " Florile Bosforului " 
Muresul si Aluta (Oltul)

I

- " Da-mi o floricica din a ta cosita,
Sa ma lecuiasca de-al meu aspru dor,
Caci asa se zice, dulce copilita,
Si-ar fi rau, rau foarte, sa ma lasi sa mor !

- " Murese ! da-mi pace, nu-s vindecatoare,
Din a mea cununa nu dau nici o floare "
Zice. Noaptea deasa cade peste vale.
Ei se pierd sub maguri, dupe brazi stufosi.
Iar Aluta plange, lacrimile sale
Cura-n calda roua din doi ochi frumosi.

Sub un ulm Aluta cata sa se culce,
Si cu flori de munte face fraged pat.
Muresul ii zice : - " Dalba mi-esti si dulce.
Oh ! fii bunicica, da-mi un sarutat ! "
- "De-o dormi cu pace si te-i destepta,
Mane mai in urma, poate ca-ti voi da."

Amandoi se culca; fata-n florioare,
El mai pe departe sub un plop umbros.
Amandoi se-asculta cine doarme oare
Pana ce-i rapeste somnul mangaios ;

Dar Aluta dulce se desteapta lin
Pleaca si pe cale-i zorile lumin.

II

Soarele saruta Muresul pe gene,
Mures se desteapta, cheama mandra sa ;
Nimeni nu-i raspunde, numai codru geme,
Numai al sau suflet dulce suspina.

El alearga plaiul fara s-o-ntalneasca,
Via lui durere creste nencetat.
Ursitoarea vietei, ca sa-i indulceasca
Dorul ce patrunde sufletu-i curat,
P-amandoi ii schimba-n doua rauri late,
Muresul si-Aluta, putin departate.

Aste doua rauri de atunci tintesc
Ca sa se-ajunga si nu se-ntalnesc.

Din volumul " Basme "