Buchetul
(de Alexandru Macedonski) Era un cer umplut de soare Când ți-am adus într-un buchet Iubirea mea mistuitoare Și-al inimei adânc secret. Buchetu-a fost a mea junie, Și dacă astăzi s-a uscat, Tu poate nu l-ai sărutat, Maria mea, Marie. De veci ne-a despărțit destinul, O știi și tu, o știu și eu, Dar când iubirea e ca vinul, Să te dezbeți e greu – e greu. În orele de reverie, Dacă ții minte-acel buchet, Gândește-te și la poet, Maria mea, Marie. Literatorul, 1882, Din volumul “Excelsior”, 1895 Categorii: |
Flowers in a vase (1688-1698) by Johan Teyler (1648-1709)
|