Șalul negru
(de Alexandr Sergheevici Pușkin)
Mă uit la șalul negru ca un ieșit din minți,
Și-i sufletul meu veșted răzbit de suferinți.
Pe cînd fusesem tînăr și-ncrezător, trufaș,
O tînără grecoaică iubit-am pătimaș.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplită se arătă curînd.
Stam între oaspeți veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi bătu la ușă, șoptindu-mi, un străin:
-„Petreci între prieteni și nu știi nicidecum
Că tînăra ta greacă te-nșală chiar acum”.
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Și l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Și-o crîncenă mîhnire se răsucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simțeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceața, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în brațe, un armean.
n-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tîlharul n-avu vreme să scape din sărut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap și-ntins,
Privind năuc la fata ce,-ngălbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tăcerea, văd sîngele: tîșnea...
s-a prăpădit grecoaica și dragostea cu ea.
Smulgîndu-i șalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am șters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezdna cărîndu-i pe sub porți,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morți.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcuta noapte în trista-mi viață nu-i.
Cu sufletul meu veșted răzbit de suferinți
Mă uit la șalul negru ca un ieșit din minți.
1820
Traducere de Igor Crețu
(de Alexandr Sergheevici Pușkin)
Mă uit la șalul negru ca un ieșit din minți,
Și-i sufletul meu veșted răzbit de suferinți.
Pe cînd fusesem tînăr și-ncrezător, trufaș,
O tînără grecoaică iubit-am pătimaș.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricînd,
Dar ziua cea cumplită se arătă curînd.
Stam între oaspeți veseli, voios sorbind din vin,
Cînd îmi bătu la ușă, șoptindu-mi, un străin:
-„Petreci între prieteni și nu știi nicidecum
Că tînăra ta greacă te-nșală chiar acum”.
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Și l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Și-o crîncenă mîhnire se răsucea în piept.
Ajuns la pragul fetei, simțeam că nu mai pot,
În ochi căzuse ceața, eram sleit de tot.
Intrai în casa singur: acolo, pe divan,
Se săruta cu fata, în brațe, un armean.
n-am mai zărit nimic, doar spada s-a zbătut,
tîlharul n-avu vreme să scape din sărut.
Jucai apoi pe trupul lipsit de cap și-ntins,
Privind năuc la fata ce,-ngălbenînd, s-a stins.
Imi amintesc tăcerea, văd sîngele: tîșnea...
s-a prăpădit grecoaica și dragostea cu ea.
Smulgîndu-i șalul negru din scumpul cap ucis,
Mi-am șters de sînge spada, rîzînd de vechiul vis.
Iar robul meu prin bezdna cărîndu-i pe sub porți,
În valuri dunărene i-a prăvalit pe morți.
De-atunci nu-mi pun sărutul pe ochii nimănui,
Nici o plăcuta noapte în trista-mi viață nu-i.
Cu sufletul meu veșted răzbit de suferinți
Mă uit la șalul negru ca un ieșit din minți.
1820
Traducere de Igor Crețu