De câte ori, iubito...
(de Mihai Eminescu)
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri răpezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei păreche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
.....................................................
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
1879
(de Mihai Eminescu)
De câte ori, iubito, de noi mi-aduc aminte,
Oceanul cel de gheață mi-apare înainte:
Pe bolta alburie o stea nu se arată,
Departe doară luna cea galbenă – o pată;
Iar peste mii de sloiuri de valuri răpezite
O pasăre plutește cu aripi ostenite,
Pe când a ei păreche nainte tot s-a dus
C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.
Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,
Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,
Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi.
.....................................................
Suntem tot mai departe deolaltă amândoi,
Din ce în ce mai sigur mă-ntunec și îngheț,
Când tu te pierzi în zarea eternei dimineți.
1879