Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeți, cum plânge la Iordan o desfrânată... Voi, care sufletul în două frângeți și-amiază vă e mintea luminată...
Pe voi, călugări mari și mici și șterși de veacul rău, de ochii mei prea slabi, pe tine, cin sfințit, ca să reverși din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi...
În fața voastră, când vă scriu, mă-nchin, în fața voastră, când vă cânt, mă rog, voi, mâna Domnului muiată-n crin și Veșniciilor, aici, zălog...
În fața voastră în genunchi mă plec și la picioare gândul vi-l depun... Nu semne-aștept la cele ce vă spun, ci pe Iisus să-mi dați, să-L am întreg!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Ardere-de-tot
lui Valeriu Gafencu
… aici, răsare-n mine o chilie în care s-a sfințit un pustnic blând… zidea virtuți cerești în trup plăpând și-n ochi purta smerita-bucurie...
De priveghere lungă – albă floare – se rezema cu fruntea de pervaz și luna-i săruta sfințit obraz când i-asculta cuvântul ca o boare:
„O, vino, rob rău, somnule, și-mi poartă cu tine, visul, peste unda moartă… un ceas de vreme urcă-mă șuviță, în Crama-Împărătească, rod-de-viță!...”
De funia nădejdii viu s-agață și-n rugăciune treptă-naltă suie, amiezile simțirilor descuie și îngerilor, iată-l… față-n față!...
L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…, cu neaua-Înțelepciunii-apoi l-au nins, purificându-i duhul, înadins, să fie-asemeni lor, chip și măsură!...
Un înger... a făcut un semn în cer!... El vede Fața-lumii Nevăzute... cuvintele aude... nenăscute, cu inima topește vămi de ger!...
De câte ori pământul, fără splină, se duce, taur negru, rostogol, de câte ori îl săgetează-n gol harapi cornuți, mereu în nehodină?!...
Un sul de carte-i cerul strâns cu nod și ultim semn pământu-n alfabet... Altarul-Viu al Marelui-Profet primește jertfa, Ardere-de-tot!...
În Rugăciunea-focului, adoarme... Târziu, lumina candelii se stinge... un înger furișându-se-n chilie deasupra frunții, nimb subțire-i ninge!... Vrășmașii gem la pragul lui, pe coarne!...
Movilă-i stă nisipul lângă ușă... A tot crescut rugina pe zăvor, uleiul a-nflorit într-un ulcior, dar trupu-i stă-n genunchi, deși-i cenușă...
Pe-o laviță, alături, rânduite mai multe cărți. Pe-o foaie în Ceaslov scrisese el sfințitul lui hrisov în patru rânduri, vorbe aurite:
„Să mă iertați, părinților, vă rog, C-având puțină treabă, azi, cu Domnul, m-a biruit, în rugăciune, somnul și v-am lăsat cenușa mea, zălog...”
Dar necrezând că-i mort cu-adevărat cu mâna l-am atins peste veșminte... Se risipi cenușa lui fierbinte și, sărutând-o… am plâns îngândurat...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Cântec de început
„Și a pus în gura mea cântare nouă, Cântare Dumnezeului-celui-Viu.” (Psalm)
Cânt, un Gând, un Cuvânt, o Lucrare! Cânt, întreit sfântă-cântare. Pentru Chipul-de-Taină! Și-L îmbrac într-o haină pe care-o țes tot mereu curcubeu în inel... Cânt pentru El, pentru Dumnezeul-din-Cer psalm-de-mărire în Templul-Luminii NEÎNVINSE!
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Cu ciobul minții
Doamne, m-am apucat să car Lumina Ta cu ciobul minții mele în bojdeuca mea… Și… nu știu ce-am făcut fiindcă, din ziua și chiar din ceasu-n care-am început, i se cojesc pereții și cade toată tencuiala ei de lut!...
Doamne, m-am apucat să car Lumina Ta cu ciobul minții mele… Și-acum, zidirea mea, pe Stâlpii-Înțelepciunii o-nnoiesc și-așez Icoană, Chipu-Împărătesc, Al Celui-ce-a-făcut, cu darul Lui, Din ciobul minții mele Tron Ceresc!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Mama vrea să cânt…
(o nălucire din mintea mea)
Ce să-ți cânt, mamă, ce să-ți cânt?!... Pe unde-am fost eu lumea nu cântă! Ci numai tremură sub bici, plânge și priveghează și scuipă sânge... Ce să-ți cânt?!...
Te uiți la mine, mamă, ca la o arătare străină și bolnavă… Nu sunt stafie! Sunt om, mamă! Mi-e foame și mie! Dar, mai ales mi-i sete! O, nu de apă! De viață, mamă, de viață-adevărată! Fără ziduri…, fără lanțuri..., fără paznici la poartă…, fără Satan, în gânduri, de gardă...
O, mamă, va veni o zi când nu vei mai plânge! Și-atunci fiul tău o să cânte, Să cânte și luminii, și ție, Să cânte de bucurie Cântec de mărire, cum a cântat lui Dumnezeu, David, din psaltire!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Nuntașul Cerului
„Fericiți cei chemați la Cina-Nunții-Mielului.” (Apocalipsa 19, 9)
Mi-am făcut inima alăută și cuvântul arcuș să-ți cânt, o, Mire, în viața aceasta – noapte de îndelungă priveghere – cântarea mult plăcută…
Imn și dulceață în gura celor vii, nu celor morți, sosiți din patru Răsărituri ale lumii și Te slăvească în Cetatea Ta prin cele Patru Porți…
Dar, vrând să gust și eu din vinul Bucuriei în cântul meu în ritmul melodiei, îmi făuresc Potirul…
Lucrez cu FOCUL să-i lămuresc metalul prețios pe care valul lumii – puhoi nesățios – l-a învârtoșat cu zgură și mătrăgună... Și-l curățesc, îl șlefuiesc, să mi-l desăvârșesc La Nunta-Păcii-Veșniciei-Tale să nu lipsesc!... Nuntaș al Vieții-fără-de-sfârșit m-am socotit nevrednic să cutez să nu mă-mbrac în Strai-de-Sărbătoare... De-aceea, Mire, potirul meu e-o floare în care-am pus un Gând, un Cântec, un Izvor.
Un Gând, Credința mea în Tine Un Cântec, Nădejdea mea în Cel-ce-Este, în Cel-ce-a-Fost, în Cel-ce-Vine! Și un izvor, din care, bând, în Dragoste să fiu nemuritor!...
De-aceea, Mire, mi-e ochiul minții mele Vatră-de-Jăratec! Cutezător, Albastră-Înțelepciunea am pus-O dinadins Berbec-întâi-născut, în Rug-încins...
Tainic s-O jertfesc pentru Dorul inimii mele!... Știi, ea mereu în nebunia dragostei a cerut viață din Viață-de-Dumnezeu!...
Acesta este Cântecul meu, Mire!... Numai Tu îl știi! Pentru Tine-l cânt, în simțire!... E Cântecul Mărețului-Ospăț-Împărătesc, Unde mâncarea și băutura este Lumină!
Nuntașii, Bucuria n-o plătesc!... Cine are Potirul sau știe să cânte, să poftească! Să intre la Cină! Numai cine are Potirul sau... știe să cânte...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
„Misterul Brazilor”
Sufletul meu colindă noaptea și ziua, colindă ziua și noaptea prin pădurea de turle din Brazi... ca o stafie-a-dragostei, în primul cămin de tineri nefamiliști... La nivelul (etajul) cel mai înalt!... Urcă pitulat pe scara de servici... Ba-i aici..., Ba... nu-i aici!... Arde ca un licurici! – Sufletul meu, sufletul meu, cum stai lângă poarta „cetății” și nimeni nu-ți deschide, nimeni nu te-aude, nimeni nu te știe... Ca într-o chilie întunecată, zăbrelită, un monah, o stafie!... Ah, suflete plin de necaz, stai mut cu rugăciunile tale scrise demult în rime de „cuvânt zălud”... Stai strâns ca într-o diafragmă de beton, sufletul meu, înfricoșat de lume, de viață... de tot... și de om!... Parcă-ai fi mort!... Taci!... Că te-am legat cu vraja rugăciunii să nu treci prin zidul dintre-a treia și-a patra chilie... Din coridorul lung s-ar auzi ca un ecou șoapta ta... oare, până la glezne, până la genunchi..., până la brâu...!? Eu știu?... Căci te-am zidit ca pe Ana lui Manole... Adu-ți aminte cum ascultai ciocârlia în grâul roșu de maci...
Taci! Mai știi cine poate s-audă? Nu trebuie s-aud nici eu! Sau, poate, nici Dumnezeu? Și până când?!... Nimeni!?... – O, nu! S-aude, sufletul meu! S-aude geamătul, plânsul tău!... S-aude până la Dumnezeu!... O, ce înviere!... Ce înviere!... Ca o nebunie!... Auzi, tu, sufletul meu, auzi! Să te dezgroape din putreziciune cu ciocanele, cu baroasele, cu târnăcoapele, din piatră ferecată... Flacără... Floare... Viață pentru Veșnicie!... Ce sfântă-nebunie..., sufletul meu? – Fricosule! Cântă acum lui Dumnezeu! Cântă de bucurie!... Cântă lumii..., cântă-mi și mie!... Fire-ar să fie!... Te-ai îndoit un pic de Veșnicie, ca Petru!... Fricosule!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Scrisoare prin poștă… din gând – Primăvara ‘43
Dragă mamă, la noi au înflorit caișii (zăresc pe sub oblon de ferestruie) și sălciile plâng pe malul apei... căci curge mai aproape Aiudelul pe dealuri, turme de cârlani agale suie și-mână-n urma lor copilele bălaie...
Deasupra, cerul și-a deschis adâncul și-n albăstrimea-i mi se pierde gândul... și soarele se scoală mai devreme și cată, spre fereastra mea, la mine...
Eu nu mai pot acum să ies din „casă” și stau cu dorurile, ciucur, la zăbrele... Le-aș da frâu liber, peste zări să zboare, dar mi-e că voi rămâne fără ele...
O, mamă! Doar gândul pentru tine-i liber și numai el gonește-ntre hotare... Primește-l, dulce mamă, lasă-l, sărutul meu să-ți pună pe picioare!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii”
realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu
Vin’, îngere!
... cine poate să cânte cum cânt eu cu sufletul când se coboară încet, pe geana-amurgului, îngerii trandafirii ai înserării?!.. Se scutură flori albe de salcâm pe streșini de parcă ninge puf din aripile lor... și fumul-nalt din horn se urcă-ncet, ca fumul jertfei, și se-anină, ca poduri, ca ostroave, în marea-albastră și înaltă pe care se opresc să se-odihnească sufletele care urcă-n cer... O, Ce dor de Paradis mi s-a deschis în suflet!... Ce dor, ce dor!... Și cât de necuprins!... ...Până nu pier, vin’ îngere, și ninge peste mine nea de rugăciune, să mor ușor, să mă ridic ca fumul jertfei... Până nu pier, vin’ îngere, și mă învață plânsul rugăciunii!...
Din antologia „Acești mari poeți mici”. Texte culese de Mihai Rădulescu din antologia „Poeți după gratii” realizată de Constantin Aurel Dragodan și publicată de Mihai Rădulescu