Dorință
(de V. Copilu Cheatră)
Cuvintele mele-s țâraie
De lacrimi și sânge.
Cine-n adâncul lor plânge,
Că plânsul alină, nu taie?
Focul în ele s-ar stinge
De n-ar fi așa vâlvătaie
Și dorul, de doruri, e claie.
Nici vremea nu-l frânge.
În versuri tot vie mi-ai mas,
Ca inima urcată-ntr-o stea
Lângă tristețe de veghe să stea,
De când fără tine-am rămas.
Cu durere și grijă te cânt
Și-aș vrea să te-ncui în cuvânt.
Din „Constelația Iuliei”
(de V. Copilu Cheatră)
Cuvintele mele-s țâraie
De lacrimi și sânge.
Cine-n adâncul lor plânge,
Că plânsul alină, nu taie?
Focul în ele s-ar stinge
De n-ar fi așa vâlvătaie
Și dorul, de doruri, e claie.
Nici vremea nu-l frânge.
În versuri tot vie mi-ai mas,
Ca inima urcată-ntr-o stea
Lângă tristețe de veghe să stea,
De când fără tine-am rămas.
Cu durere și grijă te cânt
Și-aș vrea să te-ncui în cuvânt.
Din „Constelația Iuliei”