Priveghere
Am privegheat ca 'n paraclis
oglinda, cu steaua ei albă de vis
şi cu mine singure 'n odaie.
Luna creştea 'n ferestre albastră
lumină pe lumină să 'ndoaie.
Sabia singurătăţii nu sclipea dreaptă
lucioasă tăiuşuri de-asupra frunţii,
ci sub uşi, pe brânci și tăcută,
luneca în şerpi lungi de apă,
În puhoaie creştea ca munţii.
La poartă mână omenească
nu s'a oprit să bată;
pasăre 'n văzduh n'a trecut.
A fost un ceas de nimeni ştiut
când lacrima îngerului căzut,
a înscris pe cer roşii evantalii,
pe mişcătoarele ape pure
afrodiziace danțuri de coralii.
Oglinda m'a privit speriată
cu stelele-i polare învinse,
dar în întunerec n'a mai fost nimeni.
Lămpile minţii de mult erau stinse.
În odaia cu şerpi lungi de vise
au privegherea cine o sfârşise?
(Vremea).
Antologia poeților tineri
Am privegheat ca 'n paraclis
oglinda, cu steaua ei albă de vis
şi cu mine singure 'n odaie.
Luna creştea 'n ferestre albastră
lumină pe lumină să 'ndoaie.
Sabia singurătăţii nu sclipea dreaptă
lucioasă tăiuşuri de-asupra frunţii,
ci sub uşi, pe brânci și tăcută,
luneca în şerpi lungi de apă,
În puhoaie creştea ca munţii.
La poartă mână omenească
nu s'a oprit să bată;
pasăre 'n văzduh n'a trecut.
A fost un ceas de nimeni ştiut
când lacrima îngerului căzut,
a înscris pe cer roşii evantalii,
pe mişcătoarele ape pure
afrodiziace danțuri de coralii.
Oglinda m'a privit speriată
cu stelele-i polare învinse,
dar în întunerec n'a mai fost nimeni.
Lămpile minţii de mult erau stinse.
În odaia cu şerpi lungi de vise
au privegherea cine o sfârşise?
(Vremea).
Antologia poeților tineri