Zorica Teodosia Laţcu

      pentru sora Ecaterina,
      Galaţi, 30 iulie 1958

De câte ori în casă ţi-am venit,
De câte ori cu zâmbet m-ai primit,
Am auzit cuvintele divine:
Străin am fost şi m-ai primit la tine.
De câte ori la masa ta m-ai pus,
Cu noi a stat şi Mirele Iisus,
Şi El cu glasul blând a cuvântat:
Flămând am fost şi tu m-ai ospătat…
De câte ori vreo haină mi-ai cusut,
Surioară, mie iarăşi mi-a părut,
C-aud cum zice-al nostru Împărat:
Eu gol am fost şi tu m-ai îmbrăcat.
Şi când în boala mea mă îngrijeşti,
Cu milă şi cu drag când mă-ncălzeşti,
Aud acelaşi glas printre suspine:
Bolnav am fost şi ai venit la Mine.
Deaceea zelul tău e sfânt şi bun
Surioara mea, şi adevăr îţi spun:
De câte ori cu dragoste-mi slujeşti
Pe dulcele Iisus Îl odihneşti.
 
 
Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Clopotele de-nviere,
Aduc lumii mângâiere
Şi pribegilor durere.

Creştinii ouă ciocnesc
Învierea preznuiesc,
Numai eu stau şi privesc.

Arde inima-mi de dor
După mamă şi surori, 
După scumpul frăţior.

Doar atât aş vrea şi eu,
Să dea Domnul Dumnezeu
Să-mplinească dorul meu.

Să mai facem o Înviere, 
Fără lacrimi şi durere, 
Numa-n caldă mângâiere…


Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

La Icoana Ta Prea Sfântă,
Sufletu-mi cu dor împlântă 
Un mănunchi de sărutări
Pentr-a Tale îndurări.
Îţi sărut piciorul Sfânt, 
Ce-a sfinţit acest pământ, 
Ca într-a vieţii cale, 
Să merg pe urmele Tale.
Tivul hainei Ţi-l sărut,
Eu, făptura cea de lut,
Ca slăvitul Tău veşmânt
Să-mi fie acoperământ.
Şi la urmă  îndrăznind,
Către mâna Ta mă-ntind
Ca Tu să mă duci de mână
Către Fiul Tău Stăpână!
Iar apoi, ca o pecete, 
Buza mea pe îndelete 
Se apleacă în tăcere 
Pe faţa Ta cu durere 
Ca să-nveţe de la Tine, 
Taina tăcerii depline…

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

O Tu, Măiastră suferinţă, 
Cu dor cuprinzi
Întreaga mea fiinţă. 
În ea aprinzi
Lumini de cunoştinţă,  
Mă-nveţi întreg 
Adâncul omenesc, 
Mi-arăţi sublimul
Cel Dumnezeiesc, 
Mă-nveţi să trag hotare firii 
Şi să-nţeleg întinderea … iubirii 
Îmi luminezi cu flăcările Tale 
Nemărginirea Lumii siderale. 
Mă duci adânc, tot mai adânc, 
În jos, 
Mă urci pe culmi de bine 
Şi frumos.

Mă duci în voia Ta să mă struneşti 
Să mă înalţi mereu şi să mă creşti 
S-ajung pân’ la măsuri Dumnezeieşti,
Să-mi speli cu lacrimi ochii ne-ncetat 
Ca vasul meu să fie-n veci curat. 
În tălpi şi-n mâini să-mi baţi mereu piroane 
Să-mi  răstigneşti pornirile avane,
Cu  biciul tău de joc să  mă  loveşti 
De tot ce-i lume să mă curăţeşti, 

Din harul Tău să-mi dai, mereu 
Să-mi dai 
Blândeţea, mila, dragostea din rai, 
Pe Crucea ta măiastră suferinţă,  	
Să-nalţi la Cer săraca mea fiinţă  .


Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Cei vechi credeau că te-a furat din Cer 
	Titanul Prometheu,
Ca oamenii să crească în puteri
Iar eu, 
Te vreau simbol al vieţii mele 
Pe tine Focul coborât din stele!
Mă uit cum pâlpâi, cum te-nvăluieşti
Cum te ridici în flacără, cum creşti
Şi ascult cu ochi-nchişi ce povesteşti
Despre păduri de fag şi de stejar,
Despre zăvoaie lângă ape mari, 
Şi despre lanul cel de păpuşoi 
De pe la noi.

Ci dacă arzi cu cocs şi antracit,
Mai multe ai de povestit:
Despre păduri imense înnecate, 
În apele sălbatic revărsate. 
Despre câmpii care s-au strâns în cute, 
În erele trecute…
Şi câte taine spun în limba lor, 
Sclipirile de foc doborâtor!
Ci eu aş vrea ca pilda lor, 
Să-mi fie zilnic de învăţătură  
Să fiu şi eu o sursă de lumină şi căldură.  
Să degajez mereu din viaţa mea sărmană,  
Lumină, dragoste fără prihană.
Chiar de-oi rămânea până la urmă, zgură  
Să ştiu că mângâierea mâinii mele 
A alinat în lume vre-o rană,  
Şi că scântei din gândul meu, 
Au luminat un întuneric greu,
Şi  atunci viaţa mea nu va fi vană.  
Voiu fi, atunci şi eu ca tine, 
Tu Focule cu pâlpâiri senine !


Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Azi e praznic luminos, 
E Crăciunul cel voios;
Prunc mic Domnul S-a făcut
Şi în iesle S-a născut.
Toţi creştinii prăznuiesc 
Şi de Prunc se veselesc.
Dar Soborul de Fecioare 
Nu mai are sărbătoare.
Că petrec în greu necaz 
Şi cu lacrimi pe obraz.
Sunt hulite şi orfane, 
Prigonite şi sărmane. 
Fără Mamă-fără Frate,
Prin străini împrăştiate.
Maică Sfântă Prea Curată 
Mila mare ţi-o arată, 
Lasă-ţi Îngerii să zboare, 
Peste neagra închisoare; 
Mamei Scumpe să îi spună,  
De la noi, o veste bună: 
Că o aşteptăm să vină,  
Să ne aducă iar lumină,  
Aşteptăm pe Frăţior 
Pe doritele Surori
Şi să facem Prăznuire 
Sus în deal la Mănăstire 
Tot soborul să slujească  
Pruncu-n iesle să zâmbească.

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Eu nu am cuvinte să vă mulţumesc,
Căci m-aţi primit cu suflet părintesc
Şi cu prinos de dragoste curată,  
Mi-aţi fost aici o mamă şi un tată.  

Tot ce-aş putea să spun, nu poate fi 
Decât o gângureală de copil,
Când limba-ncepe abia să se deslege 
Pe care mama totuşi o-nţelege. 

În gângureală mea copilărească,  
Răspund la grija voastră părintească:  
Să ştiţi aşa părinţii mei iubiţi 
Că nu numai pe mine mă primiţi. 

Căci nu sunt singură în drumul meu, 
Atât de lunecos şi-atât de greu
Nu-s singură pe drumul cel spinos,
Cu mine nevăzut este Hristos. 

Şi El în lumea asta e pribeag 
Şi umblă neştiut din prag în prag, 
Cu mine e şi Maica Prea Curată  
În pribegia ei neîncetată. 

Umblând necunoscută prin norod 
Şi tresărind de frica lui Irod.
Cu mine vin şi Sfinţii cei din veac 
Pe care i-a gonit vicleanul drac. 

Apostoli, ucenici şi cuvioşi
Ce-au pribegit prin codrii întunecoşi
Prin munţi, prin peşteri, prin ostroave-ascunşi
De dragoste în inimă străpunşi.

Ce-au suferit senini orişice chin 
Ca să se bucure în Cer deplin
Cu mine pribegesc, luaţi aminte 
Tot şirul sufletelor mari şi sfinte! 

Ce-au răsărit ca stelele târzii
Pe cerul blândei noastre Românii, 
Şi iară sfinţii toţi cu mine vin 
Sfârşiţi de post, de rugă şi de chin 
Şi bat şi ei pe rând  la porţi ca mine 
Cer adăpost la casele creştine. 

Şi-atunci când sufletul vi s-a deschis 
Şi-o vorbă caldă dragii mei mi-aţi  zis, 
Când aşternut şi hrană voi mi-aţi dat 
Cu mine Cerul tot l-aţi mângâiat. 
De aceea pragul vi-i blagoslovit: 
Cu mine pe toţi sfinţii I-aţi primit!

                           1957
                pentru familia Cocoş din Braila,
         drept  recunoştinţă  că  ne-a primit în casa lor 
                  când  noi eram foarte prigonite ; 
          Mi-a dictat şi eu am scris. Sora Ecaterina

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

O! Fecioară prea miloasă, 
Care atunci ai alergat,
Şi cu mâna ta duioasă  
Pe Iisus l-ai mângâiat,

Tu, ce faţa-nsângerată 
Cu năframa I-ai uscat,
Şi-ai căzut îngenuncheată 
Lângă chipul înspinat,

Vino astăzi tu, fecioară, 
Vino cu năframa ta 
Şi în temniţă coboară 
Către cei ce zac în ea…

Căci acolo-n închisoare, 
Lacrimi curg neîncetat, 
Nu e râs nici sărbătoare 
Numai plânset şi oftat. 

Şi acolo, prea milioasă,  
O fecioară ve-i afla, 
Ca şi tine de frumoasă,  
Cu podoabă ca a ta.

Ea acolo zace-n chinuri
Ochii îi sunt viu izvor,
Şi în lacrimi şi suspinuri 
Ea se mistuie de dor.
 
Tu să-ţi iei năframa-ţi sfântă 
Şi să ştergi al ei obraz,
I-alină dorul ce-o frământă,  
Să ridici-al ei nezaz. 

Şi s-o faci să simtă iară  
Dorul nostru-a[l] tuturor, 
Ca un vânt de primăvară  
Dulce şi alinător. 

Şi s-o mângâi, o fecioară  
Ca pe Dulcele Iisus, 
Şi s-o faci să n-o mai doară  
Astăzi chinul ei nespus. 

Ca de praznicul tău mare 
Când te bucuri tu în Cer 
Ea să simtă uşurare, 
În nevoi şi în dureri.

		1957

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Vrem să v-ajungem din-napoi,
Venim şi noi, venim şi noi 
Pe acelaşi drum de voi stropit 
Cu rumen sânge încropit.
Noi urmele vi le căutăm 
Le dezmierdăm, le sărutăm
Şi-ncepem ca nişte copii 
În urma voastră a păşi.
Dar paşii voştri au fost mari 
Lăsat-au urmele prea rari, 
De-aceea noi ne străduim 
Şi alte urme să croim, 
Ca cei ce vor veni apoi  
Din zarea largă după noi, 
Să afle urmele pe-aici 
Mai dese pentru paşi mai mici. 
Noi vă urmăm din paşi în paşi
Oricât vă sunt de uriaşi,
Ca să v-ajungem din-napoi
Venim şi noi, venim şi noi!

                      1989

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

        Străjer, străvechi şi plin de bărbăţie 
        Gorunul uriaş spre ceruri cată 
        La umbra lui, pe-o vreme-ntunecată 
        Trei căpitani şi-au fost jurat frăţie.
                               St.O.Iosif

Mă aşteaptă chinul roţii, 
Chinu-i indoit, 
Visul ce-l visam cu toţii
Nu s-a împlinit.
Petele-mi fierbinţi de sânge
Neaua vor topi,
Inimile se vor frânge,
Şi se vor boci.
Nu mi-i inima fricoasă 
Că mâine am să mor,
Ci mi-e dragostea miloasă 
Faţă de popor.
Nu mi-e jale de viaţă,  
Că mâine am s-o las
Şi că lupta mea măreaţă 
Vană a rămas.

Visul meu de slobozenie 
Pentru care mor, 
Să-l plinească cu sfinţenie 
Veacul viitor.
Moştenire de la mine 
Neamului meu las:
Să se lupte până vine
Al răsplăţii ceas!

Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale, 
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată, 
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne’ntinată, 
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie, 
Prin care-n ceruri amintim mereu 
Că este pe pământ o Românie. 

Şi dacă neamul plânge în nevoi, 
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi, 
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.


Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu

Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând
Pentru biruinţa Crucii prea cinstite, 
Cei ce în clipa morţii au avut în gând 
Numele Treimii prea blagoslovite,
Şi pe toţi aceea care au râvnit
Slava şi cununa mai presus de minte, 
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăţia Slavei Tale sfinte. 
Pe toţi Mucenicii Neamului, Eroi, 
Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite, 
Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi, 
Şi ne scot în grabă tainic din ispite, 
Şi pe toţi aceea care pentru neam, 
Au trăit în temniţi, ca-n nişte morminte, 
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăţia Slavei Tale sfinte. 

Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt 
Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,
Toţi câţi dorm cu trupul în acest pământ 
În hotarul ţării noastre prea alese, 
Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi
Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăţia Slavei Tale sfinte. 


Şi pe toţi aceia care neştiuţi
Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane, 
Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi 
Şi-n biserici nu au slujbe şi canoane, 
Pe toţi  sfinţii care numai Tu îi ştii 
Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,
Pomeneşte-I Doamne, Tu când vei veni, 
În Împărăţia Slavei Tale sfinte. 
                          
Poezie inedită, culeasă de Nelu Baciu