Poetul săptămânii Poeți români Poeți străini De la voi Media Despre noi


Poezii de dragoste
Poezii pentru copii
Poezii crestine
Poezii despre mama
Poezii de primavara


Puteți primi o poezie pe săptămână prin
Consultanta IT
Marius Apetrei

Wislawa Szymborska

(1923 - 2012; biografie)

Posibilități
Întoarceri
Nevasta lui Lot
Bunătatea orbilor
Teroristul... pândește
Laudă surorii mele
Unora le place poezia


         

Posibilități

Prefer cinematograful.
Prefer pisicile.
Prefer stejarii de pe Warta.
Pe Dickens îl prefer lui Dostoievski.
Prefer să iubesc oamenii
în locul omenirii.
Prefer să am alături ac și ață.
Prefer culoarea verde.
Prefer să nu afirm
că toate au o motivație.
Prefer excepțiile.
Prefer să plec mai devreme.
Prefer să discut cu medicii despre altceva.
Prefer ilustrațiile vechi.
Prefer absurditatea scrierii versurilor
absurdității de a nu le scrie.
Prefer, cînd vine vorba de iubire, aniversările
sărbătorite-n fiecare zi.
Prefer moraliștii
care nu-mi promit nimic.
Prefer bunătatea vicleană naivității.
Prefer pămîntul în civil.
Prefer țările cucerite celor cuceritoare.
Prefer să am rețineri.
Prefer iadul haosului iadului ordinii.
Prefer poveștile fraților Grimm titlurilor de ziar.
Prefer frunzele fără flori florilor fără frunze.
Prefer cîinii cu cozi netăiate.
Prefer ochii luminoși pentru că ai mei sînt întunecați.
Prefer sertarele.
Prefer multe lucruri nemenționate aici 
multor lucruri nici ele menționate.
Prefer zerourile risipite întîmplător 
celor așezate în coada altor cifre.
Prefer scurta existență a insectelor eternității stelelor.  
Prefer să bat în lemn.
Prefer să nu întreb cît timp și cînd.
Prefer să țin cont chiar și de faptul
că existența își are rațiunea sa.  

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii

         

Întoarceri

S-a întors acasă. N-a scos nici un cuvînt.
Era limpede – ceva n-a mers așa cum trebuia. 
S-a lungit în pat în hainele ce le purta.
Și-a tras pătura peste cap.
Și-a strîns genunchii la piept.
Are aproape patruzeci de ani, dar nu și în acest moment.
Acum e ca în pîntecul mamei sale,
înveșmîntat în suficiente straturi de piele, adăpostit în întuneric.
Mîine o să țină un discurs 
despre homeostazia în cosmonautica megagalactică. 
Acum însă, e ghemuit și adormit.

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii

         

Nevasta lui Lot

Probabil am privit în urmă din curiozitate.
Dar e posibil să fi avut și alte motive.
Am privit în urmă jelindu-mi vasul de argint.
Din neatenție, în timp ce-mi încheiam sandala.
Să nu mai văd ceafa plină de virtuți
a soțului meu, Lot.
Știam că nici de-aș cădea moartă
nu s-ar opri din drum.
Din nesupunerea unui om înjosit.
Cercetînd dacă pe urme îmi călca cineva.
Lovită de tăcere, sperînd că Dumnezeu se răzgîndise.
Cele două fiice ale noastre dispăruseră peste vîrf de deal.
Simțeam cum îmbătrînesc. Distanță.
Rătăceam fără sens. Toropeală.
Am privit în urmă așezîndu-mi desaga pe pămînt.
Am privit în urmă cu teamă, neștiind încotro să pășesc.
În cale mi-au apărut șerpi,
păianjeni, șoareci de cîmp, și pui de vulturi.
Nici buni, nici răi. Pur și simplu orice vietate 
se chinuia să răzbată prin panica iscată.
Am privit în urmă devastată.
Rușinată pentru că mă furișam.
Pentru că-mi venea să urlu, să mă-ntorc.
Sau doar pentru rafala de vînt ce mi-a despletit părul 
și mi-a-ndepărtat pentru o clipă veșmîntul ce m-acoperea.
I-am simțit privindu-mă de pe zidurile Sodomei,
i-am simțit izbucnind în rîs, o dată și încă o dată.
Am privit în urmă cu mînie.
Savurîndu-le soarta cumplită.
Am privit în urmă pentru toate cele menționate mai sus.
Am privit în urmă fără vreo intenție.
O piatră mi s-a rotit sub talpă, mîrîind la mine.
Brusc, pămîntul s-a despicat și mi-a tăiat drumul.
Pe-o margine de crăpătură un hîrciog pășea mărunt, 
și-n acel moment amîndoi am privit în urmă.
Nu, nu. Am continuat să alerg,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăvălit din ceruri
și odată cu el țărînă și păsări moarte.
N-am putut să respir și m-am rotit fără sens.
De cineva m-ar fi văzut și-ar fi închipuit că dansam.
Probabil am avut ochii deschiși.
Probabil am căzut cu fața spre oraș. 

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii

         

Bunătatea orbilor

Poetul își citește versurile în fața orbilor.
N-ar fi crezut că o să-i fie atît de greu.
Vocea îi tremură.
Mîinile la fel.

Își simte fiecare propoziție
supusă unui test al întunericului.
Trebuie să se descurce singur,
fără ajutorul culorilor sau al luminii.

Un efort mult prea mare
pentru stelele din poemele sale, 
pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminițele, luna,
pentru peștii de culoarea argintului de sub apă,
ori pentru vulturul atît de tăcut din înaltul cerului. 

Citește – de vreme ce e prea tîrziu să se oprească – 
despre băiatul în jachetă galbenă de pe pajiștea-nverzită,
despre acoperișurile roșiatice gata de numărat în vale,
despre numerele nărăvașe de pe tricourile unor jucători
sau necunoscutul despuiat ce stă în ușa-ntredeschisă.

Și-ar dori să nu mai menționeze – deși nu are de ales – 
toți sfinții de pe cupola catedralei,
fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,
lentilele microscopului, inelul ce aruncă o sclipire,
pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

Dar nemăsurată e bunătatea orbilor,
nelimitată le e îngăduința, mărinimia.
Ei ascultă, zîmbesc și aplaudă.

Cîte unul chiar se apropie
cu o carte ținută pe dos
cerînd un autograf de nevăzut.

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii

         

Teroristul... pândește

Bomba va exploda în bar la unu și douăzeci.
Acum e doar unu și șaisprezece minute.
Unii încă mai au timp să intre.
Alții să iasă.

Teroristul e de cealaltă parte a străzii.
Distanța îl protejează
și privește ca la cinema:

O femeie într-o jachetă galbenă... intră.
Un bărbat cu ochelari fumurii... iese.
Un grup de băieți în blugi... discută.
Șaisprezece minute și patru secunde.
Un puștan norocos călare pe scuter... trece.
Un pălugan... intră.

Șaptesprezece minute și patruzeci de secunde.
O fată... se plimbă; o fundă verde-i flutură-n păr.
Autobuzul o acoperă.
Unu și optsprezece minute.
Fata a dispărut.
O fi intrat? N-o fi intrat?
O să vedem cînd or să scoată cadavrele.

Unu și nouăsprezece minute.
Se pare că nimeni nu mai intră.
Un grăsan chelbos părăsește localul.
Se scotocește prin buzunare.
Mai sînt zece secunde pînă la și douăzeci.
Grăsanul se întoarce să-și recupereze mănușile.

E unu și douăzeci.
Cum se tîrăște timpul.
Acum e momentul.
Nu, nu chiar acum.
Ba da, acum.
Bomba... explodează.

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii

         

Laudă surorii mele

Sora mea nu scrie poezii
și nici nu cred că o să scrie vreodată.
E ca mama ei care niciodată n-a scris poezii,
și ca tatăl ei care nici el n-a scris poezii niciodată. 
Însă sub acoperișul ei mă simt in siguranță.
Soțul ei n-ar scrie poezii pentru nimic în lume,
și – deja începe să sune ca o poezie găsită – 
nici una din rudele mele nu scrie poezii.

Sora mea nu are sertare pline de poezii vechi, 
în geantă nu cară niciodată poezii noi, 
iar cînd mă invită la masă 
știu că nu are de gînd să-mi recite nimic.
Însă supele ei sînt delicioase, 
nu vezi în casa ei manuscrise pătate de cafea.

Sînt o mulțime de familii în care nimeni nu scrie poezii.
Sînt însă multe familii în care o mulțime de persoane scriu poezii.
Uneori poezia se revarsă în cascade de generații
provocînd vîrtejuri teribile de sentimente comune.

Sora mea e adepta prozei, iar scrierile ei 
se rezumă la dimensiunea unei cărți poștale 
a cărei text promite în fiecare an același lucru:
cînd se va întoarce 
ne va povesti tot, 
tot, 
tot ce a văzut.

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii

         

Unora le place poezia

Unora – 
asta înseamnă că nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulți, doar cîtorva.
Nu punem la socoteală școlile, unde-i impusă,
nu-i socotim nici pe poeți,
ne dă cam două ființe dintr-o mie.

Le place – 
dar le place și supa cu găluște,
și complimentele, chiar și culoarea albastră,
haina cu care s-au obișnuit,
nu mai vorbesc de propria lor părere
sau mîngîiatul unui cîine.

Poezia – 
dar ce e poezia?
S-au dat atîtea răspunsuri evazive
la această întrebare.
Nici eu nu știu ce-i poezia, 
și mă agăț de-acest nu știu ca de-un colac de salvare.

Traducere de Doru Cosmin Radu

La inceputul paginii