Veronica Micle

Pe-al meu gand sa fiu in stare
Eu cu lanturi l-as lega,
Si de voie, de nevoie,
Poate s-ar astampara.

Caci el fara de-a mea stire
Pururea este pribeag,
Iar de-l cat vad ca la tine
A zburat iara cu drag.

Si ce simt atuncia nu stiu,
Insa eu gandului meu
De-as putea aripi i-as pune
Sa-l ajut in zborul sau.

Desteapta-te, iubita mea,
Caci zorile-s acum pe cer
Si eu `n genunchi naintea ta
O sarutare voi sa-ti cer ...

Desteapta-te si vino-n crang
Sa-l vezi tu cat e de frumos,
Iar eu in brate-mi sa te strang
La poala teiului umbros.

Desteapta-te, caci in curand
Frumosul soare-al primaverii
Trezeste lumea pe pamant
Si-alunga farmecul tacerii.

De ce-ti mai numeri anii sa vezi de esti batran
Cand stii ce grea durere tu porti in al tau san,
Si pentru ce oglinda intrebi privind in ea
Sa-ti spuna de nu-i inca zbarcita fata ta?

Cand stii c-a tale lucruri ce curg neincetat
Adanci si triste urme in suflet ti-au lasat,
Si crezi c-o vecinicie amara e de cand
O clipa fericita avut-ai pe pamant.

Si ce-ti mai foloseste sa stii azi cum mai esti
Cand simti ca tu pe lume de mult nu mai traiesti;
Purtand cu moartea`n suflet strain in orice loc
Viata ta pustie si fara de noroc !

Ca astazi nu mai sunt stapana
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strangere de mana
indeajuns ti-am spus-o eu.

Si ca o slaba jucarie
Sunt astazi inaintea ta,
privirea mea ti-ar spunea-o tie
in ochii mei de vei cata.

Si c-a mea singura dorinta
E roaba ca sa-ti fiu in veci,
ti-o spune `ntreaga mea fiinta
cand tu pe langa mine treci.

Insa tu treci cum trece-o raza
Din soare, pe un biet pribeag, -
Ce-i pasa ei ca-l lumineaza ...
Ce-ti pasa tie ca-mi esti drag!

Lui X

Sterge-ti lacrima din gene, lasa-ti ochii tai senini
Si nici urma sa nu fie c-ai fi plans sau ca suspini.
Zambetul de ironie pe-a ta fata sa se vada,
Pret sa nu pui pe nimica ea si lumea sa te creada.

Nu cata prin duiosie, nimicindu-te pe tine,
Sa`mblanzesti oameni si soarta si s-ajungi la vre un bine ;
Geniul ce domneste-n lume este geniul cel rau
Si decat sa fii victima mai bine sa fii calau!

Varful nalt al piramidei ochiul meu abia-l atinge ...
Lang-acest colos de piatra vezi tu cat de mica sunt –
Astfel tu `n a carui minte universul se rasfrange,
Al tau geniu peste veacuri ramane-va pe pamant.

Si doresti a mea iubire ... prin iubire pan` la tine
Sa ajung si a mea soarta azi de soarta ta s-o leg,
Cum sa fac! Cand eu micimea imi cunosc atat de bine,
Cand mareata ta fiinta poate nici n-o inteleg.

Geniul tau, planeaza-n lume! Lasa-ma in prada sortii
Si numai din departare cand si cand sa te privesc,
Martora maririi tale sa fiu pan` la pragul mortii
Si ca pe-o minune `n taina sa te-ador, sa te slavesc.

Si daca-un dor mai simt in piept
Cand se iveste luna,
E ca sa nu te mai astept
Si azi ca`ntotdeauna.

Si mangaieri de mai pot fi
Unei vieti de jale,
Ar fi de-a nu te intalni
Nicicand in a mea cale.

Iar fericita de eram
Sa fiu in asta lume,
Pe tine nu te cunosteam
Nici iti stiam de nume.

Lui X

Nu esti tu acela care mi-ai dat inimei mahnire;
Nu te maguli cu gandul ca te-am plans sau te-am iubit,
Ai fost numai intruparea unei clipe ce`n nestire
Misca sufletul si-l leaga de un dor nemarginit.

Si daca a fost durere si daca mai sufar inca,
Nu esti tu a lor pricina, nu esti tu cel vinovat,
E de vina al meu suflet, e simtirea mea adanca 
Caci a mea este iubirea tu esti clipa ce-a zburat.

Printre galbenele spice albastele mandre cresc
Si`n a diminetii farmec soarele cu drag privesc;
Fermecati de-a lor privire si cuprinsi de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe campie s-au lasat din al lor zbor.

Prin frunzisul des si verde se aud frumoase canturi
Fluturasii stau si-asculta leganati de blonde vanturi –
Langa flori o zi de vara o petrec in desfatari
Si-a lor dragoste de-o clipa ei le-o spun prin sarutari!

Insa iata, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tacere;
Fluturasii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca s-o parere,
Pasarile nu mai canta si fumoasele-albastrele,
Dup-o zi de fericire, raman iarasi singurele.

24 ianuarie 1877

Imitatie dupa Lamartine

Auzit-ai tu vreodata frunzele de vant miscate
Susurand incet si tainic pe-a lor ramuri clatinate?
Ele canta-atunci de jale cu un glas suspinator ;
Cine stie-a lor durere, cine stie dorul lor.

Si ascunsa prin frunzisuri, tainuind a ei fiinta,
canta dulcea filomela, si`n cantare-i o dorinta
pare ca indreapta vecinic catre cerul cel senin,
si divina-i melodie se sfarseste c-un suspin.

Iar poetul ce-o aude isi ia lira si se duce
Pribegind cu-a sale doruri, si ca dansa el atunce
Cu un vers duios si jalnic spune lumii chinul sau
Si rapit de-a lui simtire el suspina-amar si greu.

Si-auzind atatea glasuri ce spre ceruri se inalta
Care te patrund in suflet cu-a lor farmec si dulceata,
nu intrebi, plecand cu jale ochii `n jos inspre pamant
pentru ce tot cu suspinuri se sfarseste orice cant ?

O ! de-ai sti tu ca pe lume, de cand lumea e facuta,
blanda voce-a fericirii este,-a fost si va fi muta,
in viata-orice cantare ce cu drag ai asculta
ai sti ca-i glasul durerii si adanc ai suspina.