Valeria Boiculesi

Sunt eu
peste tot :

frunza
ce mestecă seva ...

pajiştea umbrei ...

liniştea câmpului,
coaptă ...

stropul
ce bea din ţărână
soarele ...

pana văzduhului ...

dâra cernelii –
trecând
peste clipă ...
zimţul secerii –
cotul ce ştie să-ndoaie ...

praful de calcar
nuntit
la talpa barajului ...

Sunt
eu
peste tot

ochiul frumos
şi adânc
al hotarului !...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

E vremea când încheg prietenii
şi când îmi place să ofer petunii –
efervescente 
cu-nfloriri târzii,
ca-n preajma viscolirilor alunii ...

se-ntoarce Anotimpul
încărcat
cu orbitoarele descărcări în creştet,
şi-un vânt albastru flutură ciudat,
smulgându-mi de pe umeri vălul veşted ...

E-o  răsturnare-n vârste ?
Poate nu-i 
decât o scară-a mea, pe care sui ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

Vorbele-s ca şi-al mării nisip:
Poţi să le-aduni,
Poţi să le dai chip ...

(Din ele
poţi ridica şi castele,
cu geamuri
din cioburi de stele ;
marea se leagană –
şi unda-i verde chiar de le surpă
nu ai ce pierde !)

Vorbele-s ca şi-al mării nisip :
poţi să le vânturi,
poţi să le dai chip ...
Depinde
numai de tine acum,
dacă
îţi iese văpaie
sau fum –
dacă dărâmi,
sau înalţi !

Depinde de tine ce aripi le pui –
şi-n numele cui ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

... Dar e un ceas anume
de linişte,
ivit,
când inima captează ce încă nu-i trăit,
când se deschid văzduhuri ne-atinse de cuvânt,
văzduh când ţi-e cuvântul
desprins de pe cuvânt !...

Atunci se-aprind în fluvii tăcerile fierbinţi
şi goală zbori,
frumoaso,
simţire
ce nu minţi,
desferecând acorduri
sublim când mă desprinzi ...

Sunt eu,
nemăsurata,
în nesfârşite-oglinzi ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

La moara mea vin sacii plini
de întuneric şi de slavă ;
şi moara-i macină lumini,
şi ora-i limpede şi gravă ...

Şi cerne sita ! Ritmic cern,
muşcând din clipe-n lunga trântă,
grăunţii timpului etern
şi moara-i macină
şi cântă !

Nu te opri ! Îţi dau să-mi bei
văzduhul sufletului, moara,
numai să-mi laşi
din anii mei
cât peste veacuri să răsară ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

Dacă somnul meu ar fi
Dezbrăcat de zi –
Ca ceasul –
Şi de noapte dezbrăcat,
s-ar sfârşi în mine pasul
unui gând abia săltat
şi s-ar desfrunzi ca duzii
certitudini
şi iluzii
şi răspunsuri
şi-ntrebări ...

vai, 
m-aş rătăci prin clipa
dezbrăcată
de chemări ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

De aici
de jos
de sub salcâmii goi
ceru-i plin de drumuri ameţite ;
cuiburile putrede de ploi
scapără în vântul alb copite ...

Frâie lungi – păienjeniş de nori,
mugurii cu botul umed,
soare ...

prin convalescenţe şi candori
mă găseşte sufletu-n picioare ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

Nadiei Cordun

... Şi vine o vreme
când te surprinzi
femeie –
uimită –
în alte oglinzi !

Se-ntorc tulburătoare poveşti ...

Eşti şi aici
şi dincolo eşti ...

Curg apele primăverilor,
curg,
cu vijelii de stele-n amurg;

salcâmii din fundul grădinii se-ntorc,
susură sălcii de aur 
şi torc ...

Eşti tu,
sau nu eşti ?

Rămâne s-aduci
probe de foc şi lăptuci,
palmele – murmur şi holdă şi prag,
paşii – răsură,
inima – steag –

inima ta, furtună şi-oţel,
urcată pe stemă de soare
inel !...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

Când ne vom despărţi pe totdeauna,
ştiu, va muri şi soarele şi luna ...

O, pedepsit va fi cel ce rămâne
să-l muşte amintirea
ca un câne !

Tu, clipă, luntrea mea spre veşnicie,
fi-i creanga lui de dor
şi ciocârlie ...

Din volumul « Echinox »


  

    
Tweet

    








  

Încă nu mi-am colindat
sufletul
în lung şi-n lat –
să-i cunosc ungherele,
mărul cel cu merele ...

Undeva,
într-un cotlon,
încă tot mai joc şotron ...

Încă tot mai zbor,
mai zbor,
luna, pasăre de dor,

încă tot mai trec, 
mai trec,
inima să mi-o petrec
din tărâm
în alt tărâm,

alba lună din salcâm ...

Din volumul « Cântece de lună »


  

    
Tweet

    








  

Pică zilele în mine,
una dupa alta ...

Vine
iarăşi noaptea
şi le fură, 
una dupa alta, iar,
nelăsându-mi
nici măcar
dulcele-ţi sărut pe gură ...

Chiar şi luna,
ah, ce vulpe !
Lunecând din stea în stea,
mă petrece spre-un alt mâine,
s-aibă noaptea ce fura !

Numai dragostea-mi,
nebuna,
îmi adună la un loc
paşii,
împlinind cununa
cântecului meu de foc !

Din volumul « Cântece de lună »


  

    
Tweet

    








  

Lună nouă,
Lună plină,
vecină, dragă vecină,
ieşi oleacă
în grădină,
în cămeşa de lumină ...
şi te uită pe fereastră,
să adoarmă fata noastră ...

Ieşi oleacă,
să-i mai treacă
dorul –
bată-l-ar –
de joacă!

... Lună, codrii tăi de stele
nu-i mai plac copilei mele !

... Iar din zare până-n zare
nici o stea
să-i placă
n-are!

... şi-n iatacul tău,
să ştii,
nu mai are jucării !

Lebăda şi vulpea mică
le-a pierdut
prin levănţică ...

Carul mic şi Carul mare,
prin trifoiul dat în floare ...

Vulturul şi leul mic
i-a pierdut 
prin iarba-n spic ...

Găinuşa –
ce să spui –
nu-i,
de ieri,
cu tot cu pui !...

Din volumul « Cântece de lună »


  

    
Tweet

    








  

Nu ştiu cine poartă vina !
Poate iarba cu sulfina,
poate vântul,
poate zarea,
poate crângul cu cărarea,
poate toamna cu pelinul,
poate părul meu
ca vinul,
poate ochii tăi,
sau poate
şoapta mea pe jumatate ...

Tot ne căutam de-o vreme
mâinile
printre poeme –

ne strigăm,
să ne audă
paşii stinşi
sub nalba crudă ...

Numai cântecul ne-aduce
arşi de dor
la vreo răscruce,

numai inima ne-adună –
plopi de flacără
şi lună ...

Din volumul « Cântece de lună »


  

    
Tweet

    








  

Veneai din şes,
Cu caii murgi visând,
Despiedicându-ţi palmele uitate
În mângâieri,
Halucinate blând
Pe umăru-mi ascuns
Ca-ntr-o cetate ...

Urcai încet prin tufe de pelin,
Când soarele cu el se da de-a dura,
Şi beat erai
De-atâta dulce chin ...

Şi îţi tăiam, prin gard,
Aprinsă
Gura ...

Dar tu încălecai !...
Şi pinteni dând,
Treceai ca vântul,
Necătând
În urmă ...
Eu te clădeam,
Cu dorul meu flămând,
Ca o lupoaică tânără
Ce scurmă ...

Din volumul « Cântece de lună »


  

    
Tweet

    








  

N-aş vrea să mor decât atunci
când vouă, oameni, vouă, prunci,
v-aş dărui,
cu versul meu,
întregul inimii fior ...

O,
(Să mă ierte Dumnezeu!)

ar însemna
să nu mai mor !


  

    
Tweet

    








  

Nu ştiu să chiui,
nici să-ndrug !

Mi-i cântecul de lână plug,
păşit
cumva
să nu strivească
sămânţa florii vrând să crească ...

Mai dulce-mi pare pâinea-n vară
de-i simt
şi urma ei stelară ...


  

    
Tweet